Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O femeie de 44 de ani a fost arestată pentru tentativă de omor după ce şi-a rănit concubinul cu un cuţit

Publicat

in

O femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Ghimpaţi, a fost arestată preventiv pentru tentativă de omor după ce, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la domiciliu, l-ar fi rănit cu un cuţit pe concubinul său, în abdomen, potrivit Agerpres.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ghimpaţi au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că a fost rănit de către concubina sa, cu un cuţit. În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul în cauză fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Din primele cercetări, a reieşit faptul că o femeie, de 44 de ani, din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la domiciliu, l-ar fi rănit, cu un cuţit, în zona abdomenului, pe concubinul său”, se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de IPJ Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu femeia în cauză a fost reţinută, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, iar instanţa de judecată a dispus faţă de aceasta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Preşedintele ecuadorian cedează în fața protestelor violente: Prețul la carburanți va fi redus

Publicat

in

De

Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a anunţat duminică o reducere a preţurilor la carburanţi într-o proporţie totuşi inferioară celei solicitate de mii de indigeni care protestează şi blochează o parte a ţării de două săptămâni, relatează AFP, conform AGERPRES.

”Am decis să reduc preţul benzinei cu 10 cenţi (de dolar) pe galon (3,78 litri) şi preţul motorinei tot cu 10 cenţi pe galon”, a afirmat preşedintele ecuadorian într-o alocuţiune radio-televizată.

Anterior, ministerul ecuadorian al Energiei anunţase că producţia de petrol din Ecuador este la un ”nivel critic” şi că va fi suspendată în 48 de ore dacă protestele şi blocadele vor continua în ţară.

”Producţia de petrol este la un nivel critic”, după aproape două săptămâni de proteste indigene împotriva costului ridicat al vieţii, cu baraje şi blocade rutiere în 19 din cele 24 de provincii ale ţării, potrivit ministerului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Hartă rezultate la bacalaureat 2022 / Variația ratei de promovare față de 2021 / Bucureștiul, pe locul 5 la rată de promovare – rezultatele pe sectoare

Publicat

in

De

Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2022 a fost de 73,3%, cea mai bună din ultimii 10 ani, iar județul cu cel mai mare procent de reușită – 85,1% – este Cluj, în timp ce la polul opus se află Ilfoc, cu 47%. Pe sectoare ale Capitalei, cea mai mare rată de promovare la BAC 2022 – 87,2% – a fost în sectorul 4, iar cea mai mică – 76,1% – în sectorul 6.

Examen scolarFoto: Freepik

Rezultatele la bacalaureat 2022, înainte de soluționarea contestațiilor, au fost publicate luni.

Rezultate bacalaureat 2022:

  • Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși la BAC 2022 a fost mai mic cu 7.211 – comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, mai mult cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%).
  • Este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).
  • Pentru promoția curentă, rata de promovare la BAC 2022 este 78,3%, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%.
  • Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți (108.450 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).
  • Rată de promovare în rural – 69,2%, în urban – 82,7%.
  • 162 de candidați au încheiat probele scrise la bacalaureat 2022 cu media 10.
  • Cea mai mare rată de promovare a fost în: Cluj – 85,1%, Iași – 81,7%, Galați – 81,6%, Brăila – 81,3%, București – 77,4%.
  • Pe sectoare ale Capitalei, cea mai mare rată de promovare la BAC 2022 – 87,2% – a fost în sectorul 4, iar cea mai mică – 76,1% – în sectorul 6.
  • Județele cu cea mai scăzută rată de promovare la bacalaureat: Ilfov, cu 47%, Giurgiu, 55% și Călărași – 53%. Aceste 3 județe au un număr mic de candidați la BAC – circa 1.000.

HARTĂ rată de promovare Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie

HARTĂ variația ratei de promovare la Bacalaureat, Sesiunea iunie-iulie 2022 față de 2021:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend