Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

O fată i-a spus mamei că e răpită. Poliția în alertă

Avatar

Publicat

in

Seara trecută, o femeie din Pitești a sesizat faptul că fiica ei, în vârsta de 19 ani, nu a revenit acasă după ce ar fi fost la meditație. A încercat să o sune și i-a trimis mesaje, însă fără a primi răspuns. În cele din urmă, a sunat la poliție, care a început cercetările.

Poliţiştii au demarat verificările pentru localizarea acesteia. Tânăra avea asupra sa, la momentul plecării, telefonul mobil.

Publicitate

 „După ce a primit un mesaj de la unul dintre polițiști, aceasta a contactat-o pe mama sa, căreia i-a spus că ar fi fost răpită de pe raza municipiului Pitești, de trei bărbați mascați, care ar fi dus-o în Craiova, județul Dolj. Aceasta a mai pretins că un alt bărbat ar fi reușit să îi convingă pe cei trei ,,răpitori” să o lase la domiciliul celui de-al patrulea, unde s-ar afla la momentul convorbirii”, precizează IPJ Argeș.

După stabilirea locației, la fața locului au fost direcționați polițiști din cadrul I.P.J. Dolj, care au găsit-o pe tânără, nevătămată.

Ulterior, aceasta a fost condusă la sediul Secției 4 Poliție Pitești, unde a recunoscut că cele susținute nu sunt reale, iar scopul pentru care a susținut că ar fi fost răpită este ca să ascundă o relație de prietenie cu un bărbat doljean, pe care îl cunosuse pe o rețea de socializare.

Din verificări s-a stabilit că fata nu a fost victima vreunei infracțiuni, aceasta fiind predată familiei.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.     

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Medicul Mihai Craiu: ‘În toate școlile din lume vor apărea cazuri de COVID. Suntem mai contagioși cu o zi două înainte să ne apară febra și tusea’

Avatar

Publicat

in

De

Mihai Craiu, medic pediatru și fondator al Spitalului Virtual pentru Copii, a declarat că odată cu începerea școlii ”este vorba de un risc asumat. În toate școlile din lume vor apărea cazuri de COVID, inclusiv la noi, însă important e să nu apară focare”

Specialistul Mihai Craiu explică că „în momentul în care un pacient are test PCR-pozitiv, dar cycle threshold (Ct) este peste 35, adică trebuie să mărească de foarte multe ori procesul de polimerizare, doza în care există virusul e atât de mică, asltfel încât, fie că nu poți infecta pe nimeni, fie că nu este un virus activ. Sunt doar rămășițele genetice rămase”, explică pediatrul Mihai Craiu.

Test PCR pozitiv, fără simptomele bolii!

Medicul spune că, în special, copiii au un sistem imun mai lent, astfel că pot avea PCR pozitiv la trei săptămâni de la debutul bolii, chiar dacă ei nu mai prezintă simptome ale bolii și au dezvoltat deja anticorpi.

Publicitate

Studiile au fost făcute pe animale, mai exact pe niște maimuțe. Astfel, au fost inoculați  pacienți care aveau cycle thresold (Ct) foarte variabil, de la câteva unități până la 50. Și s-a observat că dincolo de 35 nu mai are apare boala. Virusul nu își pierde virulența-  este același virus, ci infectivitatea. Nu mai are capacitatea să intre în interiorul celulei sistemului respirator, să se multiplice cu o viteză de așa manieră încât să depășească așa-numita imunitatea pe care o avem cu toții și să apară semnele de boală, explică pediatrul Mihai Craiu.

Suntem mai contagioși cu o zi două îniante să ne apară febra și tuse

S-a observat că, în primele zile de când apar simptomele, cycle thresold chiar scade, adică încărcătura virală crește. Suntem mai contagioși cu o zi două îniante să ne apară febra și tusea. Crește încărcătura virală și apoi scade. Când se apropie de 35, de obicei după 10-11 zile de la debutul bolii. De aceea experții au stabilit o izolare de 14 zile. Trebuie respectate cu siguranță toate regulile de distanțare sociala, însă nu are rost să stam cu lunile în casă dacă nu avem Ct-uri foarte înalte, simptome deloc și respectăm regulile. Toată lumea vorbește de PCR într-o tentă negativă sau pozitivî, însă lucrurile sunt mai nuanțate. Dacă ai o încărcătură virală atât de mică, nu se mai găsește virusul activ și infectivitatea intactă. Ci găsești numai scheleții lui care au rămas acolo și care pot rămâne multă vreme, după mai mult de trei săptămâni.

Ce spune medicul despre primele două săptămâni de la începutul școlii

La două săptămâni de la începerea școlii, pediatrul Mihai Craiu spune că este optimist: „Este vorba de un risc asumat. În toate școlile din lume vor apărea cazuri de COVID, inclusiv la noi, însă important e să nu apară focare”. În caz contrar, dacă vor apărea focare de COVID-19 în școli, pediatrul atrage atenția și spune că acolo nu se respectă regulile.

„Nu se aerisește, este folosit un sistem de climatizare impropriu, fără filtre.În momentul acesta sunt optimist din trei motive. În primul rând, familile care au avut îndoieli de orice natură, fie că era bolnav unul dintre părinți sau bunici, fie că era copilul bolnav, acești părinți au luat decizia să stea să aștepte două sau trei săptămâni de la începutul școlii? De ce ? Pentru că se vor vedea foarte bine școlile care sunt organizate. Sunt locuri unde se poate deschide școala fără niciun fel de risc. Sunt zone și zone. Apoi, până la momentul acesta, cei care și-au trimis copiii la școală din punct de vedere emoțional și educativ și-au trimis copiii cu mesajul că trebuie să asculte ce spune doamna educatoare. Mesajul pe care mass-media trebuie să-l trimită către oameni nu trebuie să fie unul de liniștire prostească. Oamenii au obosit să respecte regulile, de aceea au nevoie de o mică avertizare. Și, al doilea lucru, trebuie vorbit despre dovezi, nu păreri”, spune Mihai Craiu, conform Gândul.ro.

Citește și:

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Contracte cu ‘cântec’ pentru ‘Trupa lui Biluță’. Șapte dintr-o lovitură!

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CSM, lovitură dură pentru Rareș Bogdan: A afectat independența puterii judecătorești

Avatar

Publicat

in

De

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât în ședința de vineri, 25 septembrie, că europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a afectat independența puterii judecătorești. Acesta reușește „performanța” de a genera decizii de afectare a independenței justiției din partea CSM în două componențe diferite, după o decizie asemănătoare din 2016.

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea sesizării privind apărarea independenţei puterii judecătoreşti faţă de postarea din data de 12 august 2020 pe pagina de Facebook a domnului RAREŞ BOGDAN, precum și față de articolul de presă distribuit de acesta, publicat pe site-ul online Comisarul.ro la data de 11 august 2020. (7 Da, 1 Nu, 1 Nul)”, se arată în hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM.

Hotărârea CSM vine după ce europarlamentarul PNL a instigat la presiune publică asupra justiţiei pentru soluţionarea dosarului 10 august în sensul condamnării foştilor şefi ai Jandarmeriei.

„Aici e o chestiune care se poate rezolva de către noi toți. Presiune URIAȘĂ pentru rezolvarea acestui caz. Împreuna putem reuși. Cu toții am văzut ce s-a întâmplat pe 10 August 2018 in Piata Victoriei din Bucuresti. Este imperios necesar ca Sindile, Cucos, Paraschiv, Cazan, Carmen Dan și cei care au coordonat opresiunea de atunci, sa PLĂTEASCA!”, a scria Rareş Bogdan pe Facebook.

Publicitate

Hotărârea are un precedent în 2016 în ceea ce-l priveşte pe Rareş Bogdan, moment în care acesta era încă jurnalist.

Deputatul Eugen Nicolicea (PSD), jurnalistul Rares Bogdan şi actorul Dan Puric au încălcat independenţa sistemului judiciar în iulie 2016, atunci când au susţinut că Laurenţiu Streza, mitropolit al Ardealului, dar şi alte înalte feţe bisericeşti ar fi trebuit audiate „discret” la DNA. CSM a votat raportul întocmit de Inspecţia Judiciară, după ce procurorul şef al DNA de la acel moment, Laura Codruţa Kovesi, a depus în 19 iulie o sesizare cu privire la afirmaţiile făcute de cei trei în mai multe emisiuni difuzate de Realitatea TV şi Antena 3, conform stiripesurse.ro.

Citește și:

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Contracte cu ‘cântec’ pentru ‘Trupa lui Biluță’. Șapte dintr-o lovitură!

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend