Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O criză mondială de semiconductori afectează puternic industria auto – Care sunt cauzele

Avatar

Publicat

in

Producători auto din întreaga lume opresc linii de asamblare a vehiculelor din cauza lipsei semiconductorilor, în unele cazuri din cauza măsurilor SUA împotriva unor producători chinezi de cipuri, potrivit unor oficiali din industrie, citaţi de Reuters, notează news.ro

Lipsa cipurilor, care a surprins o mare parte din industrie şi care ar putea continua timp de mai multe luni, determină Ford Motor, Subaru şi Toyota Motor să reducă producţia în Statele Unite.

Printre producătorii de automobile afectaţi pe alte pieţe se numără Volkswagen, Nissan Motor şi Fiat Chrysler Automobiles.

Problemele provin dintr-o multitudine de factori, producătorii de autovehicule concurând cu industria electronicelor de larg consum pentru aprovizionarea cu cipuri.

Citește și: Scandalos! Iulian Bulai a luat-o razna! Se folosește de imaginea marelui poet Mihai Eminescu

Consumatorii s-au aprovizionat cu laptopuri, console de jocuri şi alte produse electronice în timpul pandemiei, creând un deficit de cipuri pe tot parcursul anului 2020.

De asemenea, oamenii au cumpărat mai multe maşini decât se aşteptau oficialii din industrie în primăvara anului trecut, tensionând în continuare aprovizionarea.

În cel puţin un caz, deficitul are legătură cu politicile preşedintelui Donald Trump care vizează reducerea transferurilor de tehnologie către China.

Un producător de automobile a mutat producţia de cipuri de la Semiconductor Manufacturing International din China sau SMIC, care a fost afectată de restricţiile guvernului SUA, în decembrie, către Taiwan Semiconductor Manufacturing din Taiwan, care la rândul său este suprasolicitată, a declarat pentru Reuters o persoană familiarizată cu problema.

Un furnizor auto a confirmat că TSMC nu a reuşit să ţină pasul cu cererea.

”Aspectul sistemic al crizei ne dă dureri de cap”, a spus un director al unui furnizor.

”În unele cazuri, găsim un furnizor alternativ, care ne-ar face independenţi de TSMC, doar pentru a descoperi că producătorul alternativ de cipuri nu are capacitate disponibilă”, a explicat acesta.

TSMC şi SMIC nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

O fabrică Ford din Kentucky, care produce SUV-ul Escape, a fost nevoit să oprească activitatea din cauza lipsei unui cip care face parte din sistemul de frânare al vehiculului, a spus un oficial al sindicatului din uzină.

De asemenea, Ford va opri fabricarea modelului Focus din Saarlouis, Germania, timp de o lună, începând de săptămâna viitoare, din cauza lipsei de cipuri.

Este puţin probabil ca situaţia să se îmbunătăţească rapid, deoarece toate cipurile, indiferent dacă sunt destinate unui laptop sau unui Lexus, îşi încep viaţa ca o placă de siliciu, iar procesul prin care devin cipuri durează aproximativ 90 de zile.

Industria de fabricare a cipurilor s-a străduit întotdeauna să ţină pasul cu creşterea bruscă a cererii. Construirea fabricilor pentru cipuri  costă zeci de miliarde de dolari, iar extinderea capacităţii lor poate dura până la un an, pentru testarea şi calificarea instrumentelor complexe.

Capacitatea de producţie limitată şi cererea în creştere au făcut dificil pentru producătorii de cipuri să absoarbă două şocuri din partea administraţiei Trump.

În primul rând, Casa Albă a interzis, în septembrie, Huawei Technologies, gigantul chinez al telecomunicaţiilor şi un producător important de smartphone-uri, să cumpere cipuri realizate cu tehnologie americană. Huawei a depozitat cipuri înainte de interdicţie pentru a continua să construiască ce produse va putea, după intrarea în vigoare a măsurii.

Şi rivalii Huawei, au început să cumpere cipuri la rândul lor, sesizând o ocazie de a-şi mări cota de piaţă, au spus analiştii.

În al doilea rând, guvernul SUA a adoptat reguli care împiedicî SMIC să folosească unele instrumente din SUA pentru a produce cipuri, o măsurp care i-a determinat cel puţin pe unii dintre clienţii SMIC să caute o altă fabrică de cipuri, din cauza îngrijorării că producţia ar putea fi întreruptă.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Comerţ a refuzat să comenteze implicaţiile pentru sectorul auto a includerii pe o listă neagră a companiilor SMIC şi Huawei, dar a spus că prioritatea principală a fost ”asigurarea că regulamentul privind administrarea exporturilor protejează securitatea naţională a SUA, securitatea economică şi interesele politicii externe”.

Analiştii au declarat că este posibil ca lipsa cipurilor auto să persiste până la şase luni. Un raport realizat de AutoForecast Solutions a estimat că industria auto globală a înregistrat deja pierderi de 202.000 de vehicule, pănă pe 13 ianuarie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Lovitură de 300.000 de euro, cu ajutorul unui poliţist – Reţineri în cazul jafului de la Pâncota, din noiembrie 2020

Avatar

Publicat

in

De

Un agent din cadrul Poliţiei oraşului Pâncota din judeţul Arad a asigurat ieşirea unor hoţi dintr-o casă de unde furaseră 300.000 de euro dintr-un seif, în noiembrie 2020. Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de cazuri.

”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat, la data de 4 martie a.c., 5 percheziţii domiciliare. Patru persoane au fost reţinute. Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor criminalişti, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, din municipiul Arad şi comuna Şiria”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad, citat de news.ro.

Doi dintre bărbaţi au intrat în locuinţa din Pâncota de unde au furat un seif de 300.000 de euro, iar un agent de Poliţie a asigurat ieşirea hoţilor din casă.

”Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi, unul fiind agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Pâncota, ar fi asigurat ieşirea din imobil”, se arată în comunicat.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar, la domiciliul unuia dintre bărbaţi, au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, acestea fiind ridicate.

Împotriva celor patru, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind plasaţi în arestul I.P.J. Arad, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă.

Cu privire la agentul de poliţie implicat, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale, acesta a fost pus la dispoziţia unităţii, urmând a fi suspendat din funcţie, în situaţia luării faţă de acesta a unei măsuri preventive prevăzute de Codul de procedură penală.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Belarus cere Lituaniei să o extrădeze pe opozantei Svetlana Tihanovskaia

Avatar

Publicat

in

De

Republica Belarus a anunţat vineri că i-a cerut Lituaniei să o extrădeze pe lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, urmărită în ţara sa pentru rolul său în mişcarea de contestare post-electorală în 2020, informează AFP, potrivit AGERPRES.

“Parchetul general al Belarus i-a cerut Parchetului general al Lituaniei să o extrădeze pe Svetlana Tihanovskaia pentru ca ea să poată fi urmărită pentru infracţiuni împotriva ordinii şi securităţii publice”, informează Parchetul belarus într-un comunicat, care precizează că acţionează în conformitate cu un acord bilateral de asistenţă juridică din 1992.
Regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko reprimă de anul trecut o mişcare de contestare istorică generată de realegerea lui controversată, în august.

Contracandidată a lui Lukaşenko în alegerile prezidenţiale, Tihanovskaia, lideră a opoziţiei belaruse, a fost constrânsă să se refugieze în Lituania imediat după scrutin, după ce a fost ameninţată, spune ea, de serviciile de securitate belaruse.

Autorităţile belaruse o acuză că a organizat anul trecut “revolte în masă”, referindu-se astfel la mişcarea de manifestaţii.

Vezi și: Tânărul care a sărit de pe clădirea căminului a murit

Tihanovskaia este de asemenea urmărită în justiţie din toamna lui 2020 pentru “apeluri la acţiuni ce aduc atingere securităţii naţionale”, infracţiune pasibilă de o pedeapsă de trei până la cinci ani de închisoare.

Anchetatorii au publicat marţi o înregistrare video, afirmând că aceasta o arată pe Svetlana Tihanovskaia discutând planuri prin care să preia controlul asupra unor clădiri guvernamentale din Gomel, al doilea oraş ca mărime din Belarus, după alegerile prezidenţiale din august.

Opozanta a insistat mereu asupra caracterului paşnic al manifestaţiilor şi a denunţat recurgerea la forţă şi represaliile orchestrate de autorităţi.

Confruntat cu manifestaţii la care au participat zeci de mii de persoane, regimul belarus a înăbuşit puţin câte puţin mişcarea de contestare prin arestări în masă marcate de violenţe ale poliţiei, în timp ce principalii opozanţi au fost plasaţi în detenţie sau forţaţi să se refugieze din ţară.

Reprimarea mişcării de contestare în Belarus a fost condamnată de ţările occidentale, UE şi SUA adoptând sancţiuni împotriva unor persoane din cercul apropiat al preşedintelui belarus, care, susţinut de Moscova, a rămas surd la aceste presiuni.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend