Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Număr record de încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei (OSCE)

Publicat

in

Misiunea de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a constatat un număr record de încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei, scena unui conflict cu separatiştii proruşi, şi a denunţat obstrucţionările tot mai numeroase în calea activităţii observatorilor, informează joi AFP.

Kievul şi insurgenţii se acuză reciproc de mai multe săptămâni de înmulţirea confruntărilor, iar Moscova a desfăşurat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, alimentând temerile privind declanşarea unei operaţiuni militare de amploare.
„Numărul de încălcări înregistrate în timpul ultimelor două săptămâni a atins cel mai ridicat nivel de la începutul anului, fiind de trei ori mai ridicat” decât în urmă cu 15 zile, a anunţat OSCE într-un comunicat emis miercuri seara.

Misiunea desfăşurată în zona de conflict a deplâns de asemenea „o creştere semnificativă a restricţiilor şi obstacolelor asupra libertăţii sale de deplasare”, subliniind că nouă zboruri ale dronelor sale cu rază de acţiune lungă au fost „afectate de interferenţe”.

Situaţia de pe front s-a deteriorat rapid la începutul anului, după ce armistiţiul a fost respectat o perioadă excepţional de îndelungată în a doua jumătate a anului 2020.

Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Ea a afirmat că este vorba de manevre militare determinate de agresivitatea NATO şi a Ucrainei.

Guvernul ucrainean se teme că Moscova caută să provoace un casus belli pentru a încerca să justifice o operaţiune armată.

Considerată de mulţi susţinătoarea separatiştilor, Rusia a avertizat că va sări în apărarea cetăţenilor săi în cazul unei ofensive din partea Ucrainei. Rusia a acordat sute de mii de paşapoarte ruseşti în zonele aflate în mâinile rebelilor.

Din 2014, conflictul din estul Ucrainei a făcut peste 13.000 de morţi şi a determinat un milion şi jumătate de oameni să ia calea refugiului.

Intensitatea luptelor a scăzut după semnarea acordurilor de pace de la Minsk, în 2015, însă reglementarea politică a conflictului bate pasul pe loc.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Noi reglementări pentru descentralizarea fondurilor europene, adoptate de Guvern în şedinţa de luni

Publicat

in

De

Guvernul a adoptat în şedinţa de luni noi reglementări pentru descentralizarea fondurilor europene şi stabilirea cadrului financiar general în perioada de programare 2021-2027.

Astfel, conform unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, remis AGERPRES, Executivul a aprobat: Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale; Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă; Hotărâre a Guvernului pentru modificarea art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, potrivit Agerpres.ro.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale, adoptată în şedinţa de luni completează cadrul legal necesar exercitării de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor.

„Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcţionale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor operaţionale regionale şi, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie”, se menţionează în comunicat.

Prin soluţiile legislative prevăzute, ordonanţa permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare şi control al programelor operaţionale regionale să aibă forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcţiilor.

Calitatea de autoritate de management pentru ADR va fi exercitată în regim de putere publică, agenţiile fiind asimilate instituţiilor publice, iar actele emise în realizarea funcţiilor de vor fi asimilate actelor administrative, putând fi supuse controlului în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Printre atribuţiile care vor reveni ADR, conform actului normativ, se numără: atribuţii de verificare şi control a modului de implementare a operaţiunilor; constatarea abaterilor de la legislaţia aplicabilă şi emiterea titlurilor de creanţă în conformitate cu legislaţia aplicabilă domeniului prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor; îndeplinirea calităţii de furnizor de ajutor de stat şi de minimis; recuperarea creanţelor stabilite în aplicarea legislaţiei privind neregulile; încheierea contractelor de finanţare în cadrul programului operaţional gestionat.

În ceea ce priveşte cadrul financiar general aplicabil proiectelor finanţate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus şi Fondul pentru o tranziţie justă, Normele metodologice de aplicare prevăzute în actul normativ adoptat luni reglementează cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, pentru a asigura un management financiar eficient al acestor fonduri, în perioada de programare 2021-2027.

Principiile stabilite pentru derularea fluxurilor financiare sunt similare celor implementate în perioada de programare 2014-2020, asigurând astfel cadrul necesar pentru implementarea proiectelor finanţate din bani europeni şi facilitând, totodată, o absorbţie corespunzătoare a acestor fonduri.

Principalele dispoziţii vizează: modul în care se realizează programarea bugetară a sumelor reprezentând contravaloarea fondurilor europene şi a celor destinate contribuţiei publice naţionale; detalierea fluxurilor financiare precum şi modul în care beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene trebuie să reflecte sumele aferente acestor proiecte în evidenţa contabilă proprie; descrierea mecanismului de acordare, justificare şi restituire a prefinanţării acordate beneficiarilor, inclusiv în cazul proiectelor implementate în parteneriat; condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca sumele reprezentând prefinanţarea să fie transferate beneficiarilor; cerinţele care trebuie îndeplinite de un beneficiar pentru a putea solicita şi primi sumele aferente tranşelor de prefinanţare; verificarea de către autorităţile de management a cheltuielilor declarate de beneficiar în cererea/cererile de rambursare depuse, în scopul autorizării cheltuielilor eligibile; descrierea mecanismului de acordare şi de justificare/recuperare a ratei forfetare pentru proiectele pregătite în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare şi finanţate în cadrul Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă ca proiecte noi sau ca proiecte etapizate.

De asemenea, acestea mai prevăd: descrierea mecanismului aplicabil cererilor de plată; angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor efectuate la nivelul programelor operaţionale, prin stabilirea atribuţiilor autorităţilor de management/organismelor intermediare în ceea ce priveşte toate fazele procedurale; stabilirea unor prevederi specifice fluxurilor financiare necesare funcţionării Agenţiilor de Dezvoltare Regională ca autorităţi de management pentru Programele operaţionale regionale; modul de derulare a proiectelor în parteneriat; modalitatea de restituire de către beneficiari a sumelor individualizate în deciziile de reziliere a contractului de finanţare; stabilirea conturilor aferente derulării fondurilor europene şi a contribuţiei publice naţionale totale; modelul formularelor care urmează a fi utilizate de către beneficiari şi/sau autorităţile implicate în sistemul de gestionare.

De asemenea, Guvernul a stabilit şi regulile de eligibilitate a cheltuielilor pentru achiziţia de autovehicule sau alte mijloace de transport efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, în conformitate cu modificările aduse în legislaţie normativelor de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ursula von der Leyen: Nu aș „paria pe Rusia” / Ei nici nu știu pentru ce luptă

Publicat

in

De

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că nu va „paria pe Rusia”, în ciuda faptului că forțele Moscovei fac progrese în estul Ucrainei, potrivit CNN.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der LeyenFoto: Fredrik SANDBERG / AFP / Profimedia

„Experții militari ne spun că mișcările Rusiei sunt mult mai lente, mai puține decât se așteptau. Așa că Rusia are din ce în ce mai multe probleme”, a declarat ea luni la CNN.

„Nu aș paria deloc pe Rusia. Dimpotrivă … ucrainenii știu pentru ce luptă. Ei sunt motivați. Iar rușii habar nu au pentru ce luptă, pentru că nici măcar nu văd vreun sens în acest război”, susține șefa Comisiei.

Vorbind de la summitul G7 din Germania, von der Leyen a declarat că aliații Ucrainei rămân uniți:

„Am declanșat șase pachete de sancțiuni grele împotriva Rusiei într-un timp record. Și, într-adevăr, nu este ușor pentru statele noastre membre, pentru că trebuie să plătească un anumit preț. Există unitate în toate acțiunile pe care le-am întreprins”.

„Putin nu s-a așteptat niciodată și niciodată la determinarea, hotărârea și unitatea Uniunii Europene”, a adăugat von der Leyen.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend