Conecteaza-te cu noi

CULTURA

Nu vă mai place arta? Argeşenii dezinteresaţi de picturile bulgarilor de la muzeu

Publicat

in

Săptămâna trecută, la Muzeul Municipal Curtea de Argeş a avut loc vernisajul expoziţiei unei pictori bulgari însă, picturile de pe simeze nu au atras în nici un fel publicul argeşean. Aşa se face că doar 10 persoane, cu tot cu organizatorii au fost prezenţi în sala multifuncţională a muzeului.
Evenimentul a fost organizat Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Muzeul de Artă din Gabrovo în parteneriat cu instituţia din municipiul nostru. La vernisaj, alături de Ştefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal, au participat artistul plastic Jean Duţă, Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Municipale, consilieri locali, dar şi cadre didactice de la unităţile de învăţământ municipiu. „Ceea ce au realizat cei de la Târgu Jiu este ceva extraordinar. Au pus la punct un proiect interesant în parteneriat cu alte localităţi din Bulgaria, al cărui scop principal a fosta acela de a realiza o serie de acţiuni culturale. Aşa ceva ar trebui făcut în fiecare ţară din Europa, pentru că împreună putem face lucruri deosebite. Despre lucrări nu pot să spun decât că m-au surprins în mod plăcut. Sunt foarte bine realizate”, a declarat Ştefan Dumitracehe.
De asemenea, şi ceilalţi participanţi la vernisaj au apreciat lucrările expuse pe simezele Muzeului Municipal, lucrări ce au fost realizate de 29 de artişti plastici din ţara vecină. „Sunt lucrări foarte frumoase, bine realizate din punct de vedere al compoziţiei şi al cromaticii. Au reuşit să creeze tablouri excepţionale artişti bulgari”, a spus şi artistul Jean Duţă. Argeşenii, dar şi turiştii care vin la Curtea de Argeş mai pot vizita această expoziţie până la sfârşitul lunii septembrie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

CULTURA

Marele artist GRIGORE LEȘE a fost invitatul de onoare al celei de-a VI-a ediții a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”

Publicat

in

Marele artist GRIGORE LEȘE a fost invitatul de onoare al celei de-a VI-a ediții a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, pe care a transformat-o într-o seară memorabilă

Când m-o făcut mama era omătu’ până-n brâu şi crâşcau gardurile de frig, era în Făurarul anului ’54, seara, pe la şapte ceasuri. Mi-a povestit că atunci când m-o spălat prima dată mi-o pus în apa aceea un bănuţ de argint, cu gândul să am glas atunci când oi creşte. Asta a fost dorinţa ei de când am venit pe lume. Iar mama, când o văzut că pot hori, o fost fericită” – Grigore Leșe

Sala Luceafărul din Capitală a fost din nou neîncăpătoaredatorită celor 500 de seniori bucureșteni prezenți la o altă importantă întâlnire de suflet organizată de Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” (Președintă Alexandra DOBRE).

 A VI-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, l-a avut ca invitat pe celebrul artist GRIGORE LEȘE care a dăruit tuturor celor prezenți o seară memorabilă, în care timpul s-a oprit în loc, special pentru a lăsa publicul să se bucure de o prezenţă cuceritoare, de o voce, un talent şi un har unice, de poveşti fabuloase din viața sa, cu povestiri şi aduceri aminte inedite, de autentic  și  tradiţie, de bun simţ, modestie şi mai ales, adevăr!

A venit și cu o traistă în care se afla colecția sa de fluiere, cavale, tilinci din care avea să cânte, inclusiv alături de Corul ”Neamul Românesc” al Asociației, dirijat de Ileana Câmpeanu.

”Am experimentat departele! Cu glasul dat de mama, eu mi-am aflat loc în lume. Iar Dumnezeu mi-a dat harul și pentru asta, eu îi mulțumesc în fiecare zi! Ce-mi trebuie mai mult?”

„Uneori ne este dor de rădăcini, ne este dor să ne întoarcem într-o lume curată și mai bună, în care, acea linişte de început de lume să ne înconjoare şi să ne poarte undeva mai aproape de Porţile Ceriului” – a spus Alexandra DOBRE, Preşedinta Asociaţiei „Institutul pentru Îmbătrânire Activă” atunci când pe scenă i-a înmânat artistului un superb buchet de trandafiri tricolori și o Placheta Onorifică pe care era înscris ”Domnului Grigore Leșe, Horitorul de la Porțile Ceriului, care, prin poveștile neîngrădite de timp și spațiu ale unei românii autentice, ne poartă dincolo de hotarul de taină al spiritualității românești”. ”Sunt onorată şi bucuroasă că prima ediţie din 2023 şi cea de-a VI-a a Galei SENIORI de COLECȚIE l-a avut invitat pe artistul care, prin cântecul său, te duce acasă. Acasă, în sufletul nostru, acasă, în lumea autentică a unei ţări în care bătrânele păduri şi pâraiele vesele mai spun încă povești despre Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, acasă, pe prispa veche unde bunica spunea duios un basm despre un rege de la Apus de Soare, acasă, pe pământul acela unde stejarul mai adăposteşte oful horii din grumaz. Prin toată creaţia sa artistică, Grigore Leșe a marcat generaţii la rând, schimbând percepţii şi îmbogăţind viziuni. A oferit adevărurile creaţiei populare în concerte de înaltă ţinută, în evocări literare sau în emisiunile pe care le realizează, purtându-ne mereu către rădăcini! Vă mulţumim pentru că aţi ales să faceţi parte din marea şi frumoasa  familie pe care o numim simbolic SENIORI DE COLECŢIE!”.

Și de data aceasta, Gala ”SENIORI DE COLECȚIE” a fost moderată de jurnalista Mihaela Bîrzilă care a întrebat: ”Sunteți profesor, muzician, rapsod, om de cultură, scriitor, compozitor, Doctor în Muzică și Doctor Honoris Causa… cum să vă spunem?” – ”Spuneți-mi simplu, GRIGORE!”…

Acest proiect este inițiat și organizat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații. Este un demers care va continua, în fiecare lună, cu invitați speciali, unul și unul și care va culmina cu lansarea unui album ”de colecție” cu cele mai frumoase imagini, dar și cu poveștile, amintirile și confesiunile, cu întrebări și răspunsuri, cu mărturisiri și momente inedite. Primele ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică Elisabeta LIPĂ, şi pe marea Doamnă a muzicii ușoare românești, Stela ENACHE. La a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen.Lt.(rtr) Dr.Ing. Dumitru Dorin PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic, apoi a fost invitată marea actriţă de teatru și film Maia MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, iar la ediția anterioară, Prof. Dr. Dumitru Constantin DULCAN, General de Brigadă (rtr), Medic Primar Neurologie, Psihiatru, scriitor, Doctor în Medicină și Doctor în Științe Medicale.

”Viaţa o fost aşa cum o fost. Viaţa e complicată. Tre’ să ştii să alegi. Viaţa asta-i şi cu bine, și cu rău, şi cu jele, şi cu dragoste. Cu de toate…”

„Duce-m-aş, nu ştiu drumul,/

Dar m-a învăţa urâtul./

Duce-m-aş, nu ştiu cărarea,/

Da-nvăţa-ma supărarea./

Frunza verde nu mă crede,/

Dar mă crede ce’ uscată,/

Că-i mai de multe mâncată”

GRIGORE LEȘE s-a născut în satul Stoiceni, județul Maramureș: ”Casa mea e de strajă!” – spunea artistul care, pe 20 februarie va împlini 69 ani. ”Sunt 140 de fumuri! Mulți au plecat prin lume de nevoie, de aceea nu trebuie judecați”.

A absolvit Liceul de Muzică din Baia Mare și Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Facultatea de Instrumente și Canto (fagot).

Este Doctor în Muzică (calificativul Summa cum Laudae, cu teza ”Horea în grumaz. Consideraţii teoretice şi practice ale interpretării genului dintr-o perspectivă stilistică”), Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad și profesor de Etnomuzicologie la Facultatea de Litere a Universității Bucureşti.

Nu vreau să mă mai risipesc și de ani buni merg pe drumul meu. Așa am ajuns să știu cine sunt, iar astăzi să pot fi ce vreau eu!”

Cartea sa, ”Acum știu cine sunt: Însemnări și aduceri aminte”, apărută cu aproape 10 ani în urmă la Editura Humanitas se bucură și acum de mare succes. ”Chipul umilinței” a scris-o în timpul pandemiei. Cine o citește, mă știe până în capăt, că m-am arătat, deși mama, Anastasia mi-a spus că nu e bine să îmi arăt dinții la oameni.

Memorabile au fost și sunt emisiunile sale de la Radiodifuziunea şi Televiziunea Română (”La porțile Ceriului”, ”Drumurile lui Leșe”, ”Lumea și muzica tradițională”), distinse cu numeroase premii și trofee. Pentru emisiunea ”La porțile Ceriului” (TVR Cultural) a primit Marele Premiu al A.P.T.R. A compus muzică pentru filme de artă şi documentare – ”The Pharaoh”, ”Gunpowder”, ”Treason and Plot” – BBC) sau ”Wild Carpathia” (Travel Channel) și are o discografie remarcabilă: ”Cântec pastoral”, (1996), ”Cântece de cătănie” (2000), ”Hori” (2003), ”Horile Vieții” și ”Aștepând Crăciunul” (2005), ”Grigore Leșe: le chant de Lăpuș” (2009), ”Grigore Leșe și aromânii fârșeroți din Cogealac” (2011), ”Înapoi la argument”, ”De  dragoste, de război, de moarte, de unul singur” (2011).

”Știți ce este cel mai greu lucru din lume? Să deschizi baierele inimii și să cobori mintea în inimă! Să ai simțire și să dialoghezi prin cântec cu Divinitatea, cu Dumnezeu”.

Invitat de onoare al unor importante manifestări culturale din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Grecia, Canada, Elveția, China, Germania, Japonia, GRIGORE LEȘE este și primul muzician român care a adus pe scenă, alături de el, artiști tradiționali din Iran, Siria, Pakistan, dovedind astfel existența interferențelor muzicilor străvechi din România și din Orient.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături în organizarea acestui eveniment memorabil:

SPONSOR GOLD: CATENA – Farmacia Inimii

SPONSORI SILVER: AFFINITY – Life Care, PREMiO TRAVEL

Parteneri susținători: AUDIONOVA Aparate Auditive, DOMENIILE PRINCE MATEI

Parteneri media: TVR, România TV, AGERPRES, Ziarul News, Profi24 TV, ziarul Profit, Ultima Oră, Amos News, revista Cariere, Click!, Metropola TV, ştiripesurse.ro, Național TV, Nova Media, Ziarul de Investigații, Phoenix Media, Sănătatea TV, GMR Media.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marele artist Grigore Leșe a fost invitatul de onoare al celei de-a VI-a ediții a Galei ‘Seniori de colecție’

Publicat

in

Când m-o făcut mama era omătu’ până-n brâu şi crâşcau gardurile de frig, era în Făurarul anului ’54, seara, pe la şapte ceasuri. Mi-a povestit că atunci când m-o spălat prima dată mi-o pus în apa aceea un bănuţ de argint, cu gândul să am glas atunci când oi creşte. Asta a fost dorinţa ei de când am venit pe lume. Iar mama, când o văzut că pot hori, o fost fericită” – Grigore Leșe

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend