Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Noul ministru de Externe cere ridicarea vizelor pentru SUA. Discuţie cu Hans Klemm şi un parlamentar american

Publicat

in

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, vineri, o întrevedere cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, împreună cu Terri Sewell, membru al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, aleasă în Alabama, prilej cu care s-a discutat despre Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite şi angajamentul ferm al noului Guvern pentru continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare.

Conform unui comunicat al MAE, şeful diplomaţiei române a subliniat caracterul de excelenţă al Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, evocând discuţiile foarte bune dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele SUA, Donald Trump, din 20 august, de la Washington, ocazie cu care au fost abordate căile de aprofundare a celor mai importante dimensiuni ale Parteneriatului Strategic.

Bogdan Aurescu a subliniat dimensiunea militară şi de securitate a Parteneriatului Strategic, reiterând importanţa creşterii prezenţei militare americane în România, angajamentul ferm al noului Guvern de la Bucureşti pentru continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare, precum şi necesitatea consolidării Flancului Estic, mai ales în sud, printr-o participare aliată crescută la Brigada Multinaţională şi în Marea Neagră.

Oficialul român a exprimat aprecierea statului român pentru parteneriatul durabil cu Garda Naţională din Alabama şi a menţionat, în acelaşi timp, proiectul comun de succes al prezenţei în România a facilităţii antirachetă de la Deveselu, precum şi importanţa protecţiei adecvate a acesteia.

De asemenea, Aurescu s-a referit la cooperarea tot mai strânsă în domeniul securităţii energetice şi cibernetice şi a subliniat angajamentul puternic al Guvernului Ludovic Orban pentru statul de drept şi independenţa justiţiei.

Ministrul român al afacerilor externe şi cei doi oficiali americani au trecut în revistă a evoluţiile regionale, cu accent pe situaţia politică actuală din Republica Moldova. Cu acest prilej, demnitarul român a exprimat susţinerea Guvernului României pentru Executivul de la Chişinău şi a subliniat importanţa pe care România o acordă menţinerii traseului european.

Totodată, Bogdan Aurescu a adresat membrului Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA solicitarea de a sprijini eforturile României de intrare în programul Visa Waiver, obiectiv foarte important pentru cetăţenii români, care sunt în foarte mare majoritate susţinători ai Parteneriatului Strategic cu SUA.

MAE precizează că oficialii americani au transmis felicitări noului ministru de externe pentru preluarea funcţiei, subliniind contribuţia personală la dezvoltarea, în timp, a Parteneriatului Strategic, inclusiv prin negocierea Acordului bilateral privind apărarea antirachetă.

Totodată, cei doi oficiali americani au exprimat puternica susţinere bipartizană pentru România şi Parteneriatul Strategic bilateral în cadrul Congresului SUA, aprecierea pentru eforturile constante şi consistente ale României în consolidarea securităţii la Marea Neagră şi în misiunea NATO din Afganistan, precum şi rolul activ şi implicat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

În acelaşi timp, aceştia au confirmat tendinţa de scădere a ratei de refuz a solicitărilor de viză din partea cetăţenilor români, fapt evidenţiat de foarte recentele cifre privind anul fiscal 2019. Astfel, aceasta a ajuns la 9,11% (de la 10,44% în 2018), rata de refuz sub 3% fiind ultimul criteriu rămas de îndeplinit de către România, mai arată MAE.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Ruptură printre liberali! Se scot cuțitele în interiorul PNL!

Publicat

in

De

Revoltă într-o importantă filială a Partidului Național Liberal! Membrii PNL  Brașov ar fi complet debusolați după vizita, de vinerea trecută, a premierului Ludovic Orban.

Peneliștii se așteptau ca acesta să facă ordine în filiala din Brașov, scindată în urma luptelor din partid între vechii peneliști și fracțiunea PDL-istă, care pare complet ruptă de interesele trasate de la centru. După venirea președintelui Klaus Iohannis la Brașov, membrii partidului au crezut că mesajul transmis de la Centru conducerii partidului a fost clar înțeles: curățarea filialei locale de membrii care au probleme cu justiția și întărirea poziției președintelui Adrian Veștea, informează brasovstiri.ro.

Vizita premierului Ludovic Orban a avut o direcție diametral opusă celei a lui Klaus Iohannis, acesta petrecând destul de mult timp în compania persoanelor evitate de președinte și chiar afișându-se în poze cu acești indivizi.
Din acest motiv o parte dintre membrii PNL Brașov s-au decis să ceară explicații de la Centru cu privire la soarta filialei locale. Peneliștii brașoveni sunt deciși ca după alegerile de duminică, să adreseze un protest conducerii centrale, vizavi de modul în care premierul a încurajat fracțiunea PDL-istă, în detrimentul vechilor membri de partid.

De altfel, fostul lider PNL Brașov, Aristotel Căncescu, i-a adresat o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis, pe care îl avertizează: „Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL. Cei care te susțin acum vor dispărea, probabil, în următorii ani”.

„Este momentul ca cei de la centru să se decidă ce planuri au cu PNL-ul. Ne este rușine să mai scoatem capul prin oraș, iar oamenii ne iau peste picior. Este și normal, câtă vreme au umplut PNL Brașov de penali importați din fostul PDL și i-au învestit cu puteri depline. Am tăcut până acum de dragul alegerilor. Vizita lui Iohannis a dat semnalul că lucrurile vor fi repuse pe făgașul normal la Brașov și că președintele partidului va fi sprijinit în administrarea filialei. Dar bucuria s-a risipit rapid. Vineri, Orban ne-a făcut de râs. S-a compromis alăturându-se veneticilor cu probleme penale. Îl vom lăsa cu ei. Orban a ales deja. Se pare că liberalii nu mai au loc în PNL Brașov”, au declarat nemulțumiții din PNL.

Vezi și

EXCLUSIV Cât costă dezbaterea organizată de Klaus Iohannis

Schimbări uriașe- Cum se acordă sporurilor la pensie în funcție de vechimea în muncă

Cine e greul executat de Marcel Vela, căruia șeful de la Interne nu a vrut să-i facă public numele

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Patronul firmei care a făcut deratizarea în blocul unde au murit doi copii și o femeie a fost ARESTAT

Publicat

in

De

Patronul Bistim Dera SRL, firma care a făcut dezinsecţia şi deratizarea în blocul de locuinţe din Timişoara în care au murit doi copii şi mama unuia dintre ei, Ioan Sorin Buţă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei magistraţilor de la Tribunalul Timiş.

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, luni seară, arestarea preventivă, pentru următoarele 30 de zile, a lui Ioan Sorin Buţă, patronul firmei Bistim Dera SRL, care a făcut deratizarea şi dezinsecţia în blocul de locuinţe în care trei oameni au murit şi alte câteva zeci de persoane se află internate la spitale cu intoxicaţii.

Citește și: Mutare în forță împotriva lui Traian Berbeceanu! Cine sare la gâtul său

Acuzaţiile care i se aduc lui Ioan Sorin Buţă sunt omor din culpă şi trafic de substanţe toxice, informează news.ro.

Bistim Dera SRL are ca obiect de activitate nu doar dezinsecţie şi deratizare, ci şi operaţiuni de curăţenie în trenuri, autobuze, avioane, în cisterne rutiere şi maritime, curăţenie şi întreţinere piscine, curăţat de sticle, măturat de străzi şi îndepărtat zăpada.

Citește și: Teodorovici îi cere demisia lui Cîțu de la ministerul de Finanțe:’A sabotat cursul de schimb’

Firma are sediul într-un apartament de bloc din Timişoara, cu un singur asociat care e şi administrator. Societatea şi-a început activitatea în 2015. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri, adică totalul vânzărilor facturate, de 142.759 de lei.

Tot în 2018 a înregistrat un profit net de 19.000 de euro şi datorii de peste 1.000 de euro, în condiţiile în care cu un an înainte, datoriile firmei depăşeau 50.000 de lei.

Citește și: Dan Barna trece la atac: ‘Are un tupeu special. Îl sfătuiesc să rămână în barca lui’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

COMENTARII FACEBOOK

În Trend