Conecteaza-te cu noi

SOCIAL

Noul Consiliu Local a fost validat! Cristian Mitrofan este noul viceprimar al Curţii de Argeş!

Publicat

in

Astăzi la ora 11:00, în Sala Mare a Primăriei a avut loc ceremonia de validare a noului Consiliu Local al Municipiului Curtea de Argeş. Şedinţa a început cu formarea comisiei de validare, alcătuită din 5 consilieri din partea grupului USL-PPDD şi un consilier din partea AAM. Preşedintele acestei comisii a fost ales Ion Şerban. Din cei 19 consilieri, singurul care a lipsit a fost Gheorghe Nicuţ din partea Alianţei pentru Argeş şi Muscel. Alături de cei 18 consilieri prezenţi, a depus jurământul în cadrul acestei festivităţi şi primarul reales, Nicolae Diaconu. După depunerea jurământului a urmat poate cel mai aşteptat moment al evenimentului, şi anume alegerea viceprimarului. La acest capitol au existat două propuneri, Cristian Mitrofan din partea USL şi Mihai Deaconu din partea PP-DD, rezultatul fiind cel aşteptat de toată lumea, şi anume liberalul câştigând cu 14 voturi din totalul de 18. La această şedinţă au participat şi alte personalităţi politice dintre care îi amintim pe deputatul Mircea Drăghici, senatorul Mircea Diaconu sau preşedintele PNL Argeş, Iani Popa.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
11 Comentarii

11 Comments

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Decizie definitivă: Mircea Drăghici, cinci ani în închisoare – ÎCCJ i-a respins contestația – Măine se dă pronunțarea și în “Dosarul Consultanța”

Publicat

in

De

Anul a inceput prost pentru fostul deputat PSD, Mircea Drăghici. Ieri, 18 ianuarie, judecătorii de la Înalta Curte i-au respins definitiv și ultima cale de atac în urma căreia fostul trezorier spera sa scape de pușcărie. Reamintim că în vara anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv Mircea Drăghici, fost deputat şi trezorier al PSD, la cinci ani de închisoare cu executare pentru delapidare. Imediat după încarcereare, Drăghici a apelat la ultimele căi extraordinare de atac, ambele fiind-i defavorabile. “Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe împotriva deciziei nr. 227 din data de 1 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 340/1/2021. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022”, este decizia judecătorilor de la Înalta Curte care i-au respins, astfel, definitiv și ultima cale de atac.

Mâine, 20 ianuarie, va fi o altă zi crucială pentru fostul deputat. Judecătorilor de la Înalta Curte vor anunța pronunțarea în celebrul “Dosar Consultanța” aflat la rejudecare, dosar în care, alături de Mircea Drăghici și Constantin Nicolescu, mai figurează ca inculpați si 39 primari din Argeș.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

ARGEȘ | Autocamion confiscat într-un dosar privind infracțiuni silvice

Publicat

in

De

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,transport cu cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m^3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la art. 68 alin.1 din Legea 46/2008R”, faptă prev. și ped. de art. 68 alin. 2 ind.1 din Legea 46/2008R – Codul Silvic.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 13 ianuarie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Rucăr, ar fi transportat cu un autocamion, pe raza localității Dragoslavele, cantitatea de 12,54 mc material lemnos, de esență rășinoase.

În urma probatoriului administrat, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a autocamionului în cauză, precum și a materialului lemnos fără documente care să ateste proveniența legală.
De asemenea, cercetările în dosarul penal continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, și a întregii activități infracționale.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend