Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Nouă autorizaţii de taxi au fost retrase de Consiliul Local Câmpulung

Publicat

in

Consilierii locali au mai retras încă 9 autorizaţii de taxi. Numărul operatorilor de taxi trebuie să scadă gradual de la 215 iniţial, până la 141 câte prevede legea la numărul existent de locuitori în municipiul Câmpulung.
La ora actuală, la Câmpulung mai există încă 196 de autorizaţii de taxi, urmând ca periodic numărul să fie diminuat până ce se va ajunge la 141.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Florin Cîțu intră la rupere: ‘Dacă mai există onoare și celălalt președinte al Senatului își va da demisia’

Publicat

in

De

Premierul Florin Cîțu i-a cerut demisia Ancăi Dragu (USR PLUS) de la conducerea Senatului României.

„Cred că după ce vom vedea motivarea CCR, dacă mai există onoare şi celălalt preşedinte al Senatului îşi va da demisia. Demisia (Ludovic Orban – n.r.) e un act unilateral. Dacă CCR îmi va da dreptate, mă aştept ca cei doi preşedinte ai Camerelor să plece”, a declarat Florin Cîţu, marţi la Parlament.

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat luni că şi-a depus la partid demisia de la conducerea Camerei, avertizând că, în cazul în care, într- o perioadă de maximum 15 zile, nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, şi-o va depune personal, informează News.ro.

Vezi și:

Vești bune de la Guvern! Florin Cîțu: ‘Propunem o creştere brută a salariului minim de aproape 11% de la 1 ianuarie 2022’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vineri, restricții rutiere pe Transfăgărășan – Au loc filmări pentru un film artistic

Publicat

in

De

IPJ Argeș informează că în ziua de vineri, 1 octombrie 2021, între orele 07:00 – 19:00, pe DN 7C – Transfăgărășan, vor fi impuse restricții temporare de circulație, pe sectorul cuprins între km 108+000 (hotel Capra) și km 116+804 (intrare tunel Bâlea). Mai precis, restricțiile vor fi aplicate intermitent, cu intervale de 10 minute filmare, 10 minute eliberare trafic, pentru filmarea unor secvențe într-un film artistic.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie şi semnalizarea rutieră temporară. Totodată, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, polițiștii recomandă conducătorilor auto să își păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend