Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Nicușor Dan explică ce s-a făcut pentru traficul din București, de la Revoluție încoace: Un pod aici, un semafor dincolo

Publicat

in

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, după Revoluţie, întreaga activitate pe investiţii în transport din municipiul Bucureşti s-a concentrat „în a mai pune un pod aici, a mai pune un semafor acolo”, precizând că nu a existat o viziune integrată şi nu a fost nicio preocupare pentru abordarea sistematică a investiţiilor.

Nicuşor Dan a prezentat, luni, principalele investiţii ale municipalităţii, menţionând că cele referitoare la infrastructură se referă la reţeaua de tramvaie, semaforizarea inteligentă, trenul metropolitan şi radialele până la Autostrada de Centură.

„Doresc să vă prezint stadiul principalelor investiţii ale municipalităţii. Începem cu cele pe transport şi aici vreau să evidenţiez un lucru pe care l-am spus de mai multe ori, ani de zile, după Revoluţie, întreaga activitate pe investiţii în transport s-a concentrat în a mai pune un pod aici, a mai pune un semafor acolo, fără să existe o viziune integrată şi fără să existe o preocupare pentru abordare sistematică a investiţiilor în transport. Ceea ce noi trebuie să facem este să ne concentrăm pe acele investiţii care sunt structurale şi care rezolvă problemele structurale ale oraşului şi acele investiţii structurale sunt reţeaua de tramvaie, semaforizarea inteligentă, trenul metropolitan şi radialele până la autostrada de centură”, a explicat Nicuşor Dan.

El a precizat că în Bucureşti există o reţea de linii de tramvai de 150 de kilometri, din care 100 de kilometri au fost modernizaţi la începutul anilor 2000, iar 50 de kilometri urmează să intre într-un proces de modernizare. „În ceea ce priveşte cei 50 de kilometri, aceasta este principala urgenţă, costul este de 500 de milioane de euro, pe care sperăm să îi putem accesa prin Programul Operaţional Regional care se va lansa în această toamnă pentru regiunea Bucureşti-Ilfov. Trebuie să avem pregătite studiile. În momentul de faţă avem DALI-urile (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie – n.r.) pentru 35 din 50 de kilometri, din care 20 au fost trecute prin Consiliul General, până la jumătatea lunii iunie vom avea DALI-urile şi până la sfârşitul lunii iunie vom avea hotărârile trecute prin Consiliul General astfel încât în momentul în care se lansează Programul Operaţional Regional de Mobilitate pe Bucureşti-Ilfov să putem să aplicăm”, a explicat primarul Capitalei.

El s-a referit apoi la semaforizarea din Bucureşti. „A fost făcut un studiu de prefezabilitate care practic cuprinde o analiză a tuturor intersecţiilor semaforizate din municipiul Bucureşti. Pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru întreaga reţea de semaforizare, am încheiat consultarea de piaţă şi vom ieşi în achiziţie în cel mult două săptămâni. Consultarea de piaţă s-a încheiat vineri. O să lucrăm în mai multe etape şi fiecare din lucrările de execuţie în teren se bazează pe etape ale studiului de fezabilitate”, a precizat Nicuşor Dan.

El a menţionat că într-o primă etapă, vor fi reconfigurate 80 de intersecţii.

„În prima etapă, în colaborare cu primăriile de sector, o să conectăm şi o să adăugăm intersecţii noi pe cinci radiale. De exemplu, cea din Sectorul 1 este Calea Griviţei-Bucureşti-Târgovişte. Deci în prima etapă, cea din Sectorul 6, este Iuliu Maniu. În prima etapă o să reconfigurăm dacă e nevoie 80 de intersecţii şi o să adăugăm încă câteva pentru a avea fluxul pe aceste ieşiri din Bucureşti pentru că degeaba ai pe Iuliu Maniu, să spunem, zece intersecţii care sunt semaforizate şi care sunt conectate la sistemul centralizat, dacă ai trei intersecţii care nu sunt semaforizate, unde sunt treceri de pietoni asta îţi distruge tot fluxul pe care pot să-l ai”, a transmis primarul Capitalei.

El a dat detalii şi despre etapele doi şi trei din acest proiect. „Etapa următoare, cele 260 de intersecţii care sunt în sistem centralizat, o să ne asigurăm că ele cu adevărat sunt conectate la serverul central şi o să le modernizăm pe cele care au tehnologie depăşită. Etapa a treia – conectarea celorlalte 225 de intersecţii la sistemul centralizat şi etapa a patra – extinderea la aproximativ 800 de intersecţii pe teritoriul municipiului Bucureşti”, a afirmat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei s-a referit şi la proiectul trenului metropolitan.

„Cu mult efort a fost făcut un studiu de prefezabilitate pentru tot ce înseamnă reţeaua CFR din jurul Bucureştiului şi pentru posibilitatea de a amplasa staţii care să deservească un tren metropolitan pe această reţea pe întreaga zonă Bucureşti-Ilfov. (…) Reabilitarea acestei infrastructuri a liniilor CFR este sarcina CFR-ului, în special zona de est şi sud-est necesită o reabilitare consistentă. Pentru asta CFR-ul are deja un studiu de fezabilitate care va dura doi ani şi după aceea execuţia se estimează că va dura până în 2026-2027”, a transmis edilul.

El a precizat că în prima etapă a trenului metropolitan va fi folosită infrastructura din zona de nord. „Prima etapă în proiectul trenului metropolitan va fi folosirea infrastructurii din zona de nord şi asta înseamnă trei linii: Gara de Vest – Gara de Nord, Gara de Nord – Gara Obor şi Gara de Vest – Gara Obor. Ce este important este că ele trec prin zona Pipera, care după cum ştiţi are un necesar important de transport. Am lansat în consultare de piaţă până pe 26 mai studiul de fezabilitate pentru amplasarea peroanelor pentru aceste linii. Infrastructura există, noi trebuie să amplasăm peroanele şi după aceea trebuie să extindem contractul pe care îl avem cu Consiliul Judeţean Ilfov, dar mai ales cu Ministerul Transporturilor pentru a putea să operăm pe aceste trasee”, a explicat Nicuşor Dan. El a vorbit şi despre proiectul celor zece ieşiri principale din zona Bucureşti-Ilfov până la Autostrada A0.

„Cele zece radiale. Există o asociere cu Consiliul Judeţean Ilfov şi cu Ministerul Transporturilor, cei care au coordonarea proiectului sunt cei de la Consiliul Judeţean Ilfov. Avem aceste 10 ieşiri principale din Bucureşti, din zona Bucureşti-Ilfov până la Autostrada de centură A 0, pentru patru din cele zece s-au realizat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti analize de favorabilitate, astea sunt documentaţiile care preced scoaterea la licitaţie a studiilor de fezabilitate. În luna iunie se va scoate în achiziţie primul studiu de fezabilitate pentru ieşirea din Bulevardul Timişoara, cu o durată estimată realizării de studii de fezabilitate de 14 luni. (…) Cele patru ieşiri pentru care s-a făcut această analiză de favorabilitate sunt ieşirea din Bulevardul Timişoara, ieşirea din Poligrafiei, ieşirea din Metalurgiei şi ieşirea din Prelungirea Ferentari. Sperăm la o finanţare din POIM pentru studiile de fezabilitate şi la o finanţare din viitorul POT – Programul Operaţional Transport pentru realizarea efectivă a acestor radiale”, a explicat Nicuşor Dan.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ciprian Ciucu fuge de Primăria Capitalei: Trebuie să fii inconștient să îți dorești un mandat

Publicat

in

De

Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, edil al Sectorului 6, afirmă că ar fi foarte greu de convins să candideze la Primăria Capitalei şi „trebuie să fii inconştient” să-ţi doreşti un mandat de primar general în condiţiile în care „urmează să cadă oraşul pe noi”. „Eu, care sunt extrem de conştient de ce se întamplă în Primăria Generală, pentru că am fost consilier general – acum sunt preşedinte PNL Bucureşti şi mă preocupă permanent ce se întâmplă la nivel de Primăria Generală – trebuie să fii inconştient ca să îţi doreşti un mandat ca primar general. Dacă nu ştii ce-i colo şi nu stii că urmează să cadă oraşul pe noi, da, vrei să fii primar general. Îţi pui această patalama în frunte, că sunt primar general. Dar dacă ştii câţi bani se duc pe termie şi ce probleme sunt acolo pe investiţii, dacă te uiţi pe zona de risc seismic, pot să merg cu această listă la nesfarsit, şi ştii cât de mari sunt problemele acolo, doar să fii inconştient ţi-ai dori să fii primar general”, a declarat Ciucu, sâmbătă, la Digi 24, scrie News.ro.

El a precizat că, în asemenea condiţii, ar fi foarte greu de convins să candideze la Primăria Municipiului Bucureşti. „Să mă duc primar general, eu sau oricine altcineva, trebuie să meargă cu ceva prestabilit înainte (…) În condiţiile acestea eu aş fi foarte-foarte greu de convins să candidez la Primăria Municipiului Bucureşti”, a adăugat Ciprian Ciucu.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO O filipineză câștigă concursul pentru transsexuali din Thailanda

Publicat

in

De

Filipineza Fuschia Anne Ravena a fost încoronată sâmbătă Miss International Queen 2022 în cadrul unui concurs din Thailanda, prezentat ca fiind cel mai mare și mai popular concurs de frumusețe transgen din lume, informează Mediafax.

Proprietară de afaceri în vârstă de 27 de ani, filipineza a învins alte 22 de concurente. Locul al doilea și al treilea au revenit unor concurente din Columbia și, respectiv, Franța.

„Primul meu mesaj pentru toată lumea este să răspândească dragostea, pacea și unitatea, pentru că acesta este cel mai important lucru”, a declarat Ravena, care a purtat o rochie de seară strălucitoare, argintie, conform Reuters.

Concursul, care a fost întrerupt timp de aproape doi ani din cauza pandemiei, a fost reluat în orașul balnear thailandez Pattaya, în timpul lunii mândriei, pentru a celebra, de asemenea, egalitatea de gen, a declarat Alisa Phanthusak, directorul general al Miss Tiffany Show, organizatorul.

Concursul, care reunește persoane transsexuale din întreaga lume, a fost lansat în urmă cu peste un deceniu pentru a ajuta femeile transsexuale să se simtă mai bine acceptate de societate.

Thailanda are una dintre cele mai deschise și vizibile comunități de lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali (LGBT) din Asia, dar activiștii spun că legile și instituțiile thailandeze nu au reflectat încă schimbarea atitudinilor sociale și că încă discriminează persoanele LGBT+ și cuplurile de același sex.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend