Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Nicuşor Dan a făcut calculele- Bucureștenii mai ai de așteptat ‘100 de ani’

Avatar

Publicat

in

Dacă va continua în ritmul actual, înlocuirea conductelor învechite ale reţelei de termoficare va dura o sută de ani, a declarat sâmbătă deputatul de Bucureşti Nicuşor Dan, care a pledat pentru o reparare mult mai rapidă a sistemului de distribuţie.

„Dacă vor continua în ritmul în care au lucrat în ultimii trei ani, ar dura o sută de ani, pentru că – grosier vorbind – sunt 1.000 de kilometri de reţea şi ei au schimbat 30 în trei ani. Regula de trei simplă spune că ar dura 100 de ani. În primul rând, trebuie să plecăm de la singura ipoteză posibilă, aceea a sistemului de încălzire centralizată, pentru că altfel – dacă e să trecem pe centrale individuale – în primul rând, devenim şi mai poluaţi decât suntem ca oraş. În al doilea rând, nu se poate face asta în mod concret mai devreme de zece ani. Trebuie să existe un sistem centralizat”, a afirmat el, în cadrul unei conferinţe de presă.

Publicitate

Nicuşor Dan a mai spus că, în ce priveşte alimentarea zonei de nord a Capitalei, trebuie analizat dacă este mai profitabilă păstrarea reţelei actuale sau stimularea deschiderii unor noi centre de producţie.

„Trebuie, în special în zonele de sud şi vest, să păstrăm sistemul actual, în sensul în care Municipalitatea să preia agentul termic de la ELCEN. Fie, într-un viitor puţin mai îndepărtat, să preia activele de la ELCEN, bineînţeles, plătind pentru ele. Acum nu are banii. Asta înseamnă repararea mult mai rapidă a sistemului de distribuţie. În ce priveşte zonele de nord, până la care reţeaua este foarte lungă, trebuie să ne gândim – iar acesta este un calcul pe care trebuie să îl facem cu toate cifrele pe masă – dacă păstrăm reţeaua până la ele sau stimulăm dezvoltarea unor noi centre de producţie, care să fie deschise eventual privaţilor, care se mişcă mult mai repede decât autoritatea şi au şi bani”, a spus el.

Deputatul independent a apreciat că Bucureştiul se află „într-o situaţie disperată”, în condiţiile în care RADET a intrat în faliment, iar STB se află „în incapacitate de a-şi plăti datoriile şi tocmai şi-a pus sediul şi o parte din mijloacele de transport ca garanţie” pentru aceste datorii.

„Avem un mare risc de incapacitate de plată. Am avertizat încă de la începutul anului că încasările au fost mult prea optimiste faţă de ce se putea încasa. Avem cartiere întregi fără apă caldă, spitale fără apă caldă. Avem aceeaşi problemă a traficului pe care am avut-o la începutul acestui an. Avem, în plus, un infringement pe calitatea aerului”, a declarat Nicuşor Dan.

Vezi și :Vești mari- Toți buncii vor primi bani în plus – Care sunt condițiile

Marcel Vela l-a executat pe milițianul școlit de FBI! Avea salariu și o pensie de 13.000 de lei

EXCLUSIV Aripa FBI, la butoanele Poliției Române!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Marcel Ciolacu rupe tăcerea: ‘USR, mai nou PLUS, au câștigat pe greșelile făcute de PSD și PNL’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că victoriile obținute de Alianța USR-PLUS la alegerile din 27 septembrie se datorează ”greșelilor” făcute de PNL și PSD.

”USR, mai nou PLUS, au câştigat pe greşelile făcute de cele două partide mari. Noi nu vorbim de un vot politic aici, nu vorbim de un vot contra PSD-ului sau contra PNL-ului”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la România Tv.

El a explicat că la Timişoara candidatul USR a câştigat ”pe fondul unor greşeli ale fostului primar” şi a invocat ”o saturaţie la Brăila, o saturaţie la Vrancea”.

Publicitate

”Aici au fost câştigurile. Nu a apărut USR-ul – noi, prin doctrina noastră extraordinară şi prin cât de curaţi suntem noi, am câştigat aceste primării. Să mă ierte Dumnezeu! Dar vom, vedea la alegerile generale”. a mai opinat Ciolacu.

Preşedintele PSD a declarat, răspunzând unei întrebări, că PNL a transferat 148 de primari de la PSD catalogând ”o mizerie” tentativa de a ”cumpăra primari” a premierului Orban.

„Să-i ţină sănătos”, a adăugat el.

Alianţa USR PLUS a cîştigat funcţia de primar al municipiului Timişoara.

De asemenea, social-democratul Marian Oprişan, care era preşedinte al CJ Vrancea din 2000, a pierdut alegerile în favoarea unui liberal, conform news.ro.

Citește și:

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Victor Ponta își recunoaște greșeala: ‘La București am comis o eroare evidentă prin candidatura într-o alianță necunoscută votanților’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că își va asuma candidatura la Camera Deputaților pe lista de București.

„La Bucureşti am comis o eroare evidentă prin candidatura într-o alianţă necunoscută votanţilor, cu o siglă şi printr-un mesaj politic convenţional într-o bătălie în care principalii contracandidaţi au radicalizat la extrem discursul / lecţia usturătoare este învăţată: la alegerile parlamentare Pro România va avea doar candidaţi proprii şi sigla Pro România – eu voi lupta în mod direct alături de echipa Pro România din Bucureşti şi îmi voi asuma candidatura la Camera Deputaţilor pe lista de Bucureşti. La nivel naţional, îi felicit pe colegii care au fost aleşi primari, consilieri locali şi pe consilierii Pro România din 23 de consilii judeţene / în alte judeţe au lipsit câteva sute de voturi pentru a trece pragul politic de 5% – însă în toată ţara eforturile noastre de organizare vor continua şi, sunt convins, rezultatul de la alegerile parlamentare va arăta o creştere semnificativă a ponderii Pro România”, a scris Ponta pe Facebook.

El admite că a „făcut greşeli importante”, însă „prezenţa în 23 de consilii judeţene (plus miile de consilieri locali Pro România), ca şi votul politic de 7,6% reprezintă un punct de plecare relevant”.

Publicitate

„Însă cea mai importantă bătălie este întotdeauna bătălia următoare: alegerile parlamentare din decembrie 2020”, a mai scris Victor Ponta, conform agerpres.ro.

Citește și:

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend