Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Nevasta deputatului Andrei Gerea, obligată să plătească aproape 2,5 milioane de Euro, după ce firma familiei a intrat în faliment

Publicat

in

Gerea Ayten Guler, soția lui Andrei Gerea, deputat de Argeș și fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta, este obligată să plătească aproape 12 milioane de lei în procesul privind falimentul firmei Valahia Investments.

Decizia, care a fost luata zilele trecute, mai exact joi 18 iunie, de magistratii de la Tribunalul Argeș, este executorie dar poate fi atacata prin apel.

”Admite cererea. Obligă pârâtul să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală a debitorului suma de 11.883.147,41lei. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul specializat Argeş”, se menționează în decizia Tribunalului Argeș.

Firma Valahia Investments SRL a fost înființată în anul 2004, iar în 7 aprilie 2016 Andrei Gerea a cumpărat majoritatea acțiunilor, după cum scria Ziarul Profit în urmă cu trei ani.

După doar două luni şi jumătate, Andrei Gerea a scos din firmă 200.000 de euro (şi 1.660 de lei), “reducerea capitalului social de la 684.000 lei – din care 1.860 lei şi 200.000 de euro – la suma de 200 lei“, precizând că a luat această decizie “în urma anulării contractului de dealer cu Honda Trading România”.

În 11 octombrie 2016, firma deținută de Andrei Gerea, dar administrată de soţia sa, a solicitat direct deschiderea procedurii de faliment în forma simplificată, cererea fiind admisă pe 19 octombrie 2016.

În momentul deschiderii procedurii de faliment, Valahia Investments SRL avea datorii de circa 2,5 milioane euro.

Convenient Management Insolv IPURL, în calitate de lichidator judiciar al Valahia Investments SRL, a dat-o apoi în judecată pe soția lui Andrei Gerea pentru intrarea firmei în faliment.

Ulterior, tot în 2016, Gerea Ayten Guler a fost angajată la Transgaz de unde a incasat indemnizatii uriase.

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend