Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Neplătiţi de 6 luni!

Avatar

Publicat

in

scm pitestiDatori şi cu burta goală! SCM Piteşti, echipă care activează în liga a III-a a încheiat sezonul competiţional 2013-2014 pe locul al treilea, deşi iniţial obiectivul echipei era promovarea în eşalonul secund. În condiţiile în care de la începutul anului fotbaliştii piteşteni nu au încasat niciun leu de la club, era greu de crezut că obiectivul va putea fi atins. O parte dintre jucători au început să se împrumute la rude, prieteni şi chiar la cămătari, după cum susţine chiar antrenorul Valentin Sinescu, cel care a plătit de mai multe ori fotbaliştii de la SCM din banii săi.acum, la finalul sezonului, după ce au primit asigurări prin intermediul principalului Valentin Sinescu că îşi vor primi salariile restante, fotbaliştii trag speranţe că oficialii clubului se vor grăbi şi le vor vira în cont banii în cel mai scurt timp. “Am avut un dialog cu domnii din conducerea clubului care mi-au spus că s-au găsit soluţiile achitării restanţelor şi că ne vom primi banii după 18 iunie. Asta înseamnă că trebuie să aşteptăm de miercuri încolo. Am fost minţiţi destul şi cred că se vor ţine de cuvânt. Nu cred că sunt lipsiţi de orice urmă de onestitate. În caz contrar, acesta ar fi apogeul unei situaţii de anormalitate şi nici nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Aştept şi eu din moment în moment. Cât despre o eventuală rămânere aici, nu mi s-a propus, dar nici nu mă gândesc să mai rămân în acest oraş. A fost poate cea mai neagră experienţă din cariera mea, rar mi-a fost dat să mă confrunt cu o situaţie dramatică de genul celei de la SCM Piteşti. Contractul meu expiră la finalul acestei luni”, ne-a declarat Valentin Sinescu, încă antrenor principal în acte al echipei SCM Piteşti.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Nelu Tătaru: ‘Nu putem să ne imunizăm, decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Eu mă voi vaccina oricum!’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CTP: ‘Dacă nu mă duc la vot, atunci virusul dictaturii este prezent. El nu dispare niciodată din nicio societate’

Avatar

Publicat

in

De

“Ce spun oamenii, cei mai mulți dintre ei, cei care nu vor să vină la vot? Spun: «Toți sunt la fel. Am fost la vot și în alți ani și degeaba. Vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem tot ca proștii. N-are rost să ne ducem la vot, pentru că nu e mai bine. Niciodată nu se întâmplă să fie mai bine după vot». Aici este o neînțelegere fundamentală a rolului votului în societate.

Este o idee pe care eu am văzut-o acum 30 de ani în toată splendoarea ei, reprezentată când au venit 80% dintre românii cu drept de vot la primele alegeri din 1990, convinși fiind că îndată ce bagă acea hârtie în urna de vot, vor ieși tot ceea ce își doreau fiecare dintre ei. Unul își dorea un salariu mai mare, altul banane, altul desene animate, altul avorturi la liber, adică tot ceea ce lipsise în ceaușism urma să iasă din această urnă în schimbul acelei hârtii. Era o viziune aproape magică.

Firește că de-a lungul anilor s-a întâmplat această serie de dezamăgiri, spunând omul acum că «n-am de ce să mă duc la vot». Este greșit să gândești votul în sensul de mai bine, că «mă duc la vot ca să fie mai bine». Mă duc la vot ca să nu fie mai rău, ca să nu fie foarte rău!

Aici intervine vaccinul. Vaccinul te face să te simți mai bine? Nu. Dimpotrivă. Poate să-ți dea niște efecte secundare neplăcute. Fiecare vaccin are niște efecte secundare nu tocmai plăcute. Te vindecă vaccinul dacă suferi de diabet, de hipertensiune, de obezitate, de depresie? Nu. Nu te vindecă de nimic.

În schimb, te apără de ceva foarte rău care ți se poate întâmpla, și anume poți să mori. Dacă faci vaccinul, nu se întâmplă nimic bine. Dacă nu faci vaccinul, atunci poți să mori și poți să și omori pe alții.

Același lucru este și cu votul. Dacă te duci la vot, nu trebuie să te aștepți că ieri întunericul, azi lumina. «De mâine, după ce am votat, vine apa caldă, căldură, medicamente, tot ceea ce nu aveam».
Că o să avem politicieni care o să vină, mai buni, mai frumoși, mai lăptoși, mai devreme acasă. Nu.

Progresul în ființa umană se realizează extrem de greu. Nu la scara vieții unui om.

Aici e o altă sursă a frustrării celor care își pierd încrederea în a vota. Își setează o așteptare la durata vieții lor și sunt de înțeles într-un anume fel. «Am votat acum 30 de ani, acum am cât am, și nu s-au întâmplat, după părerea mea, lucrurile bune pe care așteptam. Cât să mai votez? Că o să trec dincolo». Judecând la dimensiunile unei vieți omenești, da.

Dar omul și societate se schimbă încet. Se schimbă tehnologia în jurul nostru cu o viteză uluitoare. Se schimbă tot felul de relații politice, economice. Dar, ființa umană se schimbă de un milion de ani foarte încet. Asta este problema. De aceea și această frustrare.

Atunci, trebuie să te duci la vot cu această viziune realistă lipsită de iluzii. Mă duc acolo ca la vaccin. Dacă votez, atunci apăr această societate, o vaccinez împotriva dictaturii, asigur supraviețuirea democrației.

Nu mă duc în primul rând ca să votez un partid sau altul. Dacă nu mă duc la vot, atunci virusul dictaturii este prezent. El nu dispare niciodată din nicio societate. E acolo, încuibat. Omenirea a descoperit de vreo 150 de ani acest vaccin, votul împotriva dictaturii.

Dacă mulți dintre cetățeni spun «Nu mă duc domle, n-am pe cine să votez. Toți sunt la fel», este o aberație. Să spui în clipa de față, în evantaiul de partide aflate în ofertă, că toate sunt la fel este o afirmație nerațională”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

El nu este de acord cu cei care spun că nu se duc la vot pentru a-i sancționa pe politicieni.

„E vorba de o prostie. Îi doare fix în pix pe politicieni.

Am văzut ce se întâmplă dacă nu venim la vot. Trei ani de zile am simțit pe pielea noastră ce se poate întâmpla dacă foarte mulți oameni nu vaccinează democratic societatea.

Vedem ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Acolo se întâmplă ce se întâmpla cu puțin timp în urmă cu România. În orice moment se poate întâmpla ce s-a mai întâmplat. Semnificația maximă a votului e prezența. Lucrurile rele se întâmplă întotdeauna când prezența la vot e mică.

Când nu vin la vot oamenii care nu sunt neapărat înregimentați în partide și stau acasă, atunci apar malformațiile care pot duce la moartea organismului social-democratic”, a afirmat CTP, conform Digi24.ro.

Citește și:

Veste bună pentru mii de elevi! Cresc bursele pentru anul școlar 2020-2021

EXCLUSIV Reguli diferite în privința înmormântărilor, în România! Deciziile semnate de Raed Arafat sunt diferite chiar și în zonele carantinate

EXCLUSIV Răsturnare de situație! Decorarea asistentei lui Marcel Vela nu a fost ilegală!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend