Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Nelu Tătaru, prima reacție după noul record de infectări cu COVID-19: ‘Vom avea o creștere progresivă și în următoarele zile’

Avatar

Publicat

in

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a reacționat imediat după publicarea noilor date cu privire la numărul de persoane infectate în ultimele 24 de ore: ”Vom avea o creștere progresivă și în următoarele zile, în măsura în care restricțiile impuse în urmă cu câteva zile vor trebui să-şi facă efectele în următoarele două-trei săptămâni.”

„Rămânem în acelaşi registru al creşterii numărului de cazuri noi. Sunt aceleaşi judeţe plus municipiul Bucureşti unde avem o creştere a transmiterii în comunitate. Vom avea o creştere progresivă şi în următoarele zile, în măsura în care restricţiile impuse în urmă cu câteva zile vor trebui să-şi facă efectele în următoarele două-trei săptămâni. Dar ţine foarte mult de fiecare dintre noi”, a spus, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Întrebat dacă am intrat în valul al doilea al pandemiei, Tătaru a răspuns: „Suntem într-un moment în care avem o creştere a numărului de cazuri şi în contextul european al valului doi ne lipim şi noi acum”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 4.026 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 175.216. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 75 de decese, bilanţul fiind de 5.749. De asemenea, 726 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. În Bucureşti sunt înregistrate 592 de cazuri noi de COVID-19, urmat de Cluj – 267, Iaşi – 176, Bacău – 153, Timiş – 147, Sibiu – 134, Dolj, Suceava – câte 133, Teleorman – 126, Alba – 121, Harghita – 119, Braşov şi Maramureş – câte 116, Neamţ – 110, Bihor şi Mureş – câte 106.

În intervalul 15.10.2020 (10:00) – 16.10.2020 (10:00) au fost raportate 75 de decese (43 bărbaţi şi 32 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838. Dintre acestea, 726 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.800.912  teste. Dintre acestea, 30.325 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.337 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.988 la cerere, informează news.ro.

Citește și:

Proiectul a fost adoptat! Vești importante pentru toți șoferii

Vouchere pentru milioane de români! Cine sunt beneficiarii și când veți intra în posesia lor

EXCLUSIV Războiul continuă! Gheorghe Piperea confirmă: Domnul Tudorache va face apel

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Ministrul Educației anunță noi schimbări: Vom lua măsurile care se impun

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Monica Anisie a anunţat noi schimbări în învăţământ. Tezele ar putea fi eliminate în anul şcolar 2020-2021, iar olimpiadele s-ar putea desfăşura online.

Întrebată dacă tezele vor fi eliminate în anul şcolar 2020-2021, ministrul Educaţiei a declarat că dacă va fi nevoie se va lua şi această măsură.

„Vom lua măsurile care se impun în funcție de situația creată, etapă cu etapă. Dacă va fi necesar, vom lua măsuri. Exact cum am făcut și în primăvară, când am luat decizia de a elimina tezele pentru că nu exista posibilitatea de a susține aceste examene”, a explicat Monica Anisie, potrivit stirileprotv.ro.

Ministrul Educaţiei anunţă un ordin care prevede normele de desfăşurare a orelor online. Acest ordin prevede reducerea drastică a materiei, renunţarea la anumite capitole de la diferite materii, adaptarea programei pentru predarea digitală, scurtarea orarului pentru elevi astfel încât să nu mai petreacă multe ore în faţa calculatorului, dar şi predarea multidisciplinară.

Potrivit ministrului, profesorii de limba și literatura romană, respectiv de engleză ar putea de exemplu să predea în tandem, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să stea atât de multe ore în fața calculatorului.

Luni, la ministerul Educaţiei va avea loc o conferinţă care va avea ca subiect prezentarea Strategiei de Digitalizare a şcolii romaneşti. Se anunţă parteneriatele cu specialişti în IT care vor ajuta profesorii să folosească tabletele, internetul, dar și aplicaţii pentru predarea online.

„Pe toată perioada vacanței de vară, am desfășurat programe de formare pentru profesori pentru a preda online. În prezent, se lucrează pentru adaptarea programei la învățământul online. Nu s-a luat încă o decizie, dar vom ieși să spunem cum anume se va desfășura predarea și evaluarea în online”, a precizat Anisie.

Biblioteca Virtuală, dar şi platforma E-learning ar putea fi gata în luna noiembrie. Ministrul Educaţiei a acceptat ajutorul lui Rareş Voicu, preşedintele consiliului naţional al elevilor de a ajuta instituţia să implementeze proiectele.

„Din 2011, în legea Educației, este prevăzut să se realizeze Biblioteca Virtuală. Deja ne aflăm la momentul la care s-au evaluat ofertele, pentru că au fost contestații. Pe baza hotărârii CNSC, termenul limită este 18 noiembrie. Până atunci, trebuie să facem lucrul acesta. Ministerul Educației s-a mișcat în 2020, față de anii trecuți. Îl invit pe Rareș să vină alături de ME și să realizăm împreună Biblioteca Virtuală și platforma E-learning”, a precizat Monica Anisie.

Citește și:

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Uluitor! Din ce fac bani generalii Silviu Predoiu, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Petre Tobă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Trecem la ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi- Când se întâmplă asta

Avatar

Publicat

in

De

România trece la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, ziua de 25 octombrie este cea mai lungă zi din an, pentru că are 25 de ore. 

Chiar dacă Parlamentul European a adoptat renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, aceasta va rămâne definitivă abia din 2021. Așadar, România își va mai schimba de câteva ori ora sezonieră, iar apoi va decide dacă va păstra ora de iarnă, adică cea standard, care este valabilă în mai toate statele, ori va adopta finalmente ora de vară.

Eurodeputații au votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară și toamnă începând cu 2021. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00).

Citește și:

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Uluitor! Din ce fac bani generalii Silviu Predoiu, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Petre Tobă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend