Conecteaza-te cu noi
(function (document, window) { var a, c = document.createElement("script"); c.id = "CleverCoreLoader48572"; c.src = "//scripts.cleverwebserver.com/9fa80e175795759b2749da4ab953784d.js"; c.async = !0; c.type = "text/javascript"; c.setAttribute("data-target", window.name); c.setAttribute("data-callback", "put-your-callback-macro-here"); try { a = parent.document.getElementsByTagName("script")[0] || document.getElementsByTagName("script")[0]; } catch (e) { a = !1; } a || (a = document.getElementsByTagName("head")[0] || document.getElementsByTagName("body")[0]); a.parentNode.insertBefore(c, a); })(document, window); ">

NATIONAL

Neculai Constantin Munteanu: portretul unei voci

Publicat

in

Nu-mi amintesc când l-am auzit prima dată, dar am crescut cu vocea lui în fundal. Prima mea amintire personală cu ”Europa Liberă” e din aprilie 1986, când se transmiteau buletinele de știri cu privire la sănătatea lui Mircea Eliade, ajuns în spital, cu un cancer galopant. Părinții mei deveniseră, dintr-o dată, foarte atenți și – fără ca bruiajul să fie cauza principală – stăteau cu capul apropiat de radio. (Acele emisiuni m-au determinat ca-n anul următor, primul meu an de liceu, să citesc prima parte a ”Romanului adolescentului miop” apărut ca supliment al revistei ”Manuscriptum”.) Pe vremea aceea – în a doua jumătate a anilor ’80 – viața noastră de familie se petrecea, pe toată durata sezoanelor reci, în bucătăria unui bloc din Arad. Acolo, într-un capăt al mesei, eram eu cu caietele mele, într-altul, tata cu dosarele lui, iar mama făcea mâncare, spăla și – după toate acestea – corecta lucrările elevilor stând pe un scaun. Căci doar în bucătărie era cald, deoarece lăsam gazul să meargă (și, în cuptorul aragazului se încălzeau cărămizile refractare pe care le luam, învelite în prosoape, când mergeam la culcare). Lumina era de la lampă și-mi aduc aminte de rola de feștilă (ce stătea în sertarul dulapului de haine), care – în acele vremuri – era o adevărată comoară. Și, pe caloriferul inert, era radioul – un VEF rusesc – pe care tata îl deschidea, cu gesturi precise, la ora 7 seara. Mult mai târziu m-am gândit la faptul că întreruperile de curent ne făcuseră să regresăm de la televizor (ce se alimenta din priză), la radio (care mergea pe baterii). În principiu, pe la 7 trebuia să fiu gata cu temele; dar curentul venea abia la 8, când începeau știrile la televizor (la programul unic de atunci) și – pentru Tovarășul – se făcea lumină. Totuși, rareori deschideam televizorul; eventual, într-o singură zi, pe la 8.30, dacă era un serial polonez de capă și spadă: ”Norii negri”. În restul zilelor rămâneam în bucătărie și ascultam – cu mama și cu tata – la radio.

Şerban Orescu, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu Imagine: RFE/Cold Waves, film de Alexandru Solomon

Vocea aceea era foarte plastică, o simțeai serioasă, câteodată chiar casantă, dar avea – întotdeauna – și o undă de ironie care, adesea, venea la suprafață cu o trimitere, un joc de cuvinte, o glumă. Ironia aceea, afectuoasă, ne-a făcut să suportăm ceea ce numea seriozitatea lucidă a vocii. O aud și azi – când am uitat vocile atâtor apropiați – și mi se pare straniu faptul că părinții mei, pe care, uneori, lipsurile de tot felul îi afundau în tăcere, surâdeau ascultând-o cum numea tocmai realitatea care-i împingea la crispare. Căci nu era nimic crispat în acea voce, nu avea nici solemnitatea ușor distantă a vocii Monicăi Lovinescu, nici sonoritatea cu accent profesional a vocii Ioanei Măgură Bernard, nici timbrul celorlalte voci (exceptând-o, poate, pe cea a lui Neagu Djuvara, pe care – cu puțin timp înainte de Revoluție – l-am auzit vorbind despre recent apăruta sa carte ”Les Pays roumains entre Orient et Occident”). Era o voce care păstra în ea distanța analizei impecabile, dar care – deschisă și, câteodată, jucăușă – părea a veni de foarte aproape. Iar acel ”al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu” cu care își încheia speech-ul avea o rezonanță aparte: chiar îl percepeam ca fiind al nostru, ca fiind o parte din peisajul acelei bucătării pe care o întuneca nu doar absența curentului, ci și fumul de lampă; un membru al familiei pe care nu doar îl ascultam, ci cu care dialogam. În preajma Sărbătorilor de Iarnă se prezenta, trimițând – glumeț – deopotrivă la cenzură și la memoria ce-i rezista: ”al dumneavoastră Moș Neculai”.

Pe mine, vocea acesta m-a cucerit mai înainte de-a fi atent la ceea ce spunea. Apoi, am început s-o ascult și eu. Și, dincolo de conținutul fiecărei intervenții de la ”Actualitatea Românească”, două au fost lucrurile care mi-au rămas în minte (și în suflet): pe de-o parte atenția față de nuanțe și capacitatea de a le integra într-un tablou de ansamblu al situației. Poate părea straniu, dar noi, atunci, trăiam într-o lume în alb și negru (și, mai ales, în nesfârșitul gri al mizeriei) și însăși capacitatea noastră de a o descrie sfârșea în reactivitate. La ora 7, la ”Europa Liberă”, lumea aceea prindea culoare. Apoi era politețea și, aș îndrăzni să spun, nu doar politețea pur și simplu, ci ceva mai mult: o politețe pătrunsă de afectivitate care se exprima printr-o eleganță a gândului și a frazei. Vocea lui Neculai Constantin Munteanu era întruparea evanescentă a ceea ce ne lipsea, dincolo de nevoile materiale: deschidere, atenție, luciditate, jovialitate, înțelegere, formulare impecabilă și – mai ales – curajul de a spune. Vocea lui era vocea noastră lăuntrică așa cum ne-o doream: eliberată de spaime, de gâtuiala furiei sau a emoției, lăsând în urmă ritmul silabisit al lozincilor patriotarde și jargonul familiar al discuției din grupurile noastre de încredere, având curajul și capacitatea de a numi clar ceea ce ni se întâmplă. Atunci când jurnalistul de la München ne vorbea, noi vedeam. Și ne vedeam. Și ne vedeam – pre noi înșine și unii pre alții – altfel decât cu teamă și cu ură.

Am continuat să-l ascult până în 1994 și îmi amintesc cum, în lunile entuziasmului postrevoluționar, a fost printre puținii care au căutat să ne pondereze pasiunile cu luciditate. Nu deriva politică – pe care o descria impecabil – părea a-i focaliza atenția, ci, mai adâncă, cea a oamenilor. Cea care, asemeni unui turbion, ne-a sucit și ne-a răsucit pe toți până când am uitat și de unde am plecat și unde voiam să ajungem. Cândva, în 1990, l-am și văzut, într-o emisiune a televiziunii din studourile ”Europei Libere”. Era așa cum mi-l imaginam: tânăr, dinamic, cu un surâs permanent, atent la interlocutor, impecabil în formulare și precis în diagnostic. Apoi a venit în țară, a făcut jurnalism și aici – la ”Radio Total” – însă fără a beneficia de tribuna pe care i-ar fi putut-o oferi pstul național de Radio sau, și mai bine, cel de Televiziune. În 1995 a fost ales în Consiliul de Administrație al TVR dar – un an sau doi mai târziu – i-a fost blocată și ne-a fost blocată (în bună măsură de către ”opoziția” pe care-o suținuse în anii precedenți) șansa de a-l avea director al Televiziunii naționale. Poate de atunci datează declinul mediei noastre, contraselecția care aduce ”pe sticlă” ”jurnaliști” și ”formatori de opinii” gângavi, lătrând într-o română aproximativă (pronunțată cu accent englezesc), lipsiți de background-ul documentării, incapabili să-și asculte interlocutorul, atotștiutori de bârfe și can-can-uri, agresivi, tupeiști și cinici, mercenari fărăs scrupule ai unor ”patroni” la fel de sordizi.

Avem tot soiul de ”maeștri” ai minții tulburi și ai prostului gust ce se perindă să ne sfătuiască pe ecrane, ce țin training-uri și cursuri prin facultăți de ”Jurnalism”, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-i ofere o catedră omului care a dat glas vocii noastre lăuntrice vreme de un deceniu; celui mai ascultat și mai popular jurnalist pe care l-a avut țara aceasta. Tot așa cum ceilalți doi oameni care au avut, vreme de trei decenii, verticalitatea cuvântului impecabil, înțelegerea nuanțată a lumii în care trăim și acea capacitate de exprimare a ideilor care face ca fiecare text al lor să fie o sărbătoare – Tia Șerbănescu și Andrei Cornea – nu avut, nici ei, loc în facultățile de ”Jurnalism” ce au împânzit țara. Vocea lor a rămas stingheră într-un peisaj ce se împarte între limbuția goală a haimanalelor de presă și entertainment-ul de o tristă vulgaritate a emisiunilor copiate după modele occidentale. Iar vocea lui Neculai Constantin Munteanu, rezonează, cu o tristă ironie, din replica ce i-a dat-o unui creator (și încă unuia din cei mai buni pe care i-am avut) de emisiuni culturale, care, pierdut în propria lui perorație, și-a adus aminte – brusc – și de invitat: ”Continuați, domnule Sava, sunteți invitatul meu!” Cu toții am fost, un întreg deceniu, invitații lui. După aceea, nimeni n-a știut să-l invite printre noi.Citeste continuarea pe Contributors.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Tenis – Monica Niculescu şi Alexandra Panova s-au calificat în sferturi, la Rabat

Publicat

in

De

Perechea Monica Niculescu/Alexandra Panova (România/Rusia), cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rabat.

Ele au învins, marţi, în primul tur, cu scorul de 6-1, 7-5, cuplul britanic Alicia Barnett/Olivia Nicholls.

Învingătoarele vor evolua în faza următoare cu echipa Anna Danilina/Ingrid Neel (Kazahstan/SUA).

Calificarea în sferturi este recompensată la competiţia din Maroc cu un premiu total de 2.350 de dolari şi cu câte 60 de puncte WTA.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Sorin Oprescu a fost capturat la Atena (surse)

Publicat

in

De

Fostul Primar Oprescu ar fi fost reținut într-o țară europeană și s-ar afla în acest moment în custodia autorităților de acolo. Deocamdată, la IGPR nu a ajuns nici o informare în acest sens

Așa cum STIRIPESURSE.RO v-a prezentat în exclusivitate, fostul primar a fugit din țară, cu două săptămâni înainte de a se da sentinșa, alegând să meargă în Grecia. Faptul că acesta e în Grecia și că ar fi fost prins acolo apare pe pagina de facebook a jurnalistului Tiberiu Iacob

Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Oprescu a condus primăria generală a Capitalei din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend