Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Nagâţ (CNSAS): Nu a fost servit Băsescu de niciun serviciu niciodată. Tot ce s-a găsit privind colaborarea cu Securitatea e rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor

Publicat

in

Germina Nagâţ, membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a afirmat că Traian Băsescu nu a fost „servit” de niciun serviciu de informaţii, iar informaţiile care au apărut despre fostul preşedinte legate de colaborararea sa cu Securitatea au fost „rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor”. Ea a precizat că a fost şi o ambiţie personală să vadă dacă a fost curăţat tot dosarul lui Traian Băsescu şi a constatat că nu s-a întâmplat acest lucru.

Traian BasescuFoto: HotNews / Dan Popescu

Germina Nagâţ a fost întrebată, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cum Traian Băsescu a primit în 2004 şi în 2009 adeverinţa că nu a colaborat cu Securitatea, iar în 2019 a devenit turnător la Securitate, relatează News.ro.

„Să încep cu nişte corecţii. Întâi că a primit decizia de necolaborare în 2006, pe legea veche, Legea 187/1999, care a fost declarată neconstituţională după plângerea domnului Dan Voiculescu, declarat şi dumnealui colaborator, dar cu mulţi ani în urmă. În 2009 a fost verificat, cum spuneţi dumneavoastră, în evidenţele CNSAS şi în evidenţele foştilor deţinători de arhivă, serviciile, nu s-a găsit niciun document şi nicio informaţie cu privire la colaborarea dumnealui cu Securitatea. În 2013, a fost declarat din nou necolaborator, dar de data asta într-o adeverinţă cu preambul”, a afirmat ea.

Întrebată ce reprezintă acest lucru, Germina Nagâţ a răspuns: „Înseamnă că în 2013 s-au găsit documente privind relaţia dumnealui cu Securitatea, dar nu au întrunit cerinţele legale de a fi numit colaborator. Legea are o definiţie foarte strictă. Trebuie să întruneşti două cerinţe cumulativ, să fi denunţat atitudinea anticomunistă, asta-i foarte important şi să fi încălcat drepturile omului. Traian Băsescu nu denunţase atitudinea anticomunistă în documentele găsite în 2013, dar probau totuşi relaţia cu Securitatea. Nu este niciun dubiu în privinţa asta. Sunt din altă epocă. Nu întrunea această cerinţă, nu erau denunţate atitudini anticomuniste. Această adeverinţă, care are multe pagini şi e pe site-ul CNSAS a fost contestată în instanţă de domnul Dan Voiculescu. A fost, dacă nu mă înşel, şi un intervenient, domnul Ciuvică. Şi au pierdut. Adică adeverinţa a rămas valabilă, interpretarea CNSAS a fost corectă, acele documente nu îl încadrau în categoria colaborator”.

„În 2019 s-au reluat verificările”

Nagâţ a menţionat că în 2019 au fost reluate verificările în privinţa lui Traian Băsescu şi un coleg a intrat pe diverse site-uri şi a găsit informaţii care i-au folosit mult.

„În 2019, când dânsul a candidat la europarlamentare, dacă nu mă înşel, s-au reluat verificările în bazele de date ale noastre, de la servicii a venit din nou, fără nimic, niciun element în plus. Întrebăm obligatoriu pentru că evidenţele de securitate, cartoteca generală şi alte evidenţe sunt la servicii. Între timp s-au mai schimbat puţin lucurile în bine, dar în 2019 erau acolo. Am întrebat pe flux, pe procedură, a venit din nou ”necunoscut” şi s-au reluat verificările din punctul în care fuseseră lăsate în 2013, cu şase ani mai devreme. Colegul care a coordonat lucrarea de la Direcţia Investigaţii a folosit surse deschise, adică a intrat pe diverse site-uri şi a găsit pe site-ul Institutului de Marină nişte informaţii care i-au folosit foarte mult”, a povestit Germina Nagâţ.

Ea a explicat că respectivele informaţii vizau promoţia lui Traian Băsescu şi nu pe fostul preşedinte.

„A pornit de la acele informaţii de pe site-ul Institutului de Marină, lucru pe care nu l-a spus nimeni public până acum. Nu îl vizau pe Traian Băsescu, vizau promoţia domnului Traian Băsescu. Şi de acolo a pornit această investigaţie nouă, în 2019, care a condus la găsirea mai multor documente, între care două au fost decisive, pentru că erau olografe. Dacă nu ar fi fost olografe, acele note Petrov ne-ar fi fost foarte greu spre imposibil să decidem trimiterea în instanţă pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale din 2012 care scoate din probaţiune notele întocmite de ofiţeri sau notele dactilo, care nu sunt olografe. Din fericire, acestea erau olografe. Erau în dosarele unor colegi de la Institutul de Marină. Deci Traian Băsescu nu are niciun dosar al lui, să ne înţelegem”, a transmis reprezentantul CNSAS.

Întrebată în legătură cu afirmaţia lui Mircea Dinescu potrivit căreia, atunci când era membru CNSAS, a văzut dosarul lui Traian Băsescu, dar era de fapt doar coperta, Germina Nagâţ a declarat: “Nu ştiu ce dosar a văzut domnul Dinescu, în orice caz coperţi, ca să zic aşa, fără nimic înăuntru, există. Există la domnul Băsescu nu o copertă, există un cadru de fost microfilm. Nu este un cadru de microfilm propriu zis, este un cadru de semnalare, aşa se numeşte, care ne spune că a existat un microfilm la un moment dat al acestui dosar care a fost distrus. Deci dosarul domnului Băsescu, cel de pe timpul când era student la Institutul de Marină, împreună cu alte dosare ale colegilor au fost distruse”.

Ea a mai fost întrebată unde se aflau aceste dosare.

„Sunt dosare ale Direcţiei a lV-a de contrainformaţii militare pentru că Institutul de Marină a devenit un institut cu regim militar la un moment dat, nu a fost de la bun început şi această promoţie, în această promoţie în care se află şi domnul Băsescu mai sunt şi alţii care au dosare distruse. Din lotul de dosare distruse se pare că au scăpat câteva şi care au ajuns la marea predare în 2006, la noi, pe numele acestor persoane, doi colegi, dar evident că nu scrie în dreptul lor sunt foşti colegi ai lui Traian Băsescu. De la SRI au ajuns. Problema cu această Direcţie a patra care a avut o dublă comandă, deci e o direcţie a Securităţii. Aşa se explică că au ajuns de la SRI. A avut aceste dosare în patrimoniu, ca să zic aşa, şi în 2006, la marea preluare, cum spuneam noi, au venit şi acestea, dar, repet, fără să ştie cineva că domnii sunt foştii colegi de promoţie ai domnului Băsescu sau ce nume, mai pot fi şi alţii, nu ştim, din anturajul respectiv. Mai pot fi şi alţii, că nu sunt colegi de an, prietenii, vecini de bloc. Ca să faci această verificare fără instrumentele de căutare, să foloseşti sursă deschisă şi în 2013, şi în 2019. În 2013, când am coordonat eu lucrarea, nu am făcut-o eu, nu e opera mea, am lucrat cu doi colegi din două servicii diferite. Nicio lucrare nu are un singur autor. Nu poţi să-ţi imaginezi ascunderi, tocări, dosiri de informaţii pentru că sunt folosite în grup”, a mai afirmat Germina Nagâţ.

Ea a precizat că Traian Băsescu nu a fost „servit” de niciun serviciu secret.

„Nu a fost servit domnul Băsescu, cum am văzut iarăşi, a curs cerneală, de niciun serviciu, niciodată. Nici în 2006, nici în 2009, nici în 2013, nici în 2019. Dânsul este necunoscut în evidenţele foştilor deţinători de arhivă. Nu ştiu ce ar trebui să fie în evidenţele alea. Când o să le avem, o să mă uit. Primul nume la care mă voi uita va fi Traian Băsescu. Deocamdată, este necunoscut. Şi tot ce s-a găsit, acest puţin sau mult, mult, după părerea mea, este rezultatul încrucişării informaţiilor de toate felurile şi adâncirii investigaţiilor, adică a unei munci de detectiv de arhivă, care nu e deloc o muncă de funcţionar”, a declarat Germina Nagâţ.

Ea a menţionat că toţi angajaţii CNSAS fac o muncă de detectiv de arhivă.

„Toţi cei care scriu că funcţionarii CNSAS fac istorie, nu fac nicio muncă de funcţionar, ăştia fac o muncă de detectiv de arhivă. Şi au făcut-o colegii mei în 2013, când domnul Băsescu era şeful statului şi avea statul, spune lumea, la degetul mic. Deci nu s-a intimidat nimeni, nu s-a speriat nimeni de numele Băsescu. Nu am avut nicio apăsare, ca să zic aşa, nici atunci şi nici în 2019. Nu era chiar un personaj minor, candida la europarlamentare. Nu a fost timid nimeni în CNSAS şi nici nu s-au făcut, cel puţin eu n-am simţit, vreo presiune de genul ”Nnu căutaţi, nu săpaţi”. Am simţit enervări după din partea unuia dintre membrii colegiului, care a fost foarte supărat când a văzut nota de constatare în 2013. Nu ştiu dacă era apropiat de Traian Băsescu, dar a fost foarte agresiv cu mine. Nu este în viaţă şi nu este corect să-i spun numele”, a mai povestit Germina Nagâţ.

Ea a explicat că a fost o ambiţie profesională să vadă dacă în cazul Traian Băsescu găseşte anumite documente.

„A fost un ambiţie profesională. Ai, pe de o parte, nişte răspunsuri negative, nu e nicăieri, nu se găseşte nimic oficial şi, pe de altă parte, declaraţiile domnului Băsescu însuşi, nu ştiu dacă vă amintiţi, în timpul procesului cu Dan Voiculescu, în timpul scandalului din 2006, când domnul Voiculescu a fost declarat colaborator şi, între altele, erau nişte note despre o verişoară pe care le dăduse, domnul Băsescu a spus ”Eu ştiu să fac diferenţa între notele informative despre verişoare şi notele de serviciu”. Domnul Voiculescu spunea că alea sunt note de serviciu pentru că de astea de serviciu am dat, citez şi credeţi-mă că citez exact, ”cu tona”. Ăsta a fost răspunsul dumnealui. A spus ”Pe mine, când coboram de pe vapor, mă aştepta generalul Macri”. Şi am zis, unde e tona asta, să vedem şi noi măcar un document. Efectiv, asta am făcut în 2013, când am început să căutăm, ne-am dus foarte adânc pe perioada Anvers. Asta e perioada în care dânsul spunea că a dat cu tona şi am zis unde-i tona, un bilet de tramvai să găsim din tona asta. Nu am găsit decât puţin, am găsit în total atunci erau zece documente, dintre care unul olograf. Dar te intriga chestia asta. Adică a fost o dorinţă sinceră şi o ambiţie de a vedea dacă s-a curăţat tot. Ei bine, nu s-a curăţat tot şi s-a dovedit în 2019 că nu s-a curăţat tot. Nu ştiu cine s-a ocupat de făcut curăţenie, dar nu a făcut bine”, a mai povestit Germina Nagâţ.

Decizia definitivă în cazul lui Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit ICCJ în 23 martie, decizia fiind definitivă. În urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte.

Acţiunea în instanţă a fost iniţiată după ce Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu „sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.

De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat informări sub numele de cod Petrov.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

DefMin Dincu not believing in Putin’s threats to use nuclear weapons: He is trying to impress; he bluffed

Publicat

in

De

Romania’s Defence Minister Vasile Dincu said on Tuesday that Russian President Vladimir Putin was „bluffing” when he threatened to use nuclear weapons, in an attempt to impress European countries and win recognition for the sham referendums conducted in four occupied regions of Ukraine.

„After all, what Putin has done from the beginning – threatening us, the Europeans, with nuclear weapons in March or April – what he has done was rather bluffing, trying to impress, to see how the European countries react in a possible recognition or at least acceptance of some sham referendums that he is conducting in the four regions. We do not think that this latest announcement changes the reality of the war,” Dincu told Digi24 private broadcaster on Tuesday.

He added that the Russian president’s threats do not change Romania’s situation at all, giving assurances that NATO will not stand idly by in the case of the use of nuclear weapons.

„Nothing is changing in Romania, because we have been in a state of vigilance since the beginning of the war. We are moving forward with the defensive strategy that NATO has prepared and, of course, we are speeding up all the army acquisitions. It does not change a bit this new announcement by Putin. Many analysts label it as one of impotence, because talking about the use of nuclear weapons means rather an attempt to deter. It is a balance of violence, the ultimate violence so to speak, which is born through such declarations, because, in the end, it is a well-known thing, no one can use nuclear weapons against the other, as long as there is a balance of such arsenals. (…) NATO cannot stand idly by in such a situation. There are assurances that this balance of deterrence will work,” said Dincu, told Agerpres.

On the other hand, he explained that the procedures for launching nuclear strikes are very complicated, even in the case of Russia, with several steps to follow and officials involved.

„In the chain of command, which also exists in the US and NATO for the use of nuclear weapons, as well as in Russia – because this is almost a mirror image – there are several steps; I have counted seven procedures. It is not enough for the president to press a button in the nuclear briefcase, but it is about three codes that exist with the president, the prime minister, the minister of defence and from there the military procedure begins, with the chief of staff, then those who operate. This is for the strategic strike. For tactical strikes, the procedure it’s even more complicated. To try a local strike with a smaller nuclear bomb, to deter or try to annihilate a region or a city, is an even a more complicated procedure,” said Dincu.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Împușcată de șase ori în timpul protestelor, o tânără din Iran devine un nou simbol al sfidării regimului ayotalahilor (Video)

Publicat

in

De

Hadis Najafi, o iraniană în vârstă de 23 de ani care a devenit virală într-un videoclip în timp ce se pregătea să se alăture protestelor antiguvernamentale, a fost împușcată mortal de către forțele de securitate iraniene, potrivit mai multor rapoarte de duminică, relatează The Jerusalem Post.

Najafi a fost împușcată de șase ori și ucisă miercuri în orașul Karaj de către forțele de securitate iraniene, a relatat pe rețelele de socializare jurnalista iraniană și avocatul pentru drepturile femeilor Masih Alinejad, împreună cu alte persoane.

Potrivit rapoartelor, ea a suferit răni în abdomen, gât, inimă și mână pe 21 septembrie. După ce a fost împușcată de forțele de securitate, ea a fost transportată la Spitalul Ghaem, unde ulterior a fost declarată moartă.

În timp ce Najafi însăși era o figură socială proeminentă pe TikTok și Instagram, videoclipul său viral o arăta pe aceasta legându-și părul la spate și pășind cu îndrăzneală în mijlocul unui protest în Karaj.

Ulterior, un al doilea clip a început să circule pe internet, arătând familia fetei plângând la o fotografie cu ea pe un mormânt proaspăt săpat.

„Aceasta este înmormântarea lui #HadisNajafi, în vârstă de 20 de ani, care a fost împușcată mortal pe străzi de către forțele de securitate pentru că a protestat”, a scris Masih Alinejad pe Twitter, împărtășind clipul.

„Hadis era o fată cu inimă bună & îi plăcea să danseze. Ea protesta împotriva morții brutale a lui #MahsaAmini. Crima lor: să vrea libertate”.

„Avea doar 20 de ani”, a declarat sora lui Hadis pentru Alinejad. „Inima ei era îndurerată pentru Mahsa Amini. Ea a spus că nu va rămâne în tăcere. Au ucis-o cu șase gloanțe”.

Organizația Mujahedinului Poporului din Iran (MEK) a declarat că 1.800 de persoane au fost arestate numai în Teheran, în timp ce protestele au făcut ravagii în 31 de provincii din întreaga țară.

35 de persoane au murit în timpul recentelor proteste, potrivit presei oficiale din Iran, dar presa neiraniană și alte rapoarte neoficiale insistă asupra faptului că numărul morților este mult mai mare.

Demonstrațiile care au izbucnit în urmă cu mai bine de o săptămână la înmormântarea unei femei kurde în vârstă de 22 de ani pe nume Mahsa Amini, care a murit în detenție după ce a fost arestată de poliția care aplică restricțiile stricte ale Republicii Islamice privind vestimentația femeilor, s-au transformat în cele mai mari proteste din ultimii ani.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend