Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Muzeul Rafael Nadal se îmbogățește cu încă o amintire emblematică marca Federer

Publicat

in

Rafael Nadal și-a deschis academia din Mallorca în 2016, iar de atunci complexul a crescut și a ajuns să includă un muzeu cu multe piese fascinante. Acesta s-a îmbogățit acum cu nouă piesă, după evenimentul de retragere al lui Roger Federer, notează mediafax.

Pe lângă faptul că deține unele dintre cele mai mari trofee câștigate de Nadal în cariera sa, muzeul are și piese de la alți jucători de tenis emblematici. Este o destinație turistică populară, fiind vizitat și de mulți sportivi.

Legenda golfului Tiger Woods a vizitat muzeul în acest an pentru a vedea unele dintre cele mai emblematice piese de acolo, iar colecția este acum mai bogată cu încă o piesă a lui Federer.

O rachetă semnată folosită de Federer la Laver Cup 2019 a fost expusă recent și este o piesă foarte specială, deoarece există doar una ca aceasta. Federer a pus-o să fie făcută la comandă pentru Laver Cup 2019 de către Wilson, furnizorul său obișnuit de rachete.

Pe lângă rachetă, în muzeu se mai află un hanorac al Team Europe și un tricou Nike aparținând lui Nadal, semnat de fiecare membru al Team Europe de anul acesta.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

„Am văzut o lumină foarte puternică ce se apropia foarte repede”. Prima mărturie a uneia dintre tinerele rănite în accidentul provocat de Vlad Pascu

Publicat

in

De

Una dintre tinerele rănite în tragedia de la 2 Mai a făcut primele declarații publice despre momentul accidentului produs în vara anului trecut, ea povestind, la Digi24, că „totul a fost foarte brusc” și că Vlad Pascu a intrat cu viteză în grupul de opt oameni, apoi a întors mașina și a plecat în trombă spre Vama Veche, în timp ce victimele erau la pământ.

Protest 2 Mai în Piața VictorieiFoto: Hotnews / David Leonard Bularca

Tânăra a mărturisit, pentru prima dată de la accident, cum ea și prietenii ei au fost loviți de mașina condusă de Vlad Pascu în localitatea 2 Mai, în august 2023.

  • „Totul a fost foarte brusc. Știu doar că voiam să ajungem cu toții acasă sănătoși și deodată m-am trezit pe jos, neștiind ce se întâmplă. Era întuneric, era liniște, auzeam doar mașinile.
  • N-am auzit, doar am văzut o lumină foarte puternică de faruri din spatele meu care se apropia foarte, foarte repede și n-am mai avut timp de reacție, pur și simplu m-am trezit pe jos și de atunci a fost haos.
  • A intrat pe partea de asfalt, pe mine cred că m-a lovit cu oglinda retrovizoare, iar pe Sebi din fața mea l-a luat cu totul, și pe cei din fața mea, la fel”, a povestit victima pentru Digi 24.

„N-o să mai pot să-mi mișc încheietura mâinii”

Tânăra a mai declarat că după producerea accidentului Vlad Pascu nu s-a dat jos din mașină și a condus înapoi spre Vama Veche.

În urma impactului, aceasta a fost operată și a rămas cu o dizabilitate.

„Am avut mâna stângă ruptă, osul foarte spart, mi-a secționat nervul radial, am avut și transplant de nerv, operație care e foarte rară și o să rămân cu o dizabilitate, că n-o să mai pot să-mi mișc încheietura mâinii”, a mai spus tânăra, conform sursei citate.

Inspecția Judiciară a solicitat suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu, pe motivul comportamentului său din proces.

Amintim că, la primul termen al dosarului, judecătoarea a venit nepregătită, întrebând dacă în sală este Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în accident, și i-a cerut buletinul.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare a Ioanei Ancuţa Popoviciu.

Următorul termen din procesul lui Vlad Pascu, amânat până pe 9 mai

Un nou termen din procesul autorului accidentului de la 2 Mai era programat joi, 18 aprilie, însă avocații familiilor victimelor au cerut amânare până după 24 aprilie, când Consiliul Superior al Magistraturii va decide dacă judecătoarea va fi suspendată din funcție sau nu.

La rândul său, Ioana Ancuța Popoviciu a formulat o cerere de abținere.

  • „Cererile noastre de amânare, a mea şi a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus Inspecţia Judiciară, respectiv sesizarea CSM cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a acordat un nou termen. Important este de ştiut că, dacă se va admite cererea de abţinere, întreg procesul se va lua de la zero, dacă doamna judecător va fi suspendată pe data de 24, se va relua procesul de la zero.
  • Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate cele 10 sau 11 părţi civile şi vom pune concluzii pe fond. Noi aveam pregătite inclusiv astăzi încă două cereri, una de suspendare a procesului, alta de amânare. S-a admis de prima dată cererea de amânare, nu au mai fost utile celelalte două cereri. Un lucru este cert, erau vreo 120 de întrebări de adresat părţilor civile. Probabil că la ultimul termen de judecată, oricare va fi el, procesul o să înceapă la 10 şi se va termina la 22”, a afirmat Adrian Cuculis, avocatul familiilor.

CITEȘTE ȘI:

Citeste mai mult

NATIONAL

Prințul Harry și-a schimbat în mod oficial reședința principală – Noul domiciliu este în SUA

Publicat

in

De

Prințul Harry și-a schimbat în mod oficial reședința principală. Potrivit unor documente depuse în Marea Britanie, noul domiciliu este în SUA. Harry și Meghan locuiesc în California de când au renunțat la funcțiile de membri ai familiei regale britanice, potrivit mediafax.

Noile documente arată că Prințul Harry a stabilit pentru prima dată SUA ca reședință principală, potrivit Sky News.

Ducele și ducesa de Sussex locuiesc în California de când au renunțat la funcțiile de membri ai familiei regale în 2020.

Schimbarea a fost dezvăluită într-un dosar pentru organizația Travalyst, care a fost fondată de Harry.

În documente apare numele complet al ducelui Prințul Henry Charles Albert David Duce de Sussex.

Potrivit actului, modificarea a fost făcută pe 29 iunie 2023. În aceeași zi Palatul Buckingham a confirmat că perechea a părăsit Frogmore Cottage din Marea Britanie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend