Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Mulți părinți argeșeni nu au fost de acord cu efectuarea testelor rapide antigen, în școli

Publicat

in

Încă din primele zile de la revenirea copiilor în bănci, în şcolile din judeţ s-au distribuit circa 30.000 de teste rapide antigen. Acestea au ajuns în circa 90 de unităţi care au şi personal medical în cadrul cabinetelor şcolare, urmând a se găsi soluţii şi pentru cele unde nu sunt medici. 

Din păcate, deşi testele asigură un diagnostic rapid şi ar permite un control ridicat al persoanelor pozitive, limitând astfel răspândirea virusului, ele nu pot fi efectuate pe toţi suspecţii. 

În primul rând, lipseşte acordul părinţilor. „Foarte puţini părinţi au consimţit pentru efectuarea testelor rapide antigen.”, ne-a declarat inspectorul general Liliana Murguleţ, la o lună de la redeschiderea şcolilor, când numărul cazurilor este în creştere. Din acest motiv, în cazul în care apare un elev suspect, doar colegii în cazul cărora părinţii şi-au dat acordul pot fi supuşi testării, deşi există suficiente teste atigen. 

Un al doilea motiv pentru care acestea nu se pot efectua este lipsa personalului medical. Acolo unde nu există cabinete şcolare, primarii ar fi trebuit să încheie contracte cu medicii de familie din localitate. Însă nici aici nu a existat interes, după cum ne-a explicat inspectorul şcolar Liliana Murguleţ. 

Astfel, săptămâna trecută, s-a întâlnit o situaţie în care contacţii unui elev şi ai unor profesori nu au putut fi testaţi din acest motiv. La şcoala din Nucşoara, un elev de clasa a VII-a a fost depistat pozitiv. Tatăl băiatului este directorul şcolii, iar mama este profesoară în cadrul aceleiaşi unităţi. Cursurile au fost mutate în online, fiind deja vorba de un focar. Din păcate, elevii nu au putut fi testaţi, deoarece nu există contract cu un medic de familie. 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ARGEȘ | Motociclist mort în accident – Avea 30 ani

Publicat

in

De

În cursul nopții trecute, un grav accident rutier în care a fost implicat un motociclist, s-a produs la Câmpulung Muscel. Potrivit IPJ Argeș, din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Câmpulung, care conducea o motocicletă pe bld. Ion Mihalache de pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Brașov, in împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut.
Din păcate, motociclistul a decedat, în drum spre spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Persoanele nevaccinate, vizate de valul 4. Ioana Mihăilă avertizează: ‘Au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces’

Publicat

in

De

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate.

„Când spunem că valul 4 e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val 4, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului”, a spus ministrul la B1 TV.

Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului 3, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.

În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.

„În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (…) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi.

Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (…) Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă”, a mai spus Ioana Mihăilă, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend