Conecteaza-te cu noi

SPORT

Motive pentru care ne facem abonament la sală, dar nu ne ducem

Publicat

in

Un fenomen din ce în ce mai des întâlnit are loc în rândul persoanelor care îşi fac un abonament de un an la o sală de fitness clasică, dar care nu reuşesc să o frecventeze atât de des pe cât ar trebui. Astfel, apare şi dezinteresul din ce în ce mai mare al oamenilor pentru sălile de fitness clasice, cu aparate, şi preferinţa acestora pentru antrenamentele de grup şi pentru sălile mici, de tip boutique.

Statisticile arată că 4 din 5 persoane trec prin această situaţie şi renunţă prea uşor din cauza programului încărcat, dar şi pentru că nu sunt suficient de motivaţi şi se plictisesc de sălile clasice de fitness, cu aparate. Irina Alionte explică motivele pentru care oamenii renunţă să mai meargă la sala clasică, deşi au abonament, dar şi de ce sunt atraşi de noua tipologie de a face sport, în sălile de tip boutique.

Nu au un program personalizat

În sălile obişnuite, dacă nu ai un antrenor persoanl, persoanele care vin să slăbească, să scape de celulită, să se definească sau să-şi crească masa musculară trebuie să se descurce singuri cu aparate. Atfel, planul de nutriţie şi alimentaţia nu sunt urmate corespunzător, rezultatele nu se văd, iar interesul pentru a reveni la sală se pierde.

”Centrele de tip boutique au înţeles nevoia oamenilor de a avea rezultate specifice şi concrete, de lungă durată. La Bodyshape, de exemplu, avem un program complet, holistic, bazat pe cei 3 piloni ai transformării: antrenamente, nutriţie şi responsabilizare. În plus, noi măsuram constant progresul, monitorizăm prezenţele şi ne asigurăm de fiecare dată că antrenamentele pierdute sunt recuperate. Acesta este şi motivul pentru care 99% dintre membrii noştri frecventează cu regularitate antrenamentele şi obţin rezultatele dorite”, explică Irina Alionte.

Nu au o atmosferă caldă şi prietenoasă

În momentul în care eşti înconjurat de un grup de oameni care au acelaşi obiectiv ca tine şi sunt şi dedicaţi, motivaţia de a continua programul creşte exponenţial, pentru că te antrenezi alături de oameni care cred în aceeaşi filozofie a conceptului, care s-au străduit să prindă un loc şi care sunt la fel de entuziaşti să fie acolo. Spre deosebire de o sală de fitness tradiţională, un gym boutique este mai mic, iar astfel apare interacţiunea dintre echipă şi membri, se creează relaţii mai apropiate, iar şansele de a te ţine de sală cresc, pentru că vii cu drag, ca să-ţi revezi noii tăi prieteni, alături de care râzi, te distrezi şi îţi dai “high-five-uri” încurajatoare în timpul antrenamentelor.

Trebuie să te descurci singur

Făcând excepţie situaţiile în care ai alături un antrenor personal, într-o sală clasică de fitness nimeni nu te cunoaşte şi care-ţi sunt obiectivele. Trebuie să te descurci singur cu aparatele şi nici nu ai garanţia că execuţi corect exerciţiile. Toate acestea duc la un sentiment de auto-învinovăţire şi frustrare pe termen lung.

Te pot intimida musculoşii şi Instagrammerii

Într-o sală de fitness obişnuită întâlnim mai multe tipuri de membri, de la atleţi, bodybuilders, femei foarte fit, până la fotomodele pe Instagram – care pot fi intimidanţi pentru un om care nu a mai făcut mişcare de mult timp. Într-un gym boutique vin oameni ocupaţi, cu familii, cariere de succes, responsabilităţi, nu neaparat pasionaţi de sport, dar care îşi doresc să ajungă în formă.

Pare mai ieftin, dar costă mai mult

”Abonamentul la sala de fitness clasică poate fi mai mic decât al sălilor boutique, însă investiţia este mai proastă dacă renunţi la a mai merge sau nu vezi rezultatele. Sălile obişnuite de fitness fac profit din faptul că vând sute sau mii mii de abonamente de acces – mult peste capacitatea efectivă a sălii. Modelul lor de business se bazeaza tocmai pe faptul ca oamenii nu vin la sală şi numai o mică parte vor fi activi cu adevărat. Având în vedere că urmează o strategie de volum, îşi permit să menţină preţurile jos. Multe abonamente la salile de fitness rămân neutilizate şi aceia sunt bani efectiv aruncaţi pe fereastră. Mai bine plăteşti mai mult pentru un abonament unde te simţi bine, abia aştepţi să mergi şi vezi rezultatele dorite”, explică Irina Alionte.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Premierul Nicolae Ciucă se ‘concentrează’ pe sport: Este nevoie de o abordare prin care să încurajăm practicarea sportului de masă

Publicat

in

De

Premierul Nicolae Ciucă a transmis în cadrul unei întâlniri avute la Palatul Victoria cu ministrul Sportului, Carol-Eduard Novak, şi conducerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că este nevoie de o abordare prin care să se încurajeze practicarea sportului de masă.

Discuțiile s-au axat asupra Strategiei naționale pentru sport, elaborată de Ministerul Sportului și care urmează să parcurgă etapele de aprobare.

Premierul a solicitat ca acest document strategic să fie finalizat prin consultare cu instituțiile cu atribuții în domeniu și să fie construit pe trei piloni: încurajarea sportului de masă, prin finanțări acordate de Ministerul Sportului, susținerea performanței sportive prin intermediul COSR, precum și dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive, în colaborare cu autoritățile locale. De asemenea, Prim-ministrul consideră că este necesară stabilirea unor criterii transparente de finanțare corelate cu angajamentele de performanță.

Este nevoie de o abordare prin care să încurajăm practicarea sportului de masă, dar și performanța sportivă pentru a oferi cetățenilor români șansa la o viață sănătoasă și bucuria obținerii de rezultate deosebite de către sportivii noștri. Dezvoltarea infrastructurii necesare pregătirii sportive este absolut necesară atât pentru a încuraja copiii și tinerii sa facă sport, cât și pentru a-i susține pe cei care doresc și pot să facă performanță. Guvernul, împreună cu COSR și federațiile sportive, se va implica asumat în eforturile sportivilor de a urca pe scara performanței și de a obține rezultate la competițiile europene și internaționale. În perspectiva Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, solicit elaborarea unui plan concret de abordare, alături de care finalizarea Strategiei naționale pentru sport, prin colaborarea dintre Ministerul Sportului și COSR, joacă un rol esențial”, a subliniat Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Video. Kelemen Hunor sare la gâtul lui Sorin Grindeanu: ‘Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii și „Nașul” pe tren când ajung la gară’

Publicat

in

De

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, l-a criticat dur pe vicepremierul Sorin Grindeanu: Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi ‘Naşul’ pe tren, deci nici să ceară sancţionarea sportivilor din echipa naţională, care au participat la meciul de hochei dintre România şi Ungaria şi care au intonat, după momentele oficiale, imnul secuiesc.

În primul rând, noi ar trebui să fim mândri că echipa României joacă în această clasă, pentru că până acum era în clase inferioare. Şi asta este o mândrie pentru România – că echipa României a jucat la acest nivel, într-un campionat mondial, în Slovenia. După aceea, eu sunt mândru că 90% din echipa României este formată din secui – pentru noi este o mândrie. Echipa a jucat în culorile României şi am fost mândri de acest lucru. Eu sunt supărat că nu am câştigat meciul. Dacă aş sancţiona pe cineva, între ghilimele, aş sancţiona pentru că au pierdut meciul. Eu nu am fost acolo, nu am urmărit, bănuiesc că au fost intonate imnurile celor două echipe. După aceste momente oficiale ei au cântat imnul secuiesc„, a precizat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a subliniat că ministrul Transporturilor „asigură cadrul legal să meargă trenul în siguranţă, să nu aibă întârziere”, dar „nu îi poate sancţiona nici pe călători, nici pe conducătorul de locomotivă”.

Nu este o noutate. După partea oficială, au rămas pe teren şi au cântat imnul secuiesc. Toate comunităţile au nişte chestiuni extrem de puternice din punct de vedere simbolic, au şi secuii. Au cântat imnul secuiesc, după care au părăsit scena. Ministrul Transporturilor nu are în responsabilitate ce cântă călătorii şi „Naşul” pe tren când ajung la gară. Nu îi poate sancţiona nici pe călători, nici pe conducătorul de locomotivă dacă el fredonează ceva. Deci este cam pe lângă drumul principal solicitarea asta.

Cum nu poate să fie tras la răspundere ministrul Transporturilor pentru aşa ceva, nici nu poate sancţiona pe călători şi pe cei care conduc trenul. El asigură cadrul legal să meargă trenul în siguranţă, să nu aibă întârziere – asta este responsabilitatea ministrului. Deci nu trebuie pedepsit niciun jucător şi nu trebuie să aruncăm gaz pe foc. Este o chestiune absolut simplă şi clară, a fost un meci, cu părţile bune, cu părţile oficiale, după care băieţii au cântat imnul secuiesc. Trebuie să calmăm spiritele, nu să le încingem„, a afirmat Kelemen Hunor.

Declaraţiile preşedintelui UDMR au fost făcute într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.

Vezi și:

UDMR le ia apărarea hocheiștilor care au cântat imnul secuiesc și îl ‘atacă’ pe Grindeanu: Dacă cineva cântă în tren, nu poate fi tras la răspundere ministrul Transporturilor

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend