Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Monica Pop: ‘Vaccinarea este o problemă de securitate națională. Nu mă voi vaccina. Nici în prima și nici în altă tranșă’

Avatar

Publicat

in

Medicul Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Capitală, declară că nu crede în eficienţa vaccinului anti-COVID şi spune că nu are de gând să se vaccineze, pe motivul că ”a fost fabricat într-un timp foarte scurt”.

”Sunt perfect de acord cu ceea ce spune domnul președinte, că vaccinarea este o problemă de securitate națională. Dar e vorba de vaccinuri care sunt testate în timp util și care știm sigur că nu vor da efecte nocive mai târziu”.

‘Mie mi se pare că vaccinul acesta a fost fabricat într-un timp foarte scurt’

”Acesta este singurul motiv pentru care eu personal nu am atât de mare încredere, dar vom vedea ce se va întâmpla din acest punct de vedere. Obligatoriu nu poate fi, sub nicio formă. Nu au fost oblogatorii nici vaccinurile care au fost testate câte zece ani, cum nu o să fie obligatoriu acest vaccin. Să vă gândiți de ce, atâta lume medicală nu dorește să își facă acest vaccin.

Marea majoritatea a persoanlului din sănătate nu dorește, exact pentru că, după părerea tuturor, timpul a fost prea scurt pentru a vedea dacă există efecte. Unul dintre efecte este amețeala, dacă nu greșesc. Nu mi-a plăcut lucrul acesta și aș fi vrut foarte mult să vedem cum arată un prospect. În prospect scrie și efecte averse și contraindicații. Aș vrea să știu aceste lucruri și aș vrea să le știe toată lumea”.

 Ea a declarat că nu se va vaccina nici în prima și nici în altă tranșă. Cel puțin, deocamdată!

”Vreau să văd ce ne aduce viitorul și cum va reacționa. Având în vedere că este făcut în atât de scurt timp, cred că au avut timp trei-patru luni pentru teste. Mi se pare foarte puțin și deocamdată și la patologia pe care o am eu, nu cred că este cazul”, a spus Monica Pop, la Antena 3.

Citește și:

Mare atenție la cumpărăturile online de sărbători! Tot ce trebuie să știți pentru a evita escroci

EXCLUSIV DNA: Dan Barna nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar

Proiect de lege controversat: Cu cât ar urma să fie taxați din salariu angajații

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Cătălin Mîndroc, candidat PSD Argeș pentru Camera Deputaților: “Este nevoie să sprijinim firmele și producătorii autohtoni!”

Avatar

Publicat

in

De

La doar 34 de ani, a condus mai multe societăți din postura de director general ,societăți din domeniul comerțului intern și internațional , Cătălin Mîndroc este candidat al PSD Argeș pentru Camera Deputaților. Formator de conexiuni cu furnizorii externi, participând în delegații în China, Turcia , Italia, India, Cătălin Mîndroc își propune să își pună experiența în Parlament în sprijinirea producătorilor autohtoni.

“Antreprenor de la o vârstă fragedă, am condus, din postura de director general, societăți pe care am reușit să le dezvolt intr-un termen foarte scurt . Am respectat tot timpul munca și regulile care fac posibilă performanța. Am intrat în politică pentru că România are nevoie acum de lideri competenți, preocupați de viitorul și bunăstarea cetățenilor ei. Consider că pentru o dezvoltare rapidă a țării noastre este nevoie să sprijinim firmele autohtone, producătorii români indiferent de domeniul lor de activitate, să le facilităm o dezvoltare rapidă și solidă, pentru ca aceste societăți să ofere locuri de muncă plătite la nivel european. Voi propune măsuri legislative pentru dezvoltarea IMM-urilor prin acordarea de grant-uri, programe de start-up și acordarea de credite cu dobândă fixă.”, declară Cătălin Mîndroc.

Realizat de Klanar Imob Tour SRL la comanda PSD – Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Video | Bogdan Ivan (PRO România) – Testarea ȋn masă, singura soluție pentru a limita răspândirea virusului și a evita falimentul țării!

Avatar

Publicat

in

De

Candidatul PRO România Argeș la Camera Deputaților, Bogdan Ivan, a mărturisit zilele trecute că a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, ȋntr-o postare pe pagina sa de Facebook. Liderul filialei județene a PRO România spune că, cel mai probabil, a intrat ȋn contact cu un alt purtător, care nu avea simptome și că singura variantă prin care se pot evita astfel de cazuri este un program național de testare în masă.

“Am ȋnregistrat acest video cu puțin ȋnainte să aflu că sunt pozitiv și trăiesc acum,situația despre care vorbeam aici. Deși am respectat toate regulile și am avut mare grijă, ȋncă din martie, se pare că nu am reușit să evit coronavirusul. Cel mai probabil, la fel ca majoritatea celor care se află ȋn situația mea, am intrat ȋn contactcu un alt purtător, care nu avea simptome.

Iată de ce acest program național de testare ȋn masă pe care ȋl propune #PRORomânia este atât de important pentru fiecare dintre noi, dar și pentru economia națională. E singura soluție pentru a limita răspândirea virusului și a evita falimentul țării, pentru a deschide școlile, pentru a scădea presiunea pe spitale și pentru a da afacerilor românești o gură de aer”, afirmă Ivan Bogdan.

Realizat de KLANAR IMOB TOUR SRL la comanda PRO ROMANIA ARGES. CMF 11200008

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend