Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Mona Lisa, DEZBRĂCATĂ de secrete. Un desen în cărbune a făcut vâlvă printre iubitorii de artă

Avatar

Publicat

in

Un desen în cărbune adăpostit într-o altă colecţie de artă mai bine de 150 de ani ar putea fi o schiţă pentru un tabou nud al Monei Lisa, spune un expert în artă franceză, potrivit BBC.

Portretul în cărbune al unei femei nud, cunoscută sub numele de Monna Vanna, a fost atribuită anterior studioului lui Leonardo da Vinci. Cu toate acestea, experţii au găsit suficiente indicii pentru a sugera că artistul a lucrat la ambele tablouri.

Astfel, după testele efectuate la Muzeul Luvru din Paris, curatorii cred că schiţa este făcută de Leonardo “cel puţin în parte”. Aceasta s-a aflat încă din 1862 în colecţia de artă renascentistă la Muzeul Conde de la Palatul Chantilly, la nord de capitala franceză.

“Desenul are o anumită calitate în ceea ce priveşte chipul şi mâinile, care sunt cu adevărat remarcabile”, a declarat curatorul Mathieu Deldicque pentru AFP.

“Nu este o simplă copie. Ne uităm la ceva la care s-a lucrat în paralel cu Mona Lisa. Este aproape sigur o lucrare pregătitoare pentru o pictură în ulei”, a mai spus acesta.

În plus, Bruno Mottin, expert în conservare al Muzeului Luvru, a confirmat că schiţa datează din timpul vieţii lui Leonardo şi are o “calitate foarte înaltă”.

Cu toate acestea, Mottin a subliniat faptul că desenul de pe partea de sus a schiţei, lângă cap, a fost făcut de o persoană dreaptace, în timp ce Leonardo era stângaci.

“Trebuie să rămânem prudenţi”, a declarat el pentru AFP. “Este o sarcină care durează ceva timp”, a completat acesta. “Este un desen pe care se lucrează foarte greu pentru că este deosebit de fragil.”

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

WEEKEND ALBASTRU cu… MASCĂ ! 150 jandarmi argeșeni ies în stradă, la datorie, în acest sfârșit de săptămână

Avatar

Publicat

in

De

În acest sfârșit de săptămână, peste 150 de jandarmi argeșeni se vor afla în stradă la datorie, unde vor veghea asupra liniștii cetățenilor.
Jandarmii au în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora, precum și supravegherea respectării, de către cetățeni a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Sars-CoV 2.
Scopul acțiunilor este ca argeșenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Reamintim pe această cale de prevederile Hotărârii C.J.S.U. Argeș nr. 48 din 19.10.2020 care interzic organizarea și desfășurarea în spații deschise a evenimentelor Focul lui Sumedru sau Halloween, și altele de acest gen care presupun aglomerări de persoane.
Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii.
Pentru protejarea dumneavoastră și a celor dragi, Jandarmeria vă recomandă respectarea măsurilor de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Dezvăluire-bombă a lui Gheorghe Piperea! Cum face bani doctorul Virgil Musta din testarea pentru Covid

Avatar

Publicat

in

De

Avocatul Gheorghe Piperea a făcut o dezvăluire incendiară pe pagina de socializare. Piperea îl acuză pe celebrul doctor Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, că ar câștiga 9 milioane de lei din testarea pentru coronavirus. Piperea spune că doctorul Musta este prezent pe pagina de prezentare a clinicii Profilaxis din Timișoara, alături de alți trei doctori cu numele Musta. „Probabil, respectiva clinică e proprietatea familiei”, acuză Piperea. Plecând de la ce a scris Gheorghe Piperea pe pagina de socializare, Bugetul.ro a descoperit că respectiva clinică operează prin firma M PROFILAXIS SRL. Asociați ai firmei sunt Virgil Musta și fratele său, medicul gastroenterolog Ioan Musta.

Iată ce scrie, pe Facebook, Gheorghe Piperea: 

Un doctor, șef de secție de boli infecțioase la un spital din Timișoara, aproape că plânge de focul pacienților și de starea psihologică a colegilor din “linia întâi” a luptei cu covidul. E coleg de “suferință” cu managerul acelui spital (Oancea), care spunea că îi așteaptă cu lumânări în spital pe negaționiști. Se numește Virgil Musta și e un vector important al ideologizării covidului și al răspândirii panicii menite a subjuga sufletele și a bloca rațiunea.
Același doctor este prezent pe pagina de prezentare a clinicii Profilaxis din Timișoara, alături de alți trei doctori cu numele Musta. Probabil că respectiva clinică e proprietatea familiei.
Această clinică efectuează teste covid pe care le prelucrează la spitalul Victor Babeș din Timișoara, unde dl dr Musta este șef de secție de infecțioase și plânge artistic pe umerii familiilor de bolnavi covid și ai colegilor “din linia întâi”.
Testul covid se face pentru “modesta” sumă de 300 de lei.
Înmulțiți cu 30 de mii de teste (cu siguranță sunt mai multe, de când cu deschiderea robinetului testărilor), și o să vedeți cât de “modestă” e suma totală obținută numai din testare – 9 mil lei.
Mă întreb dacă respectiva clinică are certificare Renar pentru test pcr…
Nu-i așa că, dacă nu exista o criză, merita măcar inventată?
Pentru că încă nu a trecut în barca psd, cum au făcut Rafila și Streinu-Cercel, dl Musta încă nu e considerat în conflict de interese și nici nu e dat afară din funcția exercitată în instituția publică.
PS Nu e în regulă să ai mize personale și familiale în exercițiul unei funcții intr-o instituție publică, mai ales când miza este de afaceri. Nu e în regulă ca, în calitate de formator de opinie și cadru sanitar de top într-un spital public, care exacerbează ideologic riscurile unei boli incecțioase, să faci afaceri de pe urma acestei propagande.
PPS În mod normal, toți acești influenceri, inclusiv cel de la Babeș din București și cea de la Iași, ar trebui verificați de presă ori de scriitorii pe feisbuc sub raportul acestor conflicte de interese. Că ANI, ministerele implicate și parchetele nu o fac – dimpotrivă, păstrează cu sfințenie distanța socială față de acești viruși reali ai banului public și ai sănătății plătite de noi prin CASS, dar din ce în ce mai rar și mai prost livrate de spitalele publice.”, acuză, pe Facebook, Gheorghe Piperea.

Vezi și

E oficial! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru o anumită categorie

Ieșire de ultimă oră a lui Carmen Tănase: ‘Opriți-vă, psihopaților, cu panica asta aiurea!’

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend