Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mocăniţa din Ţara Moţilor circulă pentru turişti începând de sâmbătă (Hunedoara)

Publicat

in

Mocăniţa din Ţara Moţilor va circula, în perioada iulie-septembrie, între localităţile Crişcior şi Brad, la fiecare sfârşit de săptămână, capacitatea maximă a trenului pe linie îngustă fiind de 100 de persoane, relatează agerpres.

Potrivit unui anunţ al companiei de cale ferată îngustă, postat pe site-ul societăţii, prima cursă a trenului tras de locomotiva cu abur este programată în această sâmbătă, urmând ca mocăniţa că funcţioneze până pe 11 septembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică.

Plecările sunt stabilite la orele 11,00, 13,00 şi 15,00 din gara Crişcior şi la orele 12,00, 14,00 şi 16,00 din gara Brad, pentru minim 20 de persoane. În situaţia în care nu se strâng 20 de călători, atunci cursa se anulează, iar programul de circulaţie a mocăniţei poate suferi modificări.

Traseul măsoară şapte kilometri, iar o plimbare durează circa 45 de minute.

Un bilet dus-întors pentru adulţi costă 25 de lei, iar unul pentru copii, 15 lei.

Cei care doresc să facă o plimbare cu mocăniţa sunt rugaţi să facă o rezervare telefonică, numărul fiind disponibil pe internet.

Calea ferată pe care circulă mocăniţa de la Crişcior a fost construită în anul 1907, când era folosită pentru transportul cărbunelui. Linia a funcţionat până în anul 1998, iar din 2001 este folosită în scop turistic.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Scandal uriaș! Mai mulți artiști care au cântat la festivalul finanțat de CJ Timiș acuză că nu au fost plătiți

Publicat

in

De

Scandal monstru în Timiș! Mai mulți artiști care au participat la Codru Festival, un festival finanțat din bani publici, acuză că nu și-au primit onorariile de la organizatori! Festivalul Codru a fost organizat de o firmă care îi aparține lui Victor Bălăniuc, despre care presa locală scrie că e membru PNL Timiș! Tot prin filiera PNL Timiș au venit și banii pentru finanțarea Codru Festival, căci banii au fost alocați de CJ Timiș, condus de Alin Nica, demis recent de la șefia PNL Timiș!

Concret, artiștii acuză că nu au fost plătiți și că gunoiul e ținut sub preș, fiind vorba de firma unui cunoscut liberal din Timiș:

Iată ce acuză Codin Orășeanu, unul din artișii care au pus muzică la Festivalul Codru, care a fost finanțat de CJ Timiș și în 2024, cu suma de 190 de mii de lei!

“Țeapa de la Festivalul Codru din Timișoara.

De obicei nu spun nimic despre țepe luate în zona de muzică din respect pentru întreaga scenă. Mă gândesc că după ce că activăm într-o zonă care este atât de slab dezvoltată, cu multe hibe și neajunsuri, o țeapă pe care mi-o iau eu e ca apa – trece. Sper mereu că tipul acesta de promoteri vor dispărea sau timpul îi va cerne.

Cu toate acestea, ce se întâmplă la festivalul CODRU e de domeniul fantasticului. Povestea e simplă. Am fost anul trecut, am pus muzică și până azi nu am primit niciun ban. Pe parcursul anului explicațiile au fost ”nu i-am primit de la Primăria Municipiului Timișoara” sau ”nu i-am primit de la Consiliu” sau de la X, sau de la Y. Dacă aș fi fost eu singurul, mai ziceam că, na, sunt eu lovit de ghinion. Dar e vorba de o întreagă scenă din festival care nu și-a primit banii. Alte scene i-au primit. Probabil s-a plătit în funcție de cine putea face damage mai mare din punct de vedere al PR-ului. Scena unde am pus eu, mai mică, retrasă, community based, probabil nu reprezenta niciun pericol de PR. Mai mult, probabil gândul a fost ”nu vor spune nimic, știu că altfel nu îi mai chemăm”.

Și, din nou, aș fi lăsat lucrurile să treacă, dar azi mi-a trimis cineva un link unde am văzut că organizatorii festivalului au anunțat o ediție nouă. M-am uitat, m-am minunat, am mai făcut lucruri, dar totuși nu am reușit să las să treacă.

Acțiunea mă deranjează din perspectiva unui om care este pasionat de scena de muzică. Cu gândul la zecile de promoteri care au pierdut mulți bani, care încă pierd, dar mereu achită fee-urile la timp, care respectă artistul, care vorbesc cu el dacă e o problemă, care fac eforturi să asigure un spațiu safe pentru artist și public, care înțeleg să protejeze și să sprijine, nu pot să las să treacă acțiunea organizatorilor de la festivalul Codru ca și când nu s-a întâmplat.

Mai mult, în momentul în care pe parcursul unui an organizatorul plătește fee-urile discriminator, în funcție de nume, sau anvergura artistului nu dă dovadă decât de un caracter de vechi ciocoi. Niciun artist, niciodată, nu ar trebui să stea cu pălăria în mână pentru drepturile bănești care i se cuvin. Înțeleg că, la fel ca în Animal Farm, sintagma toți suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții, e încă valabilă. Cu toate acestea, încă găsesc în mine dorința și energia de a vedea lucrurile acestea schimbate. Încă sper că, la un moment dat, artiștii, indiferent de statut se vor solidariza în apăra și a păstra o scenă profesională și profesionalizată.

Scopul postului nu este de a decapita pe nimeni cu sabia dreptății și nici de a arăta cum sabia lui Damocles stă să cadă peste capul oricui greșește.

Prin acest post îmi doresc ca organizatorii festivalului Codru să își ceară scuze artiștilor pe care nu i-au plătit aproape un an de zile și către care nu au comunicat nicio informație în materie de termene de plată. Și, în același timp, sper ca ei să învețe ceva din această experiență iar pe viitor să își onoreze promisiunile sau să gândească dinainte de a organiza ceva dacă pot acoperi o eventuală pierdere”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024

Publicat

in

De

Elevii și copiii de grădiniță vor intra în vacanța de primăvară începând din 27 aprilie și până în 7 mai, a treia zi de Paște, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. După vacanța de Paște, elevii se vor întoarce la școală pentru ultimul modul al anului școlar 2023-2024.

ȘcoalăFoto: David Leonard Bularca / HotNews

Ultima vacanță a elevilor a fost în luna februarie, vacanța de schi. Perioada acestei vacanțe a fost decisă în fiecare județ de către inspectoratele școlare și a durat o săptămână.

Vacanța de Paște din acest an va avea 10 zile. Elevii se vor întoarce apoi la școală pentru modulul 5 (ultimul) al acestui an școlar, care va avea o durată de aproximativ o lună și jumătate, până pe 22 iunie, când copiii vor intra în vacanța de vară.

Începând cu anul școlar 2022-2023, anul școlar este împărțit în cinci module, în loc de semestre, cum era până atunci, modificarea susținută de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu. Actualul ministru al Educației, Ligia Deca, a spus, în luna martie, că structura anului școlar va rămâne în continuare organizată pe module.

În iunie și iulie, elevii claselor a VIII-a și a XII/XIII-a vor susține examenele naționale.

Calendar Evaluare Națională 2024

Conform Ministerului Educației, calendarul Evaluării Naționale 2024 este următorul:

  • 11-14 iunie – înscrierea la Evaluarea Națională;
  • 25 iunie 2024 – proba la Limba și literatura română;
  • 27 iunie 2024 – proba la Matematică;
  • 28 iunie 2024 – proba la Limba și literatura maternă;
  • 3 iulie 2024 – afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații;
  • 3 iulie (orele 16.00 – 19.00) și 4 iulie (orele 08.00 – 12.00) – depunerea contestațiilor;
  • 4 – 9 iulie – soluționarea contestațiilor;
  • 9 iulie – afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2024.

Calendar Bacalaureat 2024

Conform Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat este următorul:

  • 17-19 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
  • 19-20 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
  • 19-21 iunie 2024 – evaluarea competențelor digitale, proba D;
  • 25-27 iunie 2024 – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 1 iulie 2024 – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
  • 2 iulie 2024 – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
  • 3 iulie 2024 – proba la alegere a profilului, proba scrisă;
  • 4 iulie 2024 – proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend