Zice lumea, eu nu am făcut socoteala, că sunt peste 800 de legi active prin care statul ROmân solicită copii după acte pe care tot statul român, prin diverse entităţi, le-a emis. Prin aceste legi guvernează tirania hârtiei, a copiei după CI şi a dosarului cu şină. Tehnologia şi digitalizarea ne-au adus o licărire de speranţă şi de atunci, cetăţeni şi antreprenori în geala măsură, tot aşteptăm să se întâmple o minune. România suferă la propriu sub greutatea hârtiei, gândiţi-vă că primăria Sectorului 1 foloseşte anual 5 milioane de coli A4, iar cea a sectorului 6, nu mai puţin de 9 milioane de coli, cam 350 de tone în total. Iar în Bucureşti sunt mai multe Primarii decât am avea nevoie.

Gabriel VasileFoto: Arhiva personala

Pe 7 decembrie, vocea autorizată a ministrului Burduja de a Ministerului Viitorului a trâmbiţat pe social media: „fără dosare cu șină, fără copii după acte, fără xeroxuri în instituțiile publice. Toate acestea sunt posibile după victoriile de astăzi din Parlament! Marcați în calendar ziua de 7 decembrie pentru moartea dosarului cu șină.” Unii au sărit cu felicitările, însă alţii au avut un flashback. În 13 octombrie 2021 a fost aprobată LEGEA pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. ()

Inițiată de deputatul George Tuță alături de alți 101 parlamentari, propunerea legislativă prevedea ca instituțiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte”. Legea interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.” Trimisă la Cotroceni pentru promulgare, legea urma să intre în acţiune din ianuarie 2022.

Ca să facem puţin lumină, pe 7 decembrie au fost aprobate doua demersuri diferite: modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar și modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.41/2016 () privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale. Primul act normativ va simplifica, procesul de obținere a cazierului judiciar, care va fi eliberat gratuit, în format digital, poate și prin intermediul ghişeul.ro. Obţinerea cazierului judiciar a fost oricum simplificată încă de anul trecut (în urma modernizării Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS), prin completarea cererii direct în sistemul informatic al autorităţilor şi eliberare în aceeaşi zi. Chiar şi aşa, într-o speță deja simplificata şi fără dosar cu şină, noua lege are nevoie de promulgare şi încă 180 de zile pentru implementare efectivă. Ceea ce duce termenul spre vara anului viitor.

Al doilea este însă ceva mai revoluţionar şi introduce mai multe prevederi prin care ”administraţia publică locală sau centrală nu poate solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie;” Legea mai spune şi ca instituţiile au obligaţia să pune la dispoziţie formulare online pentru cereri, să nu mai ceară copii legalizate ci doar copii conforme cu originalul şi să deţină adrese publice de e-mail unde să poate fi trimise copii digitale ale documentelor, ca un punct unic de contact electronic. Acelaşi termen de promulgare şi punere în practică.

Nu e tocmai digitalizare, dar este un pas înainte. Cel mai probabil. Instituţiile publice vor achiziţiona în masa dosare cu sine, pentru că legea interzice solicitarea şi nu utilizarea acestora.

Să spunem că a murit dosarul cu şina în România mi se pare un exemplu de ”toxic positivity” sau de ascundere a gunoiului după ușă. Cele două legi amintite mai sus, pentru care iniţiatorii merita întreaga noastră admiraţie, reprezintă un început şi nicidecum un final. Aceasta pentru că în România, problema reală nu este dosarul cu şina în sine, ci mentalitatea şi procedurile anacronice gândite pentru o lume bazată pe hârtie și nu pe bytes.Comenteaza pe Contributors.ro