Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

MOARTE CIUDATĂ a unui martor în procesul lui Benjamin Netanyahu: A decedat în Grecia, alături de soția sa,în timp ce pilota un avion

Publicat

in

Un martor care urma să fie audiat în Israel într-unul din procesele de corupţie ale fostului premier israelian, Benjamin Netanyahu, a murit luni după ce un mic avion pe care-l pilota s-a prăbuşit în Marea Egee în apropierea insulei greceşti Samos, a anunţat marţi Garda de Coastă greacă, potrivit agenţiilor AFP şi EFE.

La bordul avionului monomotor de tip Cessna C182 se aflau două persoane, Haim Giron şi soţia sa, Esther Giron, aceasta murind de asemenea în accident, scrie agerpres.ro.

Potrivit autorităţii aeronautice greceşti, avionul decolase de la Haifa, din Israel, pentru un zbor privat şi a dispărut de pe radare cu puţin timp înaintea aterizării pe aeroportul din Samos.

O echipă de experţi se va deplasa miercuri în insula Samos pentru a inspecta epava, aflată în mare la circa 33 de metri adâncime, la aproximativ doi kilometri de aeroport. Un responsabil grec din domeniul securităţii aeronautice a estimat că primele răspunsuri despre posibilele cauze ale prăbuşirii avionului ar putea fi date peste două săptămâni.

Haim Giron, în vârstă de 69 de ani, a fost director general adjunct în Ministerul Comunicaţiilor din Israel. El urma să fie audiat într-unul din cele trei dosare penale deschise împotriva fostului premier Benjamin Netanyahu, care între 2014 şi 2017 a fost de asemenea ministru al comunicaţiilor.

Fostul şef al guvernului este acuzat de corupţie, fraudă, abuz de încredere şi pentru oferirea de favoruri unor magnaţi din mass-media în schimbul unei acoperiri mediatice favorabile.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Spitalul Sibiu, după decizia procurorilor în dosarul de omor al pacienţilor de la ATI Covid: Am acţionat cu bună credinţă, cu misiunea de a salva vieţi

Publicat

in

De

Spitalul Judeţean Sibiu a reacţionat, luni, după ce procurorii au anunţat că nu există indicii pentru omor în cazul pacienţilor de la ATI Covid, precizând că ancheta ”demonstrează că spitalul a acţionat cu bună credinţă, respectându-şi misiunea de a salva vieţi”, anunță news.ro.

SCJU Sibiu a transmis, luni, că ”apreciază eforturile depuse de organele de urmările penală cu scopul aflării adevărului” în cazul dosarului care vizează Secţia ATI Covid a unităţii.

”Faptul că în timpul probatoriului ”nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă” demonstrează că spitalul a acţionat cu bună credinţă, respectându-şi misiunea de a salva vieţi. Totodată, ne exprimăm încrederea în sistemul judiciar şi avem convingerea că, în urma administrării cu imparţialitate a tuturor probelor necesare soluţionării dosarelor nou – create, se va constata că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni”, a transmis Spitalul Judeţean Sibiu, într-un comunicat de presă.

Procurorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptei în cazul scandalului de la Secţia ATI Covid a Spitalului Judeţean Sibiu, unde un fost angajat a acuzat că pacienţii sunt sedaţi şi legaţi de paturi, ceea ce, la starea gravă în care se află, duce la deces.

Procurorii au stabilit că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, aşa cum a fost iniţial deschis dosarul, însă nu sunt excluse decese din culpă medicală.

Au fost deschise 13 dosare pentru ucidere din culpă, pentru tot atâtea persoane care au decedat în secţia respectivă şi pentru care s-au înregistrat plângeri penale.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Trei persoane rănite, dintre care două încarcerate, în urma unui accident produs la Izvoru Mureşului

Publicat

in

De

Trei persoane au fost rănite, luni seara, într-un accident produs la Izvoru Mureşului, pentru două dintre acestea fiind nevoie de intervenţia pompierilor, întrucât au rămas încarcerate, potrivit Agerpres.

Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a anunţat că, potrivit primelor informaţii, un autoturism a derapat şi a intrat într-un camion.

Sursa citată a precizat că în accident au fost rănite trei persoane, din care două sunt încarcerate, dar conştiente.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers, a mai arătat sursa menţionată.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend