Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Miron Mitrea: ‘Sunt creștin ortodox, dar lasă-mă la școală cu religia, cu orele de sex. Să se facă română, alte materii la școală, dar nu educație sexuală’

Publicat

in

Fostul ministru al transporturilor, Miron Mitrea, a vorbit despre scandalul iscat între Ungaria și Uniunea Europeană pe tema politicilor LGBT.

Miron Mitrea a spus că libertatea pentru aceste minorități este firească, însă „nu este de acord cu propaganda pe această temă”. „Nu sunt de acord ca țări care au această problemă pe agenda publică să o impună unor țări care nu o au pe agenda lor”.

„Dacă vrei să îmi impui un tip de legislație care nu e cuprinsă în acordul de aderare și vrei să mă șantajezi cu banii sunt de acord (să refuzi – n.r.). Prezentarea e însă greșită. Ea nu e anti-LGBT. Am văzut multe discuții diferite în zona asta. Când vorbim de sex și de gen sunt două discuții diferite. Lucrurile s-au schimbat de-a lungul timpului. Omul se naște cu un sex, genul și-l stabilește ulterior. Se face confuzia între sex și gen. Trebuie să acceptăm asta (că lucrurile s-au schimbat – n.r.). Există LGBT. Este legal în România, este legal în Europa.

Sunt structural convins că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, aș cred că nici între celelalte minorități nu trebuie făcute diferențe. Discriminarea pozitivă nu o consider utilă nimănui.

Nu sunt de acord cu propaganda pe această temă. Nu sunt de acord ca țări care au această problemă pe agenda publică să o impună unor țări care nu o au pe agenda lor.

Suntem într-un moment în care informația este publică. Telefonul este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Copiii o vor vedea (informația – n.r.). Nu trebuie ascunsă, ci să nu faci propagandă pe această temă.

Așa cum cred că religia e un drept la care fiecare să aibă acces, dar nu să fie predată în școli, cred și despre astfel de probleme (…). Sunt creștin ortodox, dar lasă-mă la școală cu religia, cu orele de sex. Să se facă română, alte materii la școală, dar nu educație sexuală. La fel ca și cu prostituția (legalizarea ei – n.r.). Știm că ea există, dar haideți să limităm ideea că este o meserie onorabilă. De aia spun și cu identitatea de gen – nu trebuie predată în școli.

Riscurile în UE sunt două: solidariatea celor bogați față de cei săraci și introducerea/ sau încercarea de exportare a unor teme de discuție care nu sunt temele populației respective.

Există toleranță față de minoritățile sexuale. Stânga a fost mereu deschisă la toleranța de gen. În România, datorită faptului că partidul de stânga este nasol, sunt partide de dreapta care sunt progresiste (…)”, a afirmat Mitrea, conform realitatea.net.

Vezi și:

Miron Mitrea atrage atenția la luptele din interiorul PNL: ‘Nu mai există guvernare. Îți faci cruce cu două mâini’

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

ACTUAL

Adrian Oros avertizează: ‘România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii!’

Publicat

in

De

Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii, iar aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români.

România nu poate fi de acord cu interzicerea exportului și a transportului animalelor vii!

Aceste preocupări stranii ale unora din Parlamentul European pot afecta grav crescătorii de animale români!

Sunt de acord cu faptul că toate condițiile de bunăstare animală, inclusiv cele din timpul transportului trebuie respectate, de toate țările membre. România are o legislație actualizată, care prevede monitorizarea respectării condițiilor de bunăstare in timpul transportului (Reg.1/2005) până la destinație. Suntem singura țara europeană care avem o asemenea reglementare. Legea 150/2020, a cărui inițiator sunt, prevede prezența obligatorie la bord a personalului medical veterinar care sa monitorizeze starea de sănătate si condițiile de bunăstare a animalelor, să ofere asistență medicală daca este nevoie și sa completeze un raport zilnic si unul la finalul transportului.

De asemenea, cred că acolo unde este posibil și există cerere, este mai rentabil din punct de vedere economic să se exporte carcase și carne procesată. Se creează locuri de muncă și se corectează balanța comercială.

De aceea, cred că verificarea strictă a respectării condițiilor de bunăstare animală de către transportator prin autoritățile competente este soluția, și nu interzicerea exportului de animale vii, care ar afecta grav fermierii romani.

Resping total o asemenea idee care a fost inițiată în Parlamentul European, iar acum își caută susținători. Mă bazez pe o abordare echilibrată a Consiliului AgriFish!”, a scris Adrian Oros pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Șirurile de morți din cauza proastei administrări a pandemiei și amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o tulburare de stradă uriașă, amenințând dărâmarea scenei politice’

Publicat

in

De

Jurnalistul și Publicistul Ion Cristoiu afirmă că șirurile de morți din cauza proastei administrări a pandemiei, balamucul deciziilor privind restricțiile și amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o tulburare de stradă uriașă. Atunci politicienii de azi simțind cum li se clatină scena sub picioare ar fi ajuns rapid la o înțelegere ca în 1907.

”Celebrul pamflet semnat de nu mai puțin celebrul I.L. Caragiale, 1907. Din primăvară pînă-n toamnă, surprinde la un moment dat prin crunta ironizare a scenelor din Parlament menite a exprima Înțelegerea dintre Conservatori și Liberali, cele două mari partide pînă atunci în dușmănie gen pe viață și pe moarte:

„Cum au izbucnit primele flăcări, guvernul conservator (sub barba căruia, pe-ndelete, încă din vara anului trecut 1906, pe vremea Expoziției jubiliare, se organizase mișcarea maselor țărănești) s-a declarat cu toată candoarea incapabil să țină piept elementului dezlănțuit Regele, firește, adînc îngrijat și bănuind, cu drept cuvînt, El care-și cunoaște bine oamenii, că liberalii nu erau atât de ignoranți în privința evenimentelor, a făcut apel la patriotismul șefului lor. Acesta a primit zdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiția ca facțiunea conservatoare și majoritățile ei să-i promită concursul fără nici o rezervă; iar conservatorii, rușinați și îngroziți de moștenirea ce lăsau, s-au plecat învoielii.

Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea românească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exhibițiuni se numesc «scene înălțătoare». Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de ieri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și-n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s-au strîns în brațe cu efuziune și s-au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul – care, ce-i drept, cam avea nevoie de spălat: în căldura luptelor de pînă ieri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît «trădător de neam», iar acesta pe acela «fiul lui Belzebut». Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă ieri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de heruvim În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenințătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dispune de majorități formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu-i dă, fără nici o rezervă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o capacitate netăgăduită.”

Despre ce Înțelegere e vorba?
Despre cea dintre Partidul Național Liberal și Partidul Conservator din martie 1907 pentru a soluționa Criza devastatoare, periculoasă pentru existența României ca stat, numită Răscoala de la 1907.

Ce spun documentele?
Răscoala a izbucnit în 21 februarie 1907 în satul Flămînzi și s-a extins cu repeziciune și pe fondul impotenței funciare a guvernului Conservator condus de George Gr. Cantacuzino, premier și ministru de Interne. Semnele Crizei ajung în Parlament. Întreaga clasă politică o vîră pe mînecă. Bugetul pe 1907 – 1908 e votat fără probleme. Take Ionescu, șeful Grupării takiste din Partidul Conservator, îi dă regelui sfatul să-i aducă pe Liberali la putere, deși Take Ionescu e ministrul Finanțelor în Guvernul Conservator. Pe 11 martie 1907, Guvernul Cantacuzino demisionează. Pe 12 martie 1907, vine la Putere Partidul Național Liberal, pînă atunci în Opoziție. Guvernul Liberal se bucură, potrivit înțelegerii, de sprijinul Conservatorilor:
Premier Dimitrie A. Sturdza. La Interne e Ionel Brătianu. La ministerul de Război, generalul Averescu.

Evenimentele scăpaseră de sub control. Pentru a le face față se cerea un Guvern forte, sprijinit în acțiunea sa de Opoziție. Și Opoziția, alcătuită din foștii guvernanți, au sprijinit represiunea, singura soluție de moment pentru controlarea situației.

În pamflet, desigur, I.L. Caragiale își bate joc de demagogia tipică politicianismului român. Între noi fie vorba, se putea încheia și respecta o Înțelegere și fără scenele de teatru de prost gust din Parlament. Nu-mi dau seama dacă I.L. Caragiale a luat în tăbarcă Înțelegerea. Văzută din perspectiva a ce s-a întîmplat după Înțelegere între cele două partide care au trecut astfel peste decenii de luptă oarbă, pentru a salva țara, Înțelegerea e o dovadă că politicienii pot ajunge la un moment dat la un Acord.

Evident, de Răscoală erau responsabili politicienii, Conservatorii îndeosebi. Deși erau semnale că țăranilor le-a ajuns cuțitul la os, politicienii își vedeau mai departe de tarantelele lor politicianiste. Numai că la 12 martie 1907 nu mai era timp de jocuri politice. Situația țărănimii urma să fie analizată și soluționată mai tîrziu.

De ce au renunțat, în martie 1907 politicienii români la jocurile politicianiste, la orgoliile ieftine, la încercarea de a cîștiga, luptînd cu ghearele și cu dinții, o bucată mai mare din friptura resurselor bugetare?
Pentru că Răscoala, o dată începută, luase o asemenea amploare încît toți simțeau în ceafă suflul fierbinte al conacelor în flăcări.

De ceva timp, românii lui 2021 sînt martorii unei Tarantele gureșe pe care o joacă toată partidele. Inutil să mai trec în revistă, întîlnirile eșuate, declarațiile demagogice, suspiciunile reciproce. E limpede că nici un partid n-are vreun gînd serios de a pica la o Înțelegere cu alte partide pentru ca în România să se încheie Criza politică majoră care, iată, împlinește în curînd două luni.

De ce nu ajung partidele la o Înțelegere precum cea din martie 1907?
Răspunsul e simplu:
Pentru că politicienii nu se confruntă cu pericolul Răscoalei din 1907.

Șirurile de morți din cauza proastei administrări a Pandemiei, balamucul deciziilor privind restricțiile, oamenii care merg la spital pentru a se vindeca și mor arși din neglijență, conștiința statului eșuat, amenințarea crizei energetice ar fi trebuit să provoace o Tulburare de stradă uriașă, amenințînd dărîmarea scenei politice pe care se joacă de două luni și ceva telenovela ciorovăielii dintre partide.

Atunci politicienii de azi simțind cum li se clatină scena sub picioare ar fi ajuns rapid la o înțelegere ca în 1907.
Nu s-a întîmplat însă nimic.
Nu s-a întîmplat nu o Răscoală ca în 1907, nu o Revoltă ca în decembrie 1989, nu s-a întîmplat nici măcar o bolboroseală.
Cum să nu joace mai departe Lapte gros politicienii noștri?”, conform cristoiublog.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend