Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Miron Mitrea, despre criza sanitară și politică: ‘La primăvară vom trece cu greu și cu multe decese valul 5. Cioloș face un gest de imagine inteligent de asumare a responsabilității’

Publicat

in

Analistul politic Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a vorbit despre criza sanitară prin catre trece România, dar și despre desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier.

„Sunt măsuri de bun-simt. În politică există o regulă pe care prea puțini politicieni o cunosc sau nu o cunosc la timp. Mai exact: o măsură trebuie luată la vreme și trebuie să fie suficient de consistentă că să producă efectele pe care le speri.

Dacă nu luăm măsuri ferme, vom aștepta să vină luna decembrie și o vom lua de la capăt, vine gerul… La primăvară vom trece cu greu și cu multe decese valul 5. Apoi vine vara, ne vor spune unii că totul e bine, apoi o luăm iar de la capăt.

Ei (USR – n.r.) au avut ministerul Sănătății până acum câteva săptămâni. Mihăilă a făcut un lucru cotit, pe care mulți nu îl prea fac. Ea recunoaște nu în București, ci într-un interviu (în afară – n.r.) că are o responsabilitate (legat de gestionarea pandemiei – n.r.).

Cioloș știe că acest guvern nu are șanse să treacă. Face un gest de imagine inteligent de asumare a responsabilității. El vine și spune că cineva trebuie să își asume responsabilitate. A făcut eforturi, inclusiv a construit un cabinet, a făcut un program de guvernare, a construit măsuri pentru a opri pandemia – dure, dar de bun simt. Niciodată nu poți opri așa ceva cu măsuri de catifea.

După ce politicienii au uitat să comunice cu populația, să îi convingă, trecem la bâtă. În general, un politician oferă populație două alternative: morcovul și bâta (…). Noi suntem în situația unei majorități de 70% nevaccinata pe care vrem să o luăm cu bâta să se vaccineze. Cred că este ușor greșit. Nu trebuie să exagerăm. Știm că nu ajungem acolo, de ce trebuie să îi îngrijorăm pe oameni”, a afirmat Miron Mitrea, la Realitatea PLUS.

El a criticat campania Loteria vaccinării, pe care a catalogat-o ca fiind „o tâmpenie”: „Cum să convingi pe cineva să se vaccineze sau mori? Dacă nu noi îți dăm un bănuț… (…) Criza e una de iresponsabilitate în special a celor care au făcut parte din puterea Executivă (…) și a populației”.

Revenind la Cioloș, comentatorul politic a spus că el a primit „o pedeapsă” de la Iohannis, prin nominalizarea sa ca premier desemnat, însă a făcut, în același timp, o mișcare inteligentă, prin faptul că își asumă răspunderea: „El nu își va depune mandatul. Va merge la vot în Parlament. Va pica, dar nu va pierde. După căderea în Parlament probabil că dl Cîțu va fi propus pe ideea că parlamentarul român va vota și un scaun să nu plece acasă. Strategia ca Cîțu va fi nominalizat va trece pe considerentul parlamentarilor care își doresc să rămână pe scaune cu sume mari. Nu bag mâna în foc, dar ar putea fi așa”.

Cât despre lista de miniștri propusă de USRPLUS, Mitrea a afirmat: „Faptul că au avut bunul-simț să îl dea la o parte pe Voiculescu e de bun-simț. Cioloș a fost un prim-ministru slab, dar se pare că e abil de când a ajuns președinte la USR. Nu cred că nu avea și oameni mai buni decât cei puși acolo, dar l-a lăsat pe Ghinea, care este conectat, la Investiții. La fel și Stelian Ion, care ca și Ghinea, au fost oamenii de casă a lui Monica Macovei. Nu sunt omul de casă au USR. Au făcut o listă ca să împace pe cât mai mulți”, a declarat Miron Mitrea la Realitatea PLUS.

Vezi și:

Miron Mitrea, scenariu de ultim moment: Alegerile prezidențiale și parlamentare anticipate s-ar putea să bată la ușa românilor în primăvară

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

România nu mai are ‘valori’ în politică! Tudor Gheorghe: ‘La ora actuală avem lipsă de oameni de calitate în conducerea acestei țări. Avem politruci, nu politicieni. Nici nu au cuvinte, nu au vorbe’

Publicat

in

De

Tudor Gheorghe a vorbit despre România, clasa politică şi cum ne-am putea recupera după efectele pandemiei. Rapsodul a ajuns la o concluzie: ţara noastră nu mai are oameni de valoare în fruntea ţării, nimeni căruia să îi pese sau să lupte pentru binele comun.

Tudor Gheorghe a precizat că salvarea României stă în copiii de la ţară, singurii care, dacă ar avea tot ce au nevoie, ar putea crea acea ţară efectiv educată pentru că ar duce mai departe viziunea strămoșilor şi bunicilor noștri. Viziune pe care şi el, celebrul rapsod se străduiește să o mențină vie prin cântecele sale prin păstrarea identității limbii române.

„Mi-e dor de întâlnirea cu oamenii. Am stat prea mult izolați. La unii în izolarea asta au apărut tot felul de gânduri. Nu am mai avut timp să acționăm.

Am stat şi ne-am lăsat duși de tot felul de gânduri negre şi astea nu sunt aducătoare de fericire. O să fie greu să ne recuperăm. Doar copilașii aia de la ţară, doar de la ei aștept salvarea.

Dacă ei vor avea ce trebuie ţara asta va fi exact cum şi-au dorit-o strămoșii, bunicii, cum mi-o doresc eu şi tu, cei care vedem ce întâmplă azi în spațiul românesc.

„Avem lipsă de oameni de calitate în conducerea acestei țări. Avem politruci, nu politicieni”

Când vom avea o Românie efectiv educată, nu vorbe. Oameni care să ştie când se duc să voteze de ce votează şi pe cine votează Câtă vreme nimeni nu ştie nimic, câtă vreme punem un vot ne lăsăm influențați de un tip cu farmec care apare la televizor şi ne vrăjește frumos.

De multe ori ne-am bazat pe ce am crezut că e şi nu pe ce a fost. Mă certa la un moment dat Adrian Păunescu care mă invita să intru în politică. I-am spus că nu ştiu să mint. Nu pot să fiu politician. Aici trebuie să tragi un zid, să fii impasibil la durerile altora. Dacă tu ai un ţel şi tu crezi că acest țel este bine. Nu mergi aşa ca găina oarbă în boabe.

Adică oameni deștepți care au acestă calitate. Nu oricine poate fi politician. Sunt o mulțime de ţingălăi care dau din gură pe la televizor şi sunt politicieni. Nu. În ultima vreme nu am întâlnit un politician adevărat. Oamenii de calitate s-au retras şi în locul lor au apărut cei care au știut să se descurce. La ora actuală avem lipsă de oameni de calitate în conducerea acestei țări. Avem politruci, nu politicieni. Nici nu au cuvinte, nu au vorbe. Mi-e dor de Crin Antonescu, ală vorbea. De Vadim, Pruteanu, Vulpescu, Păunescu. Uită-te cum vorbesc aştia care sunt acolo. Sincer îmi pare rău de ce se întâmplă”, a spus Tudor Gheorghe la Antena 3.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu bagă ‘mâna în foc’ pentru numirea lui Marian Neacșu la Secretariatul General al Guvernului: ‘Nu îi apare nimic în cazier. Ce facem, omorâm oamenii?’

Publicat

in

De

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că îşi „asumă” propunerea ca Marian Neacşu să fie susţinut de PSD pentru funcţia de secretar general al Guvernului, deşi acesta a fost condamnat penal, Ciolacu explicând că Neacşu nu are în cazier antecedente penale, pentru că acea condamnare „e depăşită juridic”. Întrebat ce părere a avut premierul Nicolae Ciucă despre această propunere, Ciolacu a răspuns că „nu are nicio părere”.

„Am făcut această propunere domnului Marian Neacşu şi nu e atributul meu, e atributul primului ministru, am adus la cunoştinţă primului ministru ce dorim să fie secretarul general”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România Tv.

Întrebat ce părere are premierul Nicolae Ciucă despre propunere, liderul PSD a răspuns:

„Nu are nicio părere… domnul Neacşu este un om care a avut performanţe, e un om serios”.

În ceea ce priveşte trecutul lui Marian Neacşu, condamnat, în februarie 2016, la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar, Ciolacu a susţinut că acea condamnare „e depăşită juridic”. 

„Nu a fost atât de norocos ca alţi preşedinţi, de exemplu, de ţară. Ca să dau un exemplu. Hai să înţelegem, domnul Neacşu nu a furat nimic! Domnul Neacşu, ca mulţi alţi aleşi locali, primari, a făcut parte dintr-un Consiliu de Administraţie, nu a fost plătit, nici nu mai ştiu, la o şcoală sau aşa ceva. Şi-a angajat fata pe o perioadă de patru luni, deci haideţi… Asta e corupţie? În acest moment, cred că lucrurile sunt foarte clare! Staţi uşor că domnul Neacşu am înţeles că a avut o condamnare pe această incompatibilitate, pe conflict de interese… e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu îi apare nimic în cazier. Ce facem, omorâm oamenii? Eu îmi asum această numire. Categoric!”, a adăugat preşedintele PSD.

Marian Neacşu urmează să fie numit, joi sau vineri, în funcţia de secretar general al Guvernului, la propunerea PSD, au precizat surse politice, pentru News.ro.

Marian Neacşu, în vârstă de 57 de ani, ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 

Acesta a fost exclus din PSD, în anul 2018, în perioada în care preşedinte al formaţiunii era Liviu Dragnea, fiind unul din semnatarii scrisorii prin care solicita ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia PSD. Ulterior, Neacşu s-a înscris în Pro România, în februarie 2019, însă în iunie 2019 acesta a fost susţinut şi votat în Parlament de către social-democraţi pentru a deveni vicepreşedinte al ANRE.

Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu a avut două mandate de deputat, în legislaturile 2008 – 2012 şi 2012 – 2016.

El nu a mai putut candida pentru un nou mandat, deoarece instanţa l-a condamnat, în februarie 2016, la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar, conform news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend