Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mircea Geoană a explicat pentru Al Jazeera: Ce strategie a folosit NATO pentru a descuraja Rusia

Publicat

in

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, numărul doi din conducerea civilă a Alianţei, a spus, într-un interviu pentru Al Jazeera, că războiul din Ucraina va intra într-o fază decisivă în următoarele săptămâni. „Intrăm într-o fază decisivă a războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei. Anticipăm că următoarele săptămâni vor fi decisive, chiar dacă războiul se va întinde pe o perioadă mai lungă.” Geoană a subliniat în cadrul interviului că Alianţa nu se aşteaptă ca războiul să escaladeze şi să fie implicată NATO.

„Nu vedem, din punct de vedere militar, că Rusia vrea sau poate să escaladeze conflictul, mai ales cu NATO. Probabil faptul că NATO a mobilizat forţe semnificative suplimentare pe flancul estic, că am activat pentru prima dată în istorie planul defensiv pentru ţările estice, a fost descurajant.” Cu toate acestea, adaugă Mircea Geoană, este de aşteptat ca războiul să continue în Ucraina, chiar dacă risculd e extindere al acestuia rămâne redus: „Războiul va continua, cu mai mare intensitate şi mai multe victime probabil, dar nu vedem un risc de escaladare între Rusia şi NATO şi de asemenea încercăm să evităm un astfel de scenariu.”

Geană a mai vorbit în cadrul interviului şi despre cum a gestionat Ucraina atacul Rusiei lui Vladimir Putin. „Ucraina, ca forţă militară, a ajuns la un standard cvasi-NATO, în timp ce Rusia a rămas o armată post-sovietică. Cred că diferenţele în calitatea leadershipului în domeniul militar nu ne-au surprins. Ne-a surprins curajul incredibil al ucrainenilor, al tuturor, nu doar al armatei. Capacităţile de comunicare ale preşedintelui Zelenski şi ale echipei sale.”

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Alertă! Scafandrii ISU caută două persoane care s-au înecat în râul Timiş

Publicat

in

De

Un bărbat de 39 de ani şi o femeie de 34 de ani, care se presupune că s-ar fi înecat în râul Timiş, duminică, în apropierea localităţii timişene Coşteiu, sunt căutaţi de echipaje ale ISU Timiş, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş, potrivit agerpres.

„Poliţiştii din Lugoj au fost sesizaţi prin apel la SNAU 112 că în localitatea Coşteiu, un bărbat şi o femeie ar fi intrat în râul Timiş, fără a mai ieşi la suprafaţă. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că cele două persoane ar fi intrat în apele râului pentru a se răcori şi nu au mai ieşit la suprafaţă”, a transmis Poliţia Timiş.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a informat că toate echipajele efectuează căutări pentru identificarea celor două victime.

A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi au fost dislocate la locul intervenţiei o autospecială de descarcerare cu barca pneumatică, o autosanitară SMURD tip B cu şase subofiţeri. De asemenea, a fost alertat echipajul de scafandri din Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara, care s-a deplasat la locul intervenţiei cu o autospecială de intervenţie cu doi scafandri şi un subofiţer. Din cadrul celorlalte subunităţi de intervenţie au fost trimise la locul intervenţiei câte o autospecială de serviciu cu barcă şi doi subofiţeri.

La faţa locului se află şi un elicopter SMURD.

ISU Timiş le recomandă cetăţenilor să se scalde doar în locurile special amenajate în acest sens; dacă nu ştiu să înoate foarte bine, să nu se aventureze departe de mal; să nu se scalde în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă, unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; să respecte întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement în care se află şi să folosească de fiecare dată echipamentul de protecţie furnizat de acesta. Totodată, li se reaminteşte părinţilor să-şi supravegheze atent copiii şi să nu-i lase niciodată singuri în apă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Alarmele din Franța au început să sune derutând turiștii. Românii au trecut și ei prin așa ceva

Publicat

in

De

O zi obișnuită la Paris, ora prânzului, iar străzile sunt pline de turiști, iar terasele par niște furnicare în momentul în care sirenele de avertizarea populației încep să răsune. Sunetul străbate capitala Franței timp de aproape 2 minute. Ce este ciudat e că, în afară de turiști, nimeni nu schițează niciun gest, relatează CNN.

Muzeul Canalelor din ParisFoto: Vincent Isore / Zuma Press / Profimedia Images

Este o întâmplare ciudată. Dar mai ciudat este că, în afară de câțiva turiști confuzi, nimeni nu pare să observe.

În Franța, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, sirenele – care avertizau bombardamente în Războiul Rece — au sunat în aproximativ 2.000 de orașe și sate din întreaga țară.

Astăzi, ele reprezintă avertismente privind dezastrele naturale sau industriale, dar cu războiul care se dezlănțuie în estul Europei, autoritățile franceze au hotărât să facă exerciții, iar alarmele sună pentru francezi la oră timp 1 minut și 41 de secunde în fiecare prima miercuri a fiecărei luni.

„Cu siguranță, dacă ar fi fost un război, l-am fi văzut la știri sau așa ceva”, spune Ali Karali, un turist din Londra, în timp ce a auzit sirena luna aceasta în fața Notre Dame din Paris.

„M-am gândit că ar putea fi important, dar dacă ar fi fost, oamenilor pare să nu le pese”, a spus el pentru CNN.

Exercițiile sunt necesare pentru a verifica dacă funcționează toate sirenele și, în caz că nu, să fie reparate cât mai curând posibil pentru a fi gata în caz că este o urgență reală.

Românii au trecut și ei nu demult prin aceeași experiență. S-a numit „Miercurea Alarmelor” și în prima miercuri din lună a avut un loc un test al sirenelor, care a început în 2017 și au fost verificate ultima dată înainte de începerea pandemiei.

”Erau pornite în fiecare săptămână, miercuri, și se verifica dacă funcționează. În timpul pandemiei nu a mai avut cine să facă asta”, a explicat pentru HotNews.ro Daniel Vasile, purtăror de cuvânt al ISU București-Ilfov.

Bucureștiul are 454 de sirene pentru avertizarea populației, însă doar 330 sunt funcționale. Mai mult, doar 187 sunt introduse într-un sistem de alarmare și pot fi acționate de la distanță, restul fiind acționate doar de la fața locului. Din cele 454, Primăria Capitalei are în gestiune 278, 155 fiind funcționale.

În România există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) şi alarmă aeriană (15 sunete).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend