Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Mircea Coșea avertizează: ‘O consecință a introducerii acestor pensii la primari ar putea fi creșterea impozitelor și taxelor locale’

Publicat

in

Profesorul Mircea Coșea a declarat miercuri, pentru B1 TV, că dacă de anul viitor vor primi pensii speciale și aleșii locali, atunci cel mai probabil impozitele și taxele locale vor fi majorate. Asta deoarece pensiile speciale ale primarilor nu pot fi plătite decât din bugetele locale, or acestea sunt deja falimentare.

În ultimii ani, pensiile speciale ale primarilor, vicepimarilor și președinților de consilii județene au fost abrogate, dar dacă Guvernul nu va adopta curând o Ordonanță de Urgență pentru abrogarea lor din nou, ele vor intra în plată de la 1 ianuarie. Marți, USR a solicitat noii coaliții să desființeze aceste pensii speciale prin OUG.

Coșea a mai spus că dacă va fi respectat principiul contributivității în plata pensiilor, așa cum promite noua coaliție PSD – PNL – UDMR, atunci viitorul guvern va intra în istorie. Profesorul, însă, a părut destul de sceptic că politicienii vor face acest lucru.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu pe B1 TV.

Mircea Coșea, despre pensiile speciale ale primarilor

„Trecerea la contributivitate e, din punctul meu de vedere, cel mai bun lucru. Dacă acest lucru se va realiza, acest guvern are șansa să intre în istoria politicilor economice după 1990. Deocamdată, așa cum e trecut și se vorbește pe holurile Parlamentului, mie nu mi-e foarte clar cum se va realiza. Dar ideea e foarte bună. Trebuie să remarc aici că nu aparține acestei coaliții, aparține USR-ului încă de mai mult timp. Deci există o anumită continuitare în gândire pe care guvernările le au. Să vedem cum se va pune în practică, dar ideea e bună.

Ar trebui să se facă ceva în legătură cu pensiile speciale ale primarilor, că acum nu e clară nici maniera de plată, nici dacă există posibilitatea de plată, că ele vor veni din bugetele locale, care sunt falimentare. O consecință a introducerii acestor pensii la primari ar putea fi creșterea impozitelor și taxelor locale”, a declarat Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Mircea Coșea, reacție la declarațiile Ralucăi Turcan despre pensii

În aceeași emisiune, Coșea a ținut să o critice pe Raluca Turcan (PNL), ministrul PNL al Muncii, pentru faptul că l-a acuzat pe Florin Cîțu (PNL), premierul demis, că „e dispus să joace la poker până și banii de pensii”. Profesorul a criticat apoi întreag guvernare pentru că a împrumutat foarte mulți bani, dar nu le-a spus românilor ce a făcut cu ei.

„E o declarație pe care eu aș califica-o în mai multe feluri, dar o să spun doar că e jenantă. E jenant că, în primul rând, un ministru, prin ceea ce spune, a dovedit că nu cunoștea deloc procedurile și tehnica de la Ministerul pe care îl conduce. În al doilea rând, e și o reacție care a venit când a ajuns fără posturi în viitorul guvern, deci e o revoltă personală, aș spune, pentru pierderea unei coaliții. În al treilea rând, această chestiune cu ”joci la poker” ridică foarte mari probleme, adică aici ar trebui să se discute mai ca lumea, că noi avem niște fonduri în țara asta care nu s-au văzut nicăieri, nici pe masa de joc, nici în alte locuri. Mă refer la împrumuturile imense pe care dl Cîțu le-a făcut”, a mai declarat Mircea Coșea, pentru B1 TV, conform b1tv.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Marcel Ciolacu: ‘România are nevoie de un stat puternic, dar nu în zona unui stat opresiv. Are nevoie de un stat puternic, eficient, de un guvern eficient, coerent și cu decizii rapide’

Publicat

in

De

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat la prezentarea publică a noilor Programe guvernamentale de garantare, organizată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, că  România are nevoie de un stat puternic, de un guvern eficient, coerent și cu decizii rapide.

România are nevoie de un stat puternic, dar nu în zona unui stat opresiv. Are nevoie de un stat puternic, eficient, de un guvern eficient, coerent şi cu decizii rapide care să poată ţine în perioada următoare o balanţă în această provocare, în acest dezechilibru între import şi export, în ceea ce priveşte tendinţele inflaţiei. Aceste lucruri nici un guvern din lume, nici un prim ministru, nici un preşedinte de Cameră sau de Senat nu pot să le facă fără ajutorul şi fără implicarea dumneavoastră, fără nişte bănci puternice, rezonabile şi cu adevărat, când există speculaţii, cum se întâmplă în acest moment în zona de energie, statul trebuie sa intervină şi să impoziteze aceste venituri excepţionale şi prin intermediul programelor promovate de către dumneavoastră să le întoarcă către IMM-uri, către producătorii români, ca să depăşească această perioadă„, a subliniat Marcel Ciolacu.

El a amintit că unul dintre obiectivele strategice ale PSD este sprijinirea „cu toată forţa” a celor care produc în România.

În ultimii ani, adevărul este că statul nu a fost alături de antreprenorii români. Au fost multe declaraţii de bune intenţii, multe promisiuni şi postări pompoase pe reţelele de socializare, dar foarte puţine rezultate. Am văzut miniştri ai economiei care nu au fost în stare să pună în aplicare schemele de ajutor pentru IMM-uri, miniştri ai energiei care au promis anul trecut că preţul la energie şi gaze va scădea în urma liberalizării preţurilor. Toate aceste lucruri trebuie să se schimbe. De aceea, peste 70% dintre măsurile pe care PSD le-a impus în programul economic şi al noii guvernări vizează soluţii şi scheme de ajutor pentru IMM-uri şi zona de agricultură. (…) Ţinta noastră este să susţinem produsele cu valoare adăugată ridicată„, a adăugat Ciolacu.

Potrivit acestuia, firmele care produc în România trebuie susţinute, indiferent de naţionalitatea lor.

Liderul PSD a adăugat că, recent, România a fost invitată să adere la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – „o veste uriaşă” care în traducere înseamnă că la nivel macroeconomic au fost atinşi indicatorii ţărilor dezvoltate.

România nu este o ţară săracă sau în curs de dezvoltare. Avem un potenţial uriaş, dar pentru a face parte din acest club select al statelor dezvoltate trebuie să sprijinim economia românească. (…) Nu cred că îşi permite nimeni, când există o asemenea majoritate parlamentară, când un guvern are susţinere de peste 70% în Parlament, să nu avem parte de lucruri aşteptate de către români şi lucruri măreţe, cum este aderarea la OCDE, cum este aderarea la Schengen şi să terminăm odată cu acel MCV. Niciun om politic în acest moment nu are nicio justificare să nu se implice în aceşti ani pe care îi consider anii cu cea mai mare provocare pentru România„, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, informează agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Cand vorbim de cerintele pentru noile locuri de munca, Euromaster are o parere inedita  

Publicat

in

De

Pandemia a produs schimbari majore in relatia  dintre angajati si angajatori. Modul de lucru s-a schimbat in multe companii, lucrul de acasa devenind preponderent, mai ales in companiile prestatoare de servicii, iar acest aspect a adus cu sine provocari atat pentru angajatori, cat si pentru angajati si  persoanele in cautare de locuri de munca. Euromaster este una dintre companiile care, in ciuda acestor schimbari, lupta pentru pastrarea coeziunii echipelor si pentru starea de bine a angajatilor sai.

Grija companiilor precum Euromaster pentru angajatii sai, pentru siguranta lor si pentru asigurarea unor conditii de munca adecvate perioadei dificile prin care trecem este esentiala. Relatia angajat-angajator trebuie sa aduca beneficii ambelor parti, ca in orice parteneriat de succes.

Cum s-au schimbat noile locuri de munca? Euromaster a luat decizii inspirate

La debutul pandemiei, majoritatea companiilor au permis angajatilor sa isi desfasoarea activitatea de acasa din ratiuni de siguranta. Totusi, unele dintre companii nu au luat in calcul toate implicatiile acestui mod de lucru ste necesar ca afacerile mari sa ofere suport angajatilor, sa comunice cu acestia cu regularitate si in mod transparent si sa se implice activ in modul in care acestia isi gestioneaza lucrul de acasa, sa le ofere formari pentru lucrul remote. Care este scopul final al acestor lucruri?

Scopul final este, dupa cum a fost mentionat, pastrarea coeziunii echipelor, mentinerea unei productivitati crescute,  gestionarea riscurilor de burnout.

Ce inseamna aceste lucruri pentru potentialii angajati?

Transparenta, eficienta, dar si adaptabilitatea au devenit acum criterii de evaluare ale potentialilor angajati. Unui angajat nu i se mai cere pur si simplu sa-si faca treaba, ci si sa comunice in mod eficient cu echipa sa, apoi sa isi poata gestiona timpul atunci cand lucreaza de acasa si, in final, sa atinga nivelul de eficienta dorit, indiferent de modul de lucru.

Totusi, angajatorii orientati spre binele angjatilor nu isi doresc cresterea nivelului de stres al angajatilor si se asigura ca le ofera acestora suportul necesar pentru deprinderea modalitatilor eficiente de a lucra de acasa. Euromaster acorda o importanta deosebita procesului de sustinere a angajatilor sai.

Grija si suportul pentru angajati sunt elemente importante in cadrul EBS

Pentru cei ce doresc in continuare sa vina la birou, Euromaster Business Services a pus la punct protocoale de siguranta eficiente, in contextul pandemiei de COVID-19 si nu numai. Apoi, in cazul celor carora lucrul de acasa li se pare mai potrivit pentru ei in aceasta perioada, compania le pune la dispozitie cursuri de formare pentru munca la distanta, asistenta din partea managerilor, iar pentru toti angajatii sunt disponibile servicii de asistenta psihologica, financiara si juridica.

Cel mai important dar si placut lucru este faptul ca de beneficiile mentionate se pot bucura si membrii familiei angajatului. Asadar, suportul pentru angajat se transforma, intr-o oarecare masura, in suport pentru o familie.

Cum se prezinta un angajator unic pe piata noilor locuri de munca?

Euromaster Business Services si alte companii similare se bucura de unicitate pe piata locurilor de munca, unicitate oferita de grija autentica pe care aceasta companie o poarta atat pentru angajatii actuali, cat si pentru cei potentiali ai sai.

Un mediu de lucru confortabil, indiferent de locatie, si siguranta angajatului sunt si vor fi mereu prioritati in cadrul Euromaster Business Services!

locuri de munca Euromaster

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend