Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Mintea de postac, sau ce se întâmplă când stai prea mult pe net

Publicat

in

Cel mai important mesaj către europeni transmis anul acesta de o personalitate publică a fost rostit de dirijorul Daniel Barenboim la festivalul de muzică clasică Proms din Londra, la sfârşitul concertului din 16 iulie.

„Când văd atâtea tendinţe de izolare în lume, mă simt tare îngrijorat. Problema nu sunt politicile dintr-o ţară sau alta, ci faptul că nu există suficientă educaţie despre cine suntem, despre ce este o fiinţă umană şi cum se raportează ea la semenii săi”, a spus Barenboim. „Aceste tendinţe izolaţioniste şi naţionalismul în sensul său cel mai îngust sunt foarte periculoase şi pot fi contracarate numai oferind educaţie noilor generaţii. Noile generaţii trebuie să înţeleagă că Grecia şi Germania şi Franţa şi Danemarca au toate ceva în comun: nu numai euro, ci cultura europeană, faptul că în această comunitate culturală a Europei e loc pentru culturi diferite, pentru perspective diferite… Fanatismul religios nu poate fi combătut numai cu arme. Adevăratele rele ale acestei lumi pot fi combătute numai printr-un umanism care ne ţine pe toţi împreună.”

Advertisements

Deşi la lectură poate să pară rece sau banal, scurtul lui discurs a fost de fapt o implorare străbătută de tristeţe şi frică, acea frică ieşită din sensibilitate şi din experienţă care îi face pe artiştii ca Barenboim să se comporte ca nişte canari în mină acolo unde alţii nu percep nimic periculos, fac haz sau chiar sunt încântaţi să încalece câte un val distructiv al istoriei. În vârstă de 74 de ani, Barenboim are patru cetăţenii (argentiniană, israeliană, palestiniană şi spaniolă) şi este cunoscut de peste 20 de ani ca fondator şi dirijor al Orchestrei Divanului Vest-Oriental, formată din muzicieni creştini, musulmani şi evrei, din Egipt, Iran, Israel, Iordania, Liban, Palestina, Siria şi Spania. A fost interesant de văzut pe Twitter sau în presa insulară online cum au reacţionat cei care au auzit concertul şi discursul. Unii au înţeles şi au salutat faptul că despre experienţa apropierii prin cultură între comunităţi care altminteri ar intra în conflict vorbeşte unul care ştie cu adevărat ce înseamnă asta. Alţii însă au luat-o ca pe o ofensă personală, convinşi că dirijorul a vrut de fapt să le dea peste nas britanicilor care au votat pentru Brexit: „Predica lui Barenboim despre Brexit a fost pur şi simplu dovadă de comportament inadecvat” ori au reacţionat automat cu clişeul neamestecului între politică şi muzică: „Discursul ăsta a fost inacceptabil. Nu era treaba lui asta şi sunt sătul să fiu dăscălit de BBC. Îmi anulez abonamentul” (festivalul Proms este organizat de BBC).

Astfel de reacţii se datorează conformismului de grup – acel comportament, studiat de psihologia socială, care face ca un individ să susţină ideile grupului său chiar şi atunci când grupul promovează o idee fără nicio legătură cu realitatea şi, în funcţie de cât e de dornic de integrare, de furios ori de intimidat este individul, să susţină inclusiv idei ale grupului care sunt împotriva intereselor sale reale. În cazul celor ofensaţi de mai sus, ceea ce a spus Barenboim în realitate n-a ajuns deloc la raţiunea lor, fiindcă a fost ecranat de efectul emoţional al apartenenţei la o serie de grupuri, nişte grupuri cu atât mai unite cu cât se percep ca fiind mai ameninţate din afară: votanţii Brexit, simpatizanţii lui Nigel Farage, euroscepticii din diverse ţări sau pur şi simplu cei care se declară dezgustaţi în general de politică şi de orice percep drept politizare a diverselor sfere ale vieţii publice.

Pentru noi, acest din urmă grup e cu deosebire interesant, ţinând cont că România vine după câţiva ani buni de când a prins cheag ideea că toată clasa politică e rea şi trebuie înlocuită cu ceva pur (un revoltat de pe Facebook scria, memorabil, la căderea guvernului Ponta din 2015 că „ne-ar trebui nişte partide apolitice”) şi chiar politicienii au început să pledeze pentru depolitizarea a tot ce mişcă în stat şi în partide, ceea ce s-a şi reflectat în uşurinţa cu care a prins modelul guvernării tehnocrate. Dar paradoxul a fost că pe măsură ce a crescut dezgustul declarat faţă de ideea de politică, mulţi oameni obişnuiţi, mai ales din cei care socializează mult pe net, au ajuns să pară tot mai incapabili să interpreteze realitatea fără s-o politizeze ei înşişi, uneori de-a dreptul obsesiv, în funcţie de umorile grupului lor.

La origine, acest paradox se explică prin faptul că politicienii sunt în mod natural mai solidari între ei decât cu ne-politicienii, astfel încât mereu e loc de o alianţă, o coabitare ori pur şi simplu de un pic de fair play faţă de talentele reale ale adversarilor politici. În rândul ne-politicienilor nu există însă asemenea obişnuinţe de colaborare, ci doar poveşti cu căsnicii sau prietenii destrămate de dragul unor simpatii politice divergente. Iar cum ideea de societate civilă, nemaivorbind de social media, sunt încă foarte recente, în aceste medii s-a impus direct acel stil nou de retorică politică de inspiraţie americană „care nu ia prizonieri”, cum se spune la noi în romgleză, adică total distructivă, unde adversarul nu trebuie concurat şi întrecut, ci demonizat şi nimicit, pentru că el reprezintă răul absolut.

Modelul respectiv e încarnat la noi îndeosebi de grupurile de comentatori din jurul unor activişti civici ori formatori de opinie din media care, fără a fi postaci, au ajuns să gândească şi să se exprime ca postacii de partide, adică acuzând şi criticând mecanic partidele sau politicienii pe care îi antipatizează, indiferent ce fac aceştia sau cât de mărunt ori de îndoielnic e obiectul indignării. Aşa am avut parte, de exemplu, de un şuvoi de critici la adresa ţinutei lui Klaus Iohannis de la baza militară Kogălniceanu; cineva care nu l-ar fi văzut ar fi fost convins că preşedintele s-a prezentat jalnic sau indecent („Zici că e chelner cu sacoul ăla”). Aşa am avut parte de un val de indignări naţionaliste la adresa neobrăzării maghiarilor, venite exact de la oameni care altminteri exaltă toleranţa şi drepturile minorităţilor, doar fiindcă maghiarii discutaseră de data asta cu PSD, partidul trădătorilor de ţară. Aşa am aflat, pe rând, despre fiecare guvernare de la adversarii ei că a împins economia în prăpastie, că a instaurat dictatura, că a transformat România in colonie sau că ne-a scos din UE.

Această permanentă ecranare umorală a realităţii, unde fiecare idee sau acţiune a unui politician sau partid este judecată drept excelentă sau abjectă strict în funcţie de admiraţia sau ura faţă de respectivii, este nocivă nu pentru că toate judecăţile permise de ea ar fi neîntemeiate, ci pentru că în timp ajunge să facă imposibil discernământul, spiritul critic real, gândirea pe cont propriu. Dacă vreţi să vă daţi seama în ce măsură aţi ajuns dominaţi de simţirea şi gândirea de grup, deja ştiţi că n-aveţi decât să faceţi câteva exerciţii simple. Când identificaţi împreună cu grupul un nou motiv de indignare contra cuiva ori săriţi în apărarea altcuiva, daţi-vă seama dacă aţi avea aceleaşi reacţii şi dacă persoana ar face parte din tabăra politică sau ideologică opusă. Ori încercaţi să vedeţi ce se întâmplă dacă faceţi opinie separată şi puneţi la îndoială sau contestaţi verdictul grupului în cazul respectiv. Ori încercaţi să vă daţi seama dacă nu cumva în spatele unui verdict de aprobare sau respingere pe care îl daţi rapid unei idei emise de cineva nu cumva se găseşte un clişeu lansat de grup (de exemplu, dacă reacţionaţi reflex cu “aha, iarăşi ne bagă ăştia pe gât corectitudinea politică” în loc să reflectaţi la rece dacă ideea în sine e bună sau rea). Fiindcă da, şi asta face parte din educaţia pentru care pledează Barenboim. Adică nu doar cum le place.

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește

Publicat

in

De

Mutare interesantă pregătită de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela! Șeful Internelor vrea să dea un Ordin de ministru prin care „Doi și-un sfert” – serviciul secret al Ministerului de Interne – nu va mai fi atât de secret.

Concret, prin Ordinul ministrului de Interne pentru aprobarea Normelor de protecție a informațiilor clasificate în domeniul activităților contractuale desfășurate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, angajații Direcției Generale de Protecție Interne, fosta „Doi și-un sfert”, vor autoriza, din punct de vedere al securităţii industriale, companiile care vor să aibă contracte cu unitățile MAI.

Advertisements

Prin această mutare, Marcel Vela va transparentiza un proces care avea loc şi până acum, dar conform unor reguli specificate într-un document care iniţial a fost secretizat, informează Adevărul.

Conducătorii entităţilor MAI, deținătoare de informații clasificate utilizate în cadrul activităților contractuale sunt responsabili pentru clasificarea şi definirea acelor componente ale contractelor ce presupun accesul la astfel de informații, în conformitate cu normele în vigoare, sens în care pot solicita sprijinul de specialitate al Direcției Generale de Protecție Internă”, se arată în proiectul de act normativ, consultat de Bugetul.ro.

În cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Generală de Protecție Internă este structura responsabilă pentru îndrumarea și controlul aplicării normelor”, mai spune proiectul de Ordin de ministru.

Vezi și EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!

Odată cu intrarea în vigoare a noului Ordin de ministru, va fi abrogat Capitolul VIII din Normele de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. S/353/2002, declasificat, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordinul ministrului de interne nr.S/353/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările ulterioare, declasificat, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ofițerii „Doi și-un sfert” vor constata și aplica amenzi celor care nu respectă normele

Conform Ordinului pe care îl pregătește Marcel Vela, „constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale cu privire la nerespectarea normelor de protecție a informațiilor clasificate în domeniul activităților contractuale desfășurate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne se realizează de ofițeri anume desemnați din cadrul Direcției Generale de Protecție Internă”.

Mai multe contracte cu UN SINGUR aviz

Potrivit Art. 233 din Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, „termenul de valabilitate al certificatului de securitate industrială este determinat de perioada derulării contractului clasificat, dar nu mai mult de 3 ani, după care contractantul este obligat să solicite revalidarea acestuia”.

Conform noului Ordin pregătit de Marcel Vela, „valabilitatea unui aviz de securitate industrială va avea o durată de până la 3 ani. Pe cale de consecință, un operator economic care deține un aviz de securitate industrială (spre exemplu de tip II), poate participa la toate contractele de pe spațiul MAI care presupun gestionarea informațiilor clasificate, în format hârtie, inclusiv la sediul său, în condițiile specificate”.

Vezi și

Apare o nouă taxă! Toți românii vor fi obligați să o achite

Mega-veste! Cum puteți intra în posesia a mii de lei

EXCLUSIV Lovitură în plin pentru șeful SRI, Eduard Hellvig! Salariul său, în cădere liberă, după ‘Era Dragnea’ și până în prezent!

EXCLUSIV Lovitură pentru Mihai Gâdea! Afacerea soției s-a prăbușit

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CONTROALE FĂRĂ PRECEDENT ÎN ARGEȘ, NEREGULI MAJORE – 250 firme controlate de sute de polițiști și jandarmi

Publicat

in

De

  • PREFECTUL EMANUEL SOARE, ACȚIUNE DE CONTROL ÎN TÂRGUL SĂPTĂMÂNAL: “FAC APEL CĂTRE PRIMĂRIA PITEȘTI SĂ INTERVINĂ ȘI SĂ ASIGURE CONDIȚII MAI BUNE COMERCIANȚILOR”

Prefectul Emanuel Soare continuă verificările în județ, insistând pentru respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Duminică dimineață, prefectul Emanuel Soare a participat la o acțiune de control în târgul săptămânal din Pitești, împreună cu subprefectul Andrei Ciungu, șeful IJJ Argeș, Gheorghe Lupescu, șeful IPJ Argeș, Mihai Neagoe și adjunctul Poliției Locale Pitești, Mihai Ciprian.

Prefectul Emanuel Soare a descoperit mai multe probleme în târgul săptămânal, pe care Primăria Pitești a insistat să-l redeschidă din 26 iunie. Prefectul a constatat că, în general, se poartă masca de protecție, dar, în special în zona meselor, din spațiile de alimentație publică, se crează aglomerație. Prefectul a insistat pentru o reorganizare a locului, reducerea numărului meselor, dezinfectarea lor, atragerea atenției clienților și schimbarea măștilor angajaților mai des.

Advertisements

Discutând cu comercianții din târg, prefectul Emanuel Soare a aflat și nemulțumirile lor. Toti s-au plâns de lipsa condițiilor oferite de administratorii târgului, respectiv de Primăria Pitești. Primăria, pentru a asigura un comerț civilizat, ar trebuie sa rezolve de urgență problemele cu furnizarea apei potabile, să igienizeze toaletele, să pună la dispoziție materiale sanitare și să facă reparațiile necesare în târgul săptămânal.

“Fac apel public către Primăria Pitești și administratorii târgului sa intervină de urgență și să rezolve problema apei, să asigure săpun și dezinfectant. E nevoie de condiții mai bune pentru comercianți, iar aceștia trebuie verificați permanent pentru a ne asigura că respectă regulile impuse de starea de alertă. Nu este suficient să deschizi târgul, sa trimiți hârtii către Instituția Prefectului că verifici măsurile, trebuie să și faci ce te-ai angajat”, a declarat prefectul Emanuel Soare după controlul din târgul săptămânal.

#Peste 250 de societăți comerciale verificate

Aproximativ 400 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali au acționat , în acest sfârșit de săptămână, pentru verificarea respectării normelor legale impuse de starea de alertă. Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, dar și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat acțiunile de prevenire în zonele aglomerate din județul Argeș și în mijloacele de transport în comun, verificând modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și de distanțare sociale.

Astfel, au fost verificate peste 250 de societăți comerciale, aproape 300 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 600 de persoane. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 sancțiuni, în valoare de 13.800 de lei, conform Legii 61/1991.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend