Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Sănătății aşteaptă o evaluare a tuturor cazurilor de infecţii nosocomiale din rândul bolnavilor cu Sars-Cov-2

Avatar

Publicat

in

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că aşteaptă o evaluare a tuturor cazurilor de infecţii nosocomiale, pentru fiecare spital în care au fost focare de COVID-19.

“Pacienţii cu COVID desfăşuraţi în focarele din spitale sunt cei care au un caz princeps, sunt cei care sunt contacţi şi iau acea boală în spital. O infecţie nosocomială înseamnă infecţie apărută în spital, la 48 de ore de la internare, pe parcursul spitalizării, până la 30 de zile de la externare. Avem în evaluare în acest moment tot ce înseamnă DSP-uri pentru fiecare spital în parte, fiecare focar desfăşurat. Aştept o evaluare”, a spus Nelu Tătaru, care a vizitat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Municipal Cluj-Napoca, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, există 4.825 de pacienţi care au fost în astfel de focare şi fiecare este evaluat.

“Există focare, au fost aceste cazuri. Noi avem în acest moment 346 de focare de la începutul acestei pandemii, cu 4.825 de pacienţi care au fost în aceste focare. Evaluăm fiecare pacient”, a mai spus ministrul Nelu Tătaru.

Citește și: Ministrul Sănătății îi liniștește pe cei care se plâng că nu mai sunt locuri în spitale: ‘Nu sunt afectate!’

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va solicita Ministerului Sănătăţii o informare în legătură cu infecţiile nosocomiale.

“Despre infecţiile nosocomiale voi cere o informare la Ministerul Sănătăţii, după care putem să vedem de ce s-a raportat zero. Mi se pare cel puţin ciudat, în condiţiile în care s-au luat măsuri de îmbunătăţire a situaţiei, dar de la ce am avut la zero cred că este cale lungă şi voi cere o explicaţie pentru asta”, a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

ȘOC în tenis: Ele sunt cele două jucătoare din Rusia suspendate pe viaţă pentru trucare de meciuri

Avatar

Publicat

in

De

Agenţia internaţională de integritate a tenisului (ITIA) a confirmat miercuri că jucătoarele ruse Sofia Dmitrieva şi Alija Merdeeva au fost excluse pe viaţă din tenis, ca urmare a implicării lor în cazuri de trucare a meciurilor, relatează EFE.

Ambele jucătoare, partenere în proba de dublu în partidele investigate, ”au primit o interdicţie permanentă de a juca sau de a asista la orice eveniment de tenis autorizat sau girat de autorităţile de conducere ale tenisului”, se arată în comunicatul ITIA, scrie agerpres.ro.

Citește și: Elena Udrea reacționează după ce a fost acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită: Nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva

Merdeeva, 928 WTA la simplu, 644 WTA la dublu, a fost implicată în două incidente de trucare a partidelor, în timp ce Dmitrieva, 1.191 mondial la simplu şi 939 la dublu, a fost implicată în şase tentative de trucare de partide, fiind acuzată în plus că nu a cooperat în derularea investigaţiei. Cele două jucătoare au fost sancţionate pentru încălcarea Programului de anticorupţie al tenisului.

Agenţia internaţională de integritate a tenisului este o structură independentă înfiinţată de organismele de conducere ale disciplinei pentru a promova, a încuraja, a spori şi a proteja integritatea tenisului profesionist în toată lumea.

Citește și: Purtătorul de cuvânt de la Matei Balș: Nu este atât de important să știm câte persoane sunt infectate cu noile tulpini .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Filialele PNL intră în cursa pentru Congres: ‘Performanţele electorale ale partidului sub conducerea lui Ludovic Orban sunt incontestabile’

Avatar

Publicat

in

De

Organizaţia Judeţeană a PNL Brăila şi-a anunţat public susţinerea pentru preşedintele PNL, Ludovic Orban. Filialele PNL din Buzău, Teleorman și Mureș, au transmis și ele recent că îl susțin pe Ludovic Orban, după ce demisia acestuia a fost cerută de Rareș Bogdan și Robert Sighiartău.

Citește și: Elena Udrea: Și dacă o omoram pe Kovesi, tot aveam șanse ca DNA să ceară o pedeapsă mai mică

“Organizaţia Judeţeană PNL Brăila îl susţine pe domnul Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar şi întreg Biroul Politic Naţional. Performanţele electorale ale partidului sub conducerea lui Ludovic Orban sunt incontestabile. Preluând PNL din opoziţie şi ducând o luptă grea, aproape imposibilă, cu partidul condus la acea vreme de Liviu Dragnea, Ludovic Orban şi echipa PNL au reuşit să câştige alegerile europarlamentare, prezidenţiale, locale şi să coaguleze în jurul partidului o majoritate parlamentară şi o coaliţie guvernamentală responsabile, care se bucură de încrederea românilor. Proiectul liberal de reformare şi modernizare a României poate fi pus astăzi în practică datorită lui Ludovic Orban şi a modului în care a condus partidul în momente deloc uşoare”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de Biroul de presă al PNL Brăila.

Liberalii brăileni precizează că “vremurile pe care le traversăm cer unitate şi solidaritate, nu dezbinare şi lupte inutile”, motiv pentru care “Organizaţia Judeţeană PNL Brăila îl susţine cu toată tăria pe domnul Ludovic Orban, preşedintele partidului, ales, în mod statutar, de Congresul din 17 iunie 2017”.

“PNL este un partid viu şi democratic, în care contează opiniile oricărui membru, însă acestea trebuie exprimate în interior, pentru ca dialogul rămâne cea mai onestă cale de a remedia orice problemă sau neînţelegere. Actul de guvernare trebuie să fie primordial în contextul provocărilor actuale şi aşteptărilor pe care le au cetăţenii. Propunerea de adoptarea a unei rezoluţii de susţinere a domnului Ludovic Orban a venit din partea deputatului Alexandru Popa şi a fost adoptată de Biroul Politic Judeţean”, se mai arată în comunicatul PNL Brăila.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend