Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Mediului: Importul de deșeuri este un fenomen generalizat / Sunt aduse de firme românești

Publicat

in

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că deşeurile care ajung în România din alte ţări europene sunt aduse de firme româneşti, trecute în documentele oficiale drept materie primă pentru reciclare, însă „firma care le aduce rămâne cu 10% prelucrat şi 80% ajunge la groapă”, transmite News.ro.

Conform ministrului, aceste importuri nu sunt greşeli, ci ”încălcări intenţionate ale legii”, iar în acest context Barna anunţă că se lucrează la nivelul Guvernului la schimbări care să ducă la specializarea unor procurori pe infracţiuni de mediu.

„Eu cred că este mult spus ‘groapa de gunoi’, dar este un fenomen generalizat, un fenomen care se bazează pe acea regulă care permite introducerea în statele membre dintr-un alt stat membru – şi este valabil pentru toate statele membre – a materiei prime pentru reciclare. Ceea ce se aduce în aceste containere declarativ este materie primă pentru reciclare. Declarativ, pentru că de foarte multe ori în containere se găseşte şi altceva decât ceea ce este declarat. Asta am văzut ultima dată şi la Constanţa, când am fost la faţa locului”, a declarat ministrul la emisiunea Insider politic, de la Prima TV, întrebat cum a ajuns România groapa de gunoi a Europei.

El susţine că la verificarea unor astfel de containere au fost găsite microcipuri, materii prime pentru alt tip de reciclare decât cel declarat în acte, iar firma care le aduce „rămâne cu 10% prelucrată şi 80% ajunge la groapă”.

El consideră că acest fenomen trebuie controlat „foarte riguros” împreună cu vama şi Poliţia de Frontieră, instituţii care trebuie dotate cu aparatura necesară depistării unor astfel de transporturi.

„Nu ar trebui să existe acest fenomen. Un lucru este cert: deşeurile în sine care sunt destinate depozitării din start nu pot fi aduse în România, sau nu pot fi duse din România în alt stat membru, dar sub titulatura de materie primă se mai aduc materiale care nu ajung la reciclare, ci ajung la depozitare”, a explicat ministrul.

Unele transporturi au fost trimise înapoi la firmele care le-au trimis, altele sunt neutralizate în România.

„Aceste descoperiri nu sunt de ordinul zecilor de milioane de tone. (…) Comparativ cu deşeurile generate în România, aceste deşeuri nu sunt semnificative, dar fenomenul în sine trebuie controlat şi aceste reţele trebuie distruse din faşă”, mai spune ministrul.

El a explicat că cei care aduc deşeuri sunt firme româneşti care au capacităţi de reciclare şi care declară materii prime specifice tehnologiei de reciclare pe care o deţin şi care cel mai probabil au înţelegeri cu firmele din străinătate care trimit deşeurile, pentru că în România depozitarea este mai ieftină decât în alte state. Conform ministrului, cantităţi de deşeuri vin în special din Germania şi Italia.

„Tocmai de aceea se ajunge la plângeri penale în fiecare caz, pentru că nu se face întâmplător, nu este o greşeală să spui că ”am adus din greşeală”. Este o încălcare intenţionată a legii şi se ajunge la plângeri penale de fiecare dată”, a mai arătat ministrul.

Tánczos Barna a adăugat că, de altfel, multe dintre firmele aflate în această situaţie, odată cu constatarea ilegalităţilor, intră în faliment, însă persoanele vor fi urmărite penal pentru aceste fraude.

„Sunt doar câţiva procurori specializaţi pe infracţionalitate de mediu. Unul dintre ei este tocmai la Constanţa şi tocmai de aceea avem şi eficienţă acolo, în port şi în controalele pe care le desfăşurăm. Am început o activitate de regândire a sistemului instituţional la Ministerul Justiţiei există deja un grup de lucru pe schimbările structurale în vederea asigurării procurorilor specializaţi în toată ţara pe infracţionalitate de mediu”, a adăugat ministrul Mediului.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

356 COVID-19 deaths in Romania in last 24 hours, plus one previous fatality

Publicat

in

De

As many as 357 Romanians infected with SARS-CoV-2 (177 men and 180 women) were reported dead in the last 24 hours, including one earlier fatality, taking the country’s death toll to 43,844, shows data released on Friday by the Strategic Communication Group (GCS), agerpres reports.

The deceased patients had been hospitalised in the counties of Alba, Arad, Arges, Bacau, Bistrita-Nasaud, Bihor, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Calarasi, Caras-Severin, Cluj, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Maramures, Mehedinti, Mures, Neamt, Olt, Prahova, Satu Mare, Salaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Valcea, Vrancea, and in Bucharest City.
The previously unaccounted fatality occurred in Maramures County in September 2021.

Of the 357 deaths, four were in the 30 – 39 years age range, 14 in the 40 – 49 years age range, 40 in the 50 – 59 age range, 78 in the 60 – 69 age range, 128 in the 70 – 79 years age range, and 93 in the 80+ age group.

As many as 261 of the recorded deaths were in patients with underlying conditions, 19 deaths had no comorbidities, and for 77 deaths no such conditions have been reported so far.

Out of the 357 Covid fatalities, 324 were unvaccinated and 33 were vaccinated. The vaccinated fatalities were aged between 40 and 80+. 27 of the vaccinated deceased patients had comorbidities, while no such conditions were reported for six fatalities.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Medicul Monica Pop cere STARE DE URGENȚĂ: E nevoie de testare în masă și vaccinare

Publicat

in

De

Medicul Monica Pop cere decretarea stării de urgență în România, precum și vaccinarea în masă a populației. Apelul doctoriței vine în condițiile în care numărul cazurilor noi e din ce în ce mai mare.

“Acum e nevoie de STARE DE URGENȚĂ, măcar pentru 2 SAPTAMINI. si de: INTRODUCEREA TESTARII IN MASĂ, alaturi de vaccinare( cu exceptia celor care au contraindicatii) mască,izolare!”, scrie Monica Pop pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend