Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ministrul Mediului: ALRO Slatina va primi 40 de milioane de euro prin schema de sprijin pentru consumatorii industriali

Publicat

in

ALRO Slatina va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, de această schemă de ajutor urmând să beneficieze şi alte unităţi industriale din ţară, a anunţat miercuri, la Slatina, ministrul Mediului, Costel Alexe, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului.

Ministrul a adăugat că ALRO ar fi riscat să se închidă fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susţine 15 ramuri industriale şi şapte subramuri industriale.

„Acest sprijin (pentru ALRO Slatina – n.r.), materializat, înseamnă vreo 40 de milioane de euro în fiecare an, pentru energia electrică. Eu cred că ALRO nu este emblematic numai pentru Oltenia, ci, la cum arată lucrurile pe platformă, pentru întreaga Românie, ca să nu spun că în chestiunile ce ţin de mediu, pionierat în Europa. Îl întrebam (pe directorul ALRO Slatina – n.r.) dacă guvernul României n-ar fi acordat acest sprijin industriei şi economiei româneşti şi mi-a spus că în martie ar fi fost în situaţia în care ar fi închis. Imaginaţi-vă ce ar fi fost pentru România ca astfel de entităţi să nu-şi poată duce mai departe activitatea, evident, fiind şi o problemă socială la nivelul judeţului Olt. Mă bucur foarte mult că guvernul liberal din care fac parte şi-a asumat încă din primele luni de mandat să corecteze toate derapajele, toate decalajele şi evident să susţină iniţiativa privată şi evident economia românească”, a spus ministrul.

Costel Alexe a punctat că, în privinţa protecţiei mediului, ALRO este un exemplu de bună practică, fiind investiţi aproximativ 100 de milioane de euro în 10 ani pentru retehnologizare şi protecţia mediului.

Ministrul Mediului a spus că prin schema de ajutor prin intermediul certificatelor de CO2 este sprijinită economia, aceasta fiind utilizată şi în alte state din Europa.

„România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. Altfel am fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în bussinesurile lor, nu ar fi putut să facă pieţei concurenţiale de la nivel european. (…) 15% din tot ce înseamnă banii pe care România îi primeşte (din vânzarea certificatelor de CO2 – n.r.) să fie direcţionaţi către întreaga industrie siderurgică şi subsidiarele din România, 15 plus 7 subramuri, ajutor care nu face altceva decât să sprijine în mod echitabil întreaga industrie românească. Acest ajutor sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României. (…) Aceşti bani sunt convins că se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune. (…) Nu facem altceva decât ceea ce au făcut celelalte state europene pentru a susţine industriile şi, din păcate, nu ne explicăm de ce statul român a întârziat până acum”, a mai declarat ministrul Mediului.

În luna decembrie 2019 Guvernul a aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, conform Agerpres.

Vezi și:

Numire controversată făcută de Marcel Vela! Noul șef de la ‘Doi și-un sfert’, Securitatea și lumea penalilor

Marcel Vela, măsură aprig contestată! ‘Va fi o întreagă nebunie, pentru că au competențe diferite’

Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Raluca Turcan, atac la adresa PSD: Pesediștii pur și simplu nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora

Publicat

in

De

Vicepremierul Raluca Turcan atacă PSD după ce mare majoritate a respins  OUG  pentru alegerile anticipate, în comisia juridică a Senatului „într-o bătaie de joc totală la adresa Diasporei”, anunță MEDIAFAX.

„În mod complet iresponsabil și într-o bătaie de joc totală la adresa Diasporei, majoritatea PSD din Comisia Juridică a Senatului a respins OUG privind organizarea alegerilor anticipate! Dincolo de faptul că prin ordonanță, Guvernul a fost prevăzător și s-a asigurat că nu lasă la voia întâmplării organizarea alegerilor, aceasta conține două prevederi foarte utile și importante pentru românii din străinătate: 1. Extinderea intervalului de vot la 3 zile pentru românii din Diaspora (așa cum PNL și Președintele Iohannis au asigurat și pentru alegerile prezidențiale); 2. Dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, ceea ce garantează o mai largă reprezentare a românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor”, a scris Raluca Turcan, marți, pe Facebook.

Vicepremierul a adăugat că „pesediștii” nu renunță la obsesia pedepsirii Diasporei.

„Dar pesediștii pur și simplu nu renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora pentru înfrângerile usturătoare suferite în alegerile din ultimii ani și au găsit o nouă modalitate prin care să se răzbune. Somez PSD să renunțe la aceste practici și să-și schimbe votul în plenul Senatului! Dacă mai au măcar un dram de responsabilitate și înțeleg să nu arunce totul în aer, în speranța că așa pun bețe-n roate Partidului Național Liberal, atunci să voteze în Senat în favoarea adoptării OUG privind alegerile anticipate!”, a completat Turcan.

Ea a mai spus că votul de marți din comisia juridică a Senatului dovedește încă o dată că țara are nevoie de un nou Legislativ.

„Altfel, votul PSD din Comisia Juridică de azi (marți – n.r.) reprezintă un alt motiv pentru a susține, fără urmă de îndoială, că avem nevoie rapid de un nou Parlament, legitim și reprezentativ”, a conchis liberalul.

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marți, raport de respingere pe ordonanța de urgență privind alegerile anticipate. Senatul este primă cameră sesizată pe actul normativ care se află în Parlament în procedură de urgență.

Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ.

Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.

De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.

În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare. Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce mai întai a ajuns la Senat.

Vezi și:Mega-veste! Salariile se majorează începând cu 1 septembrie pentru anumiți angajați

EXCLUSIV Denunțătoarea lui Mircea Beuran l-ar fi executat pe reputatul chirurg și de la Spitalul de Urgență Floreasca

EXCLUSIV După mega-alianța Stângii, Rareș Bogdan reacționează! Dezvăluire din interior: Nu vom sta cu mâinile în sân

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Tăriceanu reacționează dur: ‘Este o practică nedemocratică’!

Publicat

in

De

Călin Popescu Tăriceanu anunţă că scrisoarea, prin care solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în cazul ordonanței de urgență privind eventualele alegeri anticipate, a fost semnată astăzi.

Decizia a fost explicată de liderul ALDE, într-o intervenție telefonică la România TV:

„Nu se modifică legislaţia electorală cu două-trei luni înaintea alegerilor. Este inadmisibil pentru o ţară democratică şi pentru un guvern care respectă fundamentele democraţiei. În al doilea rând, nu poate să vină un guvern să legifereze în favoarea lui în domeniul legislaţiei electorale. Iarăşi este inadmisibil. Sunt practici de lumea a treia. (…) Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: se introduce turismul electoral, lucru care este inacceptabil, pentru că rupe legătura dintre ales şi alegători. Dacă el e votat de alţii din alt judeţ, el nu mai are niciun fel de resposabilitate, pentru că după vot, cei care l-au ales pleacă la domiciliile lor.

În al treilea rând, se introduc criterii suplimentare, restrictive, care vor bara posibilitatea partidelor precum ALDE, Pro România şi alţii de a avea reprezentanţi în secţiile de votare. Este o practică nedemocratică. Dincolo de partidele mari, 15-20% din voturi se duc către alte partide. Aceste voturi trebuie supravegheate pentru că au existat tot timpul în ultima perioadă fraude electorale masive”, a spus liderul ALDE.

Vezi și:

EXCLUSIV Denunțătoarea lui Mircea Beuran l-ar fi executat pe reputatul chirurg și de la Spitalul de Urgență Floreasca

EXCLUSIV După mega-alianța Stângii, Rareș Bogdan reacționează! Dezvăluire din interior: Nu vom sta cu mâinile în sân

SURSE PSD pregătește o super-alianță! Pericol mare pentru PNL, PMP și USR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend