Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Justiției, REACȚIE FULGER: CRITICI pentru șefa ÎCCJ după ce a avertizat despre pericolul unui incendiu

Avatar

Publicat

in

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat joi că nu ştia de problemele invocate de şefa Instanţei supreme, Corina Corbu, în legătură cu situaţia sediului instituţiei, însă consideră că ideea producerii unui incendiu din cauza lipsei fondurilor “sună spectaculos”, dar este “un pic precipitată”, conform Agerpres.

Citește și: AUTORITĂȚILE AU ASCUNS ADEVĂRUL: România ar avea propria TULPINĂ de coronavirus – Presa străină scria de ea de anul trecut

În timpul dezbaterilor pe buget din comisiile de specialitate ale Parlamentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu sumele alocate instituţiei pe care o conduce, susţinând că nu are bani nici măcar pentru efectuarea unei expertize electrice la sediul Instanţei supreme, în condiţiile în care instalaţiile sunt suprasolicitate.

“Nu se găseşte finanţare pentru a efectua o simplă expertiză electrică, pentru a vedea dacă nu există pericol de a lua foc la Înalta Curte, pentru că instalaţiile sunt suprasolicitate în fiecare moment”, le-a spus Corina Corbu parlamentarilor.

Ea s-a mai plâns de faptul că Instanţa supremă funcţionează într-un sediu impropriu, dând ca exemplu faptul că grefierii sunt nevoiţi să care dosare de la subsol cu braţele, pentru că nu există un lift.

La finalul dezbaterilor, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că nu ştia de problemele invocate de judecătoarea Corina Corbu şi a subliniat că nu el este cel care trebuie să se ocupe de bugetul Instanţei supreme.

“Chestiunile acestea trebuiau aduse în discuţie dinainte. Eu am aflat astăzi, în această şedinţă din comisie, aşa cum aţi aflat şi dumneavoastră. Doamna preşedintă a Înaltei Curţi a spus că nu vor fi blocaje şi lucrul acesta sunt convins că se va întâmpla. Detalii legate de prize, lift sau de chestiuni foarte punctuale nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, deşi am avut o discuţie cu doamna preşedinte la nivel de principiu”, le-am spus Stelian Ion jurnaliştilor.

Întrebat de ce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înregistrează cea mai mare scădere a bugetului din ultimii ani, Stelian Ion a precizat: “Nu sunt ministrul de Finanţe. Îmi pare rău, nu vă pot da un răspuns, care nu este la Ministerul Justiţiei (…) Chestiunea asta cu riscul de incendiu trebuie verificată foarte atent. Sună spectaculos şi, într-adevăr, foarte grav. Trebuie să vedem despre ce este vorba, însă ideea riscului unui incendiu adusă pentru prima oară pe masa comisiei, în momentul în care se discutau amendamente, este un pic precipitată. Binenţeles că voi vorbi şi voi relua discuţiile cu premierul şi cu Ministerul Finanţelor pe această temă”.

Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de Ministerul Finanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea un buget pe anul 2021 de 144 milioane lei, în scădere cu 19,57% faţă de execuţia preliminată din anul 2020.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Gabriela Firea, reacţie la tragedia de la ‘Victor Babeş’: ‘Doamne, ce se întâmplă în ţara noastră?

Avatar

Publicat

in

De

Gabriela Firea, fost primar al Capitalei, reacţionează la tragedia de la Spitalul “Victor Babeş”. Trei pacienţi au murit, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Cinci pacienţi au fost transferaţi.

Doamne, ce se intampla cu tara noastra? Incompetenta ucide! Nepasarea ucide! Tacerea ucide! #NuLePasaDeOameni”, scrie Firea pe Facebook.

Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne).

Comunicatul DSU:

Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș

– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș

– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)

– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni

– 1 pacient la Floreasca

-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

DSU, prima REACȚIE după decesul celor 3 pacienți în tirul ATI, care au rămas fără oxigen: ‘Ventilatoarele au rămas în avarie’

Avatar

Publicat

in

De

Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI a transmis, luni seară, un comunicat de presă în care se relatează ceea ce s-a întîmplat la Spitalul Victor Babeș din Capitală, acolo unde 3 pacienți au murit în tirul ATI, după ce ventilatoarele de oxigen s-au oprit în urma unei pene de curent.

“Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș

– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș

– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)

– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni

– 1 pacient la Floreasca

-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator”, spune DSU.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend