Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: ‘Am încredere că prin colaborare vom reuşi să diversificăm sursele şi rutele de aprovizionare cu gaze’

Publicat

in

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut joi o întâlnire cu omologul său din Azerbaidjan, Parviz Shahbazov, printre subiectele abordate numărându-se proiectul cablului submarin pentru transportul energiei electrice, aprovizionarea cu gaze naturale şi colaborarea în domeniul energiei verzi.

„Proiectul cablului submarin pentru transportul energiei electrice, prin Marea Neagră, aprovizionarea cu gaze naturale şi colaborarea în domeniul energiei verzi au fost principalele subiecte pe care le-am discutat în cadrul întâlnirii bilaterale pe care am avut-o cu Parviz Shahbazov – ministrul Energiei din Azerbaidjan. La nivelul ministerelor noastre s-au creat deja grupuri de lucru pe subiectele de interes, iar astăzi ne-am pus de comun acord pe următorii paşi pe care îi vom face. Am încredere că prin colaborare vom reuşi să diversificăm sursele şi rutele de aprovizionare pentru România şi UE. Da, găsim soluţii concrete pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc”, a scris Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul Energiei participă joi la conferinţa ministerială regională „Southeastern energy transition – Regional Cooperation for Energy Security, Diversification and Green Transition” şi la Expert Task Force Group, la Sofia, alături de Aristotel Jude – director general Romgaz, Ion Sterian – director general Transgaz, Gabriel Andronache – director Transelectrica şi Răzvan Popescu – director economic Romgaz.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

UEFA interzice meciurile de fotbal în Transnistria – Unde va juca Sheriff Tiralpol meciurile de Liga Campionilor

Publicat

in

De

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis vineri ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, până la noi ordine, în regiunea separatistă Transnistria, teritoriu aflat în componenţa Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

„În conformitate cu deciziile luate anterior de Comitetul Executiv al UEFA, în contextul escaladării conflictului militar care a culminat cu invadarea teritoriului ucrainean de către armata rusă, Comitetul Executiv al UEFA a decis astăzi (vineri) ca niciun meci din competiţiile UEFA să nu se dispute în regiunea Transnistria până la noi ordine”, a indicat forul fotbalistic continental într-un comunicat.

Această decizie vizează în principal clubul fanion al Transnistriei, Sheriff Tiraspol, care a participat în sezonul 2021-22 la Liga Campionilor, pentru prima data în istoria sa, reuşind să impresioneze după ce a învins cu 2-1 formaţia Real Madrid, chiar pe stadionul Santiago Bernabeu, în faza grupelor.

Sheriff Tiraspol, care evoluează în campionatul Republicii Moldova, urmează să joace în primul tur de calificare din noua ediţie a Ligii Campionilor împotriva echipei bosniace Zrinjski Mostar pe 6 şi 13 iulie. Manşa secundă a acestui duel a fost programată iniţial pe stadionul său, Bolşaia Sportivnaia Arena, însă UEFA a precizat că a cerut grupării din Transnistria „să ofere un loc/stadion alternativ, care trebuie să respecte reglementările UEFA în vigoare, în afara regiunii transnistrene, pentru meciurile sale de acasă, cât timp interdicţia de a juca în regiune va rămâne în vigoare”.

Sheriff Tiraspol a câştigat anul acesta al şaselea său titlul consecutiv de campioană a Republicii Moldova şi al 19-lea începând din 2001.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic și averse – Sunt vizate 9 județe

Publicat

in

De

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de vânt puternic și averse valabilă în nouă județe din țară până duminică dimineața.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj și Olt.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55-75 km/h), descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă de la ora 15.00 până duminică la ora 3.00.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend