Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ministrul Bogdan Aurescu: ‘Efortul nostru trebuie să meargă mai departe. Aderarea României la spațiul Schengen va fi un avantaj inclusiv pentru mediul de afaceri olandez din România’

Publicat

in

Votul de abținere pe care l-au dat eurodeputații din partidul premierului Mark Rutte, marți, în Parlamentul European, arată de fapt că Olanda nu se opune aderării României la Schengen, însă nu înseamnă nici că este „pentru” în acest moment, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu (MAE), despre aderarea României la Schengen și poziția Olandei

Șeful diplomației române consideră că rezoluția adoptată marți de Parlamentul European „este în sine un semnal politic foarte bun”.

„Rezoluția este o rezoluție politică, nu este cu efecte legislative obligatorii, dar este un semnal care arată exact radiografia din momentul acesta a susținerii politice în Europa pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Demersurile noastre, evident, continuă pe lângă Olanda, pentru că până la urmă decizia se ia în Consiliul JAI, prin urmare demersurile la nivel guvernamental continuă”, a explicat oficialul.

„Acest vot de abținere pe care parlamentarii din partidul domniei sale (premierul olandez Mark Rutte, n.r.) l-au dat în Parlamentul European, ieri, de abținere, este un vot care arată de fapt că, exact cum a spus și primul-ministru Rutte, Olanda nu se opune acestei aderări. Nu înseamnă nici că este pentru în acest moment, asta înseamnă că procesul decizional continuă, dar este clar că efortul nostru trebuie să meargă mai departe”, a continuat el.

Bogdan Aurescu susține că în 2022 „s-au realizat o serie de progrese importante în acest proces de susținere a aderării României la spațiul Schengen”.

„E vorba despre o susținere foarte clară exprimată la cel mai înalt nivel de către Franța, la vizita pe care președintele Macron a făcut-o în România, fără condiții, de asemenea o susținere foarte clară exprimată de cancelarul Scholz, deci de Germania, la Praga, într-un discurs european foarte relevant, de asemenea Finlanda, într-o discuție pe care am avut-o cu omologul meu în luna iulie, mi-a confirmat că nu se mai opune. Finlanda, la un moment dat, în timp, acum câțiva ani, era unul dintre statele reticente față de aderarea României la spațiul Schengen și cred că a contat foarte mult și seria de demersuri pe care noi le-am făcut, inclusiv eu personal, pe lângă partea turcă pentru susținerea aderării Finlandei și Suediei la NATO”, a adăugat ministrul.

Întrebat ce se poate face în acest moment ca să convingem Olanda, Bogdan Aurescu a explicat, printre altele, că:

„Există multe demersuri care se pot face. Contează foarte mult, de exemplu, demersurile pe care mediul de afaceri le face, pentru că unul dintre argumentele principale este legat de faptul că aderarea României la spațiul Schengen va fi un avantaj inclusiv pentru mediul de afaceri olandez din România”, conform b1tv.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

PNL Sector 1 o atacă pe Clotilde Armand: Continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor

Publicat

in

Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor”, a acuzat marți PNL Sector 1,  după ce evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu.

”În goana disperată după imagine şi like-uri, ca să mascheze sub diverse aparenţe incompetenţa, Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor din Sectorul 1 şi nu numai. Astfel, Evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu. Este constatarea oficială a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii, care, în urma controlului de specialitate la adresa Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, a constatat nereguli majore”, transmite PNL Sector 1 într-un comunicat oficial.

Potrivit liberalilor, ”faptul că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reuşit în cei aproape 3 ani de mandat să obţină autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru Piaţa Amzei, astfel încât să se desfăşoare în siguranţă evenimente frumoase precum Romanian Design Week 2023, este cu adevărat o ruşine administrativă la nivelul întregii capitale”.

”Au fost aplicate sancţiuni conform legii, dar acest lucru nu poate compensa riscul asumat. Mai mult decât atât, primarul Sectorului 1 a încălcat legislaţia în ceea ce priveşte administrarea bunurilor proprietate publică, organizând evenimentul fără acordul Consiliului Local, aşa cum prevedea legea. Consilierii locali PNL nu ar fi permis niciodată punerea în pericol a cetăţenilor. Mai ales că, în trecut, la solicitarea consilierului PNL Sector 1 Dan Podaru de a organiza în acelaşi imobil organizarea unei expoziţii de sculptură, motivul refuzului a fost chiar faptul că imobilul nu este autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Astfel, Dan Podaru, consilier PNL Sector 1, a solicitat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii”, informaţii despre evenimentul RDW 2023 – dacă are aviz de securitate la incendiu şi dacă îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni.

Răspunsul este cât se poate de clar: NU”, spune PNL Sector 1.

”Clotilde Armand nu s-a mai împiedicat de acest detaliu, ignorând cu bună ştiinţă pericolele aferente şi refuzând să înveţe din lecţiile dure ale trecutului. Noi nu am uitat că incendiile devastatoare din clădiri care nu aveau aviz ISU au generat adevărate drame, precum cazul Colectiv. Şi nu putem accepta ca astfel de situaţii să se repete. Cetăţenii Sectorului 1 merită să se simtă în siguranţă şi să aibă încredere în autorităţi. PNL Sector 1 va continua să lupte pentru siguranţa comunităţii. PNL Sector 1 îi solicită public primarului Armand să informeze cetăţenii sectorului 1 care este cuantumul amenzilor primite (ce vor fi plătite tot din banii noştri), care sunt măsurile urgente pentru obţinerea autorizaţiilor şi, mai ales, CINE RĂSPUNDE PENTRU ACEST HAOS?”, mai scriu liberalii în comunicat, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Liderul USR, Cătălin Drulă, iese la atac: Marcel Ciolacu salvează pensiile speciale

Publicat

in

Cătălin Drulă, președintele USR, a transmis luni pe facebook că Marcel Ciolacu, liderul PSD, salvează pensiile speciale, în timp ce public pozează în mare luptător împotriva acestor inechități. 

Drulă afirmă că amendamentele cu care s-au lăudat guvernanții luni, teoretic menite să rezolve problema pensiilor speciale, în fapt nu fac niciun fel de reformă. De exemplu, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, ar urma să rămână cu 15.000 de lei pensie specială din 18.000 cât are acum. Asta deși, în baza principiului contributivității, ar trebui să primească în jur de 8.000 de lei.

Drulă îl mai acuză pe Ciolacu de faptul că ține blocate în Parlament proiectele USR de desființare a pensiilor speciale ale parlamentarilor și aleșilor locali deși, din nou, public se arată revoltat de aceste privilegii.

Drulă îl acuză pe Ciolacu de minciună și ipocrizie pe subiectul pensiilor speciale

„Ultima propunere de la Marcel Ciolacu este tot una de SALVARE a pensiilor speciale. Ar face orice ca pensiile speciale să nu fie trecute la principiul contributivității așa cum a propus USR.

Să vedem cu un exemplu concret: premierul Ciucă. Dacă în prima variantă din decembrie, pensia de 18000 lei a lui Nicolae Ciucă rămânea intactă, iar în varianta de la Senat din aprilie rămânea cu 17000 de lei, acum i-au mai tăiat puțin, rămâne cu „doar” 15000 lei.

Tot o pensie nesimțită.

Dacă s-ar aplica corect principiul contributivității așa cum a propus USR prin amendamente, Ciucă ar rămâne cu ceva mai puțin de jumătate (probabil în jur de 8000 de lei)”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Drulă (USR), critici la adresa coaliției: De pensiile speciale ale foștilor parlamentari nu se ating
Acesta a repetat apoi că proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale sunt blocate în Parlament de Ciolacu și colegii săi din coaliție, aceeași oameni care altfel pretind că vor să facă reforme.

„De pensiile speciale ale foștilor parlamentari nu se ating. Stăm cu proiectul USR blocat de Ciolacu în Parlament de un an de zile. De noile pensii frumușele ale foștilor primari, nici atât.

Există soluții corecte!

USR a propus prin amendamente eliminarea tuturor pensiilor speciale, recalcularea pensiilor militarilor pe baza regulilor din sistemul contributiv și respectarea deciziilor CCR referitoare la magistrați fără beneficii suplimentare”, a mai scris liderul USR, conform b1tv.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend