Conecteaza-te cu noi

Administratie

Ministrul Andrei Gerea s-a întâlnit cu administratorii și sindicaliștii de la Oltchim

Publicat

in

Întâlnire importantă între ministrul Economiei, Andrei Gerea, și managementul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, lideri ai organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, reprezentanţi ai salariaţilor, autorităţi locale și parlamentari din colegiile judeţului Vâlcea. La întâlnirea care a avut loc ieri au participat şi presedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, administratorii judiciari ai societăţii, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, şi administratorul special, Bodgan Stănescu. Andrei Gerea a dat asigurări că va continua procesul de privatizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea în sistem integrat Vâlcea-Piteşti, cu un investitor strategic şi i-a invitat pe participanţii la dialog să îşi prezinte punctele de vedere pe acest subiect. La rândul lor, liderii organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim au solicitat urgentarea procesului de privatizare în vederea revigorării activităţii societăţii. Asigurarea capitalului de lucru şi identificarea unor soluţii pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim au fost, de asemenea, puncte comune pe agenda solicitărilor salariaţilor şi partenerilor sociali. Aceştia au semnalat, totodată, necesitatea preluării personalului Mentchim, pentru continuarea activităţii de mentenanţă asigurată de această unitate externalizată, care între timp a intrat în faliment. Prezent la discuţiile de la Ministerul Economiei, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a solicitat  privatizarea în sistem integrat Oltchim-Arpechim şi a adus în discuţie problema datoriei Oltchim către CET Govora, care a continuat furnizarea de energie electrica şi termică către combinat. Parlamentarii din zonă au reluat tema necesităţii asigurării capitalului de lucru la Oltchim şi a demarării unor discuţii cu furnizorii combinatului, pentru reducerea preţurilor de vânzare a materiei prime. Administratorii judiciari ai societăţii au anunţat finalizarea raportului de evaluare a activelor Oltchim. Pe baza acestui raport, urmează să fie definitivate, în viitorul apropiat, tabelul crenţelor, precum şi planul de reorganizare a societăţii. Administratorii judiciari ai Oltchim au anunţat, de asemenea, o nouă metodologie în ceea ce priveşte selectarea investitorului şi protejarea investiţiei în cazul nerespectării clauzelor contractuale. În concluzie, ministrul Economiei, Andrei Gerea, a recomandat celor prezenţi să intensifice căutările unui cumpărător într-o formulă de echipă între parlamentarii din zonă, liderii sindicali, administraţia locală, administratorii judiciari şi speciali ai combinatului.Împreună cu administratorii societăţii, Andrei Gerea caută o soluţie de finanţare pentru Oltchim, în paralel cu demersurile către furnizorii combinatului pentru reducerea cotaţiilor şi lărgirea termenelor de plată. La finalul întâlnirii, ministrul Gerea a propus continuarea discuţiilor peste două săptămâni, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei întâlniri cu toţi cei implicaţi.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

BĂRBAT DIN CURTEA DE ARGEȘ DAT DISPĂRUT DE FAMILIE – Dacă l-ați văzut sunați la Poliție

Publicat

in

De

Un bărbat în vârstă de 61 ani a fost dat dispărut zilele trecute de familie. Acesta locuiește pe strada Badarcesti dar familia spune că a dispărut de la locul de munca din comuna Tigveni. Nume său este MOLDOVEANU CONSTANTIN și nu a mai fost vazut din data de sâmbătă, 5 iunie.

Cine poate oferi orice fel de informație cu privire la această persoană, este rugat să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Orașului Curtea de Argeș, la telefon  0248 721 851.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | VIITORII POLIȚIȘTI AU DEPUS JURĂMÂNTUL LA IPJ ARGEȘ

Publicat

in

De

Elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr” – Câmpina, care au fost admiși în acest an, viitorii poliţişti – au depus, astăzi, 11 iunie a.c., jurământul militar la Inpectoratul de Poliție Județean Argeș.

Cei 77 de elevi, aflați în stagiu de practică în cadrul inspectoratului nostru, au jurat credință țării și profesiei de polițist, astăzi, într-un cadru festiv restrâns.

Cei 46 de băieţi și 31 de fete au rostit cuvintele sacre ale legământului suprem față de țără în fața comenzii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Momentul a fost încărcat de emoție și cu siguranță va rămâne în memoria participanților ca fiind unic în cariera lor.

Comanda inspectoratului și polițiștii prezenți la eveniment care le-au transmis faptul că de-acum vor păși pe drumul către maturitatea deplină, care le va contura personalitatea și cariera, că trebuie să manifeste seriozitate și interes în meseria pe care și-au ales-o.

Le adresăm tinerilor elevi felicitări şi le dorim succes în procesul de pregătire profesională și în carieră!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend