Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Ministerul de Interne anunță că a rupt orice record sub comanda lui Marcel Vela: Jumătate de milion de contravenții constatate în sezonul estival

Avatar

Publicat

in

Ministerul de Interne și-a prezentat bilanțul, miercuri, pentru sezonul estival.

„Accidentele grave au scăzut cu 33,3%. Infracționalitatea sesizată a scăzut cu 22, 5%”, informează MAI.

Publicitate

În această perioadă, structurile MAI au acționat integrat, în baza Planului General de Măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival – 2020, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela.

Astfel, în prima jumătate a sezonului estival, au acționat în medie, zilnic, peste 25.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, piloți, polițiști locali cu peste 8.000 de mijloace tehnice și autospeciale.

Misiunile acestora au vizat atât respectarea regulilor pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2, cât și prevenirea faptelor antisociale, astfel încât cetățenii să se bucure în siguranță de concedii și timpul liber.

Dispozitivele de siguranță publică şi patrulare au fost adaptate astfel încât să se asigure o prezență activă, la vedere, în stradă, fiind desfășurate peste 2.500 de misiuni de ordine publică.

Numărul patrulelor a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu aproape 100%, fiind în medie 5.000 pe zi.

Angajații MAI au acționat în această perioadă și împreună cu reprezentanții altor instituții ANAF, ANSVSA, reprezentanți ai administrației publice locale, fiind realizate peste 7.800 de acțiuni comune, pentru respectarea legislației în domeniu.

Polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au intervenit, în perioada sezonului estival, la 224.791 de evenimente, fiind constatate peste 476.400 de contravenții, în valoare de peste 165 de milioane lei.

În ceea ce privește infracționalitatea sesizată, se înregistrează o scădere cu 22,5% a numărului de infracțiuni, față de anul 2020.

În perioada sezonului estival, angajații structurilor MAI au depistat 716 urmăriți național sau urmăriți internațional, iar 7.704 autori au fost prinși în flagrant.

Pe cele mai aglomerate drumuri naționale și autostrăzi, au fost prezenți, zilnic, peste 1.500 de polițiști rutieri, ale căror principale obiective au fost fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere grave, fiind reținute peste 30.000 de permise de conducere și aproximativ 11.000 de certificate de înmatriculare.

Acțiunile care au vizat creșterea siguranței rutiere au avut ca rezultat scăderea cu 33,31% a numărului de accidente rutiere grave.

Pentru supravegherea, monitorizarea și controlul frontierei de stat, în medie zilnică, în punctele de trecere a frontierei, au fost la datorie peste 1.100 de polițiști de frontieră, iar alți aproximativ 2.500 au acționat în cele 81 de sectoare de frontieră, fiind depistate peste 3.500 de persoane care încercau să intre ilegal în România.

În perioada menționată, polițiștii de frontieră au confiscate bunuri în valoare de cca. 11 milioane de lei.

La rândul lor, efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au desfășurat aproximativ 63.000 de intervenții pentru acordarea de sprijin în cazul unor urgențe medicale sau al altor situații de risc pentru cetățeni, fiind salvate peste 1.800 de persoane.

Îndeplinirea obiectivelor Planului general de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival și situația operativă va fi monitorizată de către Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI.

Vezi și

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

A început destrămarea PNL?! Revoltă în partid după alianța cu USR-PLUS

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Traian Băsescu: ‘Pentru noi obiectivul major nu este negocierea’

Avatar

Publicat

in

De

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, ar urma să aibă o întâlnire cu liderul liberalilor, premierul Ludovic Orban, pentru a discuta despre posibilele alianţe, având în vedere atât rezultatele de la recentele alegeri locale, cât şi viitoarele alegeri parlamentare.

„Pentru noi obiectivul major nu este negocierea. În mod categoric îi vom întreba pe liberali – din câte ştiu, Eugen Tomac a şi fixat o întâlnire pentru mâine – cum văd ei o eventuală politică de alianţe. Dacă va fi o variantă acceptabilă, bine, dacă nu, PMP îşi va valorifica procentele pe care le-a obţinut, în orice condiţii. I-am rugat (pe liderii PMP – n.r.) să ţină cont de faptul că prima opţiune sunt liberalii şi să aştepte până când va fi o discuţie între Tomac şi Ludovic Orban. Care va fi rezultatul discuţiei vom vedea”, a declarat marţi seara, într-o intervenţie la TVR 1, europarlamentarul Traian Băsescu.

El a subliniat că, în momentul de faţă, la PMP mesajul de la centru este – prima opţiune sunt liberalii.

„Dacă vom consfinţi într-un document politic, foarte bine, dacă nu, bună ziua şi ne vedem fiecare de drumul lui”, a precizat Băsescu, notează agerpres.ro

Publicitate

Citește și:

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

E oficial! Schimbare radicală la Legea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial! Ce beneficii apar

Avatar

Publicat

in

De

Dacă pentru unii români exista problema lipsei unui număr mic de ani necesari pentru a ieși la pensie, această situație se poate reglementa prin cumpărarea de vechime, conform Ordonanței de Urgență publicate ieri în Monitorul Oficial și care schimbă, practic, Legea pensiilor.

Potrivit OUG 163/2020, care se aplică de luni, prevede, în esență, că orice persoană nepensionată poate să cumpere vechime pentru pensie, în baza unui contract încheiat cu casa teritorială de pensii, pentru o perioadă anterioară de maximum șase ani.

Se poate cumpăra vechime ce cumulează șase ani pentru orice perioade anterioare în care persoana în cauză n-a fost asigurată în sistemul public de pensii sau în alte sisteme de pensii de la noi ori din străinătate (perioade nemuncite, perioade în care nu s-au urmat studii superioare etc.). Contractul pentru cei maximum șase ani poate acoperi perioade dintre data la care persoana în cauză a împlinit 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Publicitate

Prin derogare (…), persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare”, scrie în actul normativ.

Încheierea unui contract cu casa teritorială de pensii, pentru cumpărarea vechimii pentru pensie, este posibilă până la data de 31 august 2021.

Vechimea astfel cumpărată va putea fi fructificată pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. Banii pentru contribuția de pensii pot fi achitați fie într-o singură tranșă, fie în mai multe tranșe lunare (în numerar sau cu cardul bancar), până la 31 august 2021.

Asta pentru că viitorul cadru legal al pensiilor, adică Legea 127/2019, prevede deja posibilitatea de a cumpăra vechime pentru pensie la articolul 6. Însă facilitatea din acea lege va deveni accesibilă numai odată cu intrarea în vigoare a actului normativ – la 1 septembrie 2021. Practic, această ordonanță acoperă perioada rămasă până la intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor.

Cumpărarea vechimii pentru pensie este o facilitate care a mai existat de două ori în ultimii ani, dar de fiecare dată s-a aplicat pe o perioadă limitată.

Mai precis, facilitatea a fost disponibilă în perioada noiembrie – decembrie 2010, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului 94/2010, și în perioada octombrie 2016 – decembrie 2018, în baza Legii 186/2016.

Actuala Lege a pensiilor este Legea 263/2010, care va fi înlocuită la 1 septembrie 2021 de Legea 127/2019, notează avocat.net

Citește și:

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend