Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mesajele antidrog, incluse în programul evenimentelor din judeţ prin ordin al prefectului

Publicat

in

Prefectul județului Mureș a semnat miercuri un ordin prin care activitățile și mesajele antidrog devin obligatorii la evenimentele cu public organizate în județ.

Potrivit ordinului, autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Mureş vor lua măsuri pentru includerea în programul evenimentelor cu public numeros organizate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale (concerte, festivaluri, zile ale localităţilor, târguri, etc.) a unor activităţi specifice de informare şi conştientizare a riscurilor şi consecinţelor negative ale consumului de droguri, potrivit Mediafax.ro.

„Drogurile distrug vieți, gratuit! Fenomenul consumului de droguri ia amploare și acest lucru ne determină să reacționăm ferm. Printr-un parteneriat puternic între autorități, societate civilă și părinți putem slăbi influența celor certați cu legea la evenimentele publice și nu numai.(…) Credem cu tărie că rolul familiei este esențial mai ales în rândul tinerilor. Dincolo de campanii sau alte activități care condamnă consumul acestor otrăvuri, stă scopul comun care ne unește și care ne determină să luăm măsuri”, a afirmat Mara Togănel, prefectul județului Mureș.

Pentru aceste activități, organizatorii evenimentelor se vor putea consulta cu specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Târgu Mureş din cadrul Agenției Naționale Antidrog.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Cu cine construim România?

Publicat

in

De

Cu un deficit de peste 350.000 de oameni, sectorul construcțiilor din România, motorul economiei românești, cum era numit în decembrie 2020, merge la ralanti.

Construcții-2022Foto: © Kittichai Boonpong | Dreamstime.com

Importante proiecte de infrastructură așteaptă la coadă. Și așteaptă, și așteaptă.

De la autostrăzi, la spitale, de la modernizări de infrastructură de aeroport, la construcții hidroedilitare, șantierele care asigurau în 2019 6,4% din PIB și au contribuit la creșterea economica de 4,1% cu 0,9 puncte procentuale, sunt părăsite.

Inerția care a împins sectorul construcțiilor în 2021 a dispărut sub presiunea crizei de forță de muncă, inflației, războiului din Ucraina.

Un amplu raport al companiei de consultanță IBC Focus a prognozat în octombrie 2020:

„Specialiștii estimează că în următorul an (n.a. 2021) atenția ar trebui să fie îndreptată spre domeniul infrastructurii. Chiar dacă în momentul de față ne confruntăm cu adevărate probleme cauzate de lipsa acesteia, antreprenorii trag un semnal de alarmă și solicită statului să acorde linii de finanțare pentru realizarea unor proiecte atât de necesare, care, momentan, ne plasează la coada clasamentului UE. Vorbim, în mod evident, despre lipsa autostrăzilor și despre situația proiectelor de infrastructură care rămân de cele mai multe ori în stadii incipiente (proiectare, licitație etc). Acestea nu doar că ne afectează la nivel economic, însă ne așează și într-o poziție deloc avantajoasă atunci când vine vorba de numărul de decese în trafic, cauzate în special de lipsa unei infrastructuri puternice”.

Companiile de construcții românești simt cel mai tare presiunea instabilității economice.

“Nu doar muncitorii români dispar de pe piață. Ci și firmele românești de proiectare, consultanță, management de proiect. Am mai rămas o mână de companii românești și, cu fiecare an, suntem mai puțini. Pe marile proiecte de infrastructură mergem în licitații în parteneriate alături de companii mari, cu experiență internațională de zeci de ani, pentru că sunt din ce în ce mai dificile criteriile de calificare.

Așa am câștigat, în ultimii ani, proiectarea unor lucrări cum ar fi spitalul Regional de Urgență din Cluj, un proiect de 145.000 de metri pătrați, unde lucrăm alături de 3TI Progetti Italia și ATI Project SRL sau proiecte de expertizare tehnică și proiectarea întregului ansamblu de suprafețe de mișcare, cât și PDA1 și PDA2 la aeroportul Internațional Henri Coandă ” spune Șerban Cezar, manager Aduro Impex, una din firmele de proiectare și consultanță 100% românești de pe piața construcțiilor de mari dimensiuni din România.

Aduro Impex este o companie cu o traiectorie de poveste hollywoodiană. Intrată pe piață în 2009, oferind consultanță, proiectare, management de proiect, a reușit nu numai să rămână în business ci să crească precum Pipăruș Petru, urcând de la proiectarea de bazine de înot și depozite, la lucrări complexe de infrastructură aeroportuară, rutieră și militară.

“Ce facem noi bine?

Știm piața, suntem buni, câștigăm proiecte. Suntem una din puținele firme românești care, folosindu-se de know how-ul local, de înțelegerea sectorului, de legăturile cu furnizorii, de așteptările clienților, de expertiza acumulată în cei 13 ani de existență, poate să construiască nu numai proiecte de mari dimensiuni. Ci și o reputație de onestitate și eficiență. Suntem buni și suntem buni români.“ spune Șerban Cezar, manager Aduro.

Pe o piață extrem de competitivă unde firmele românești nu au rezistat, Aduro vrea să pornească o revoluție. Investind într-o școală de meserii prin care tinerii pe care îi instruim, să educe viitoarele generații de meseriași ai României.

Construind un plan de adus acasă muncitorii români plecați să construiască în afara țării.

“Cu cine construim România?

Cu oameni care nu cred că totul este pierdut. Care cred că român înseamnă să fii rezilient, eficient, adaptat. Care nu au uitat că viața e o luptă și că trebuie să te bați pentru succes.Noi ne batem pentru România.

În fiecare zi.”, spune Șerban Cezar.

https://grupinfrastructura.ro/nicolae-noica-noi-dupa-1990-am-indepartat-firmele-de-constructii-romanesti/

https://aduro.ro/servicii/

https://www.mediafax.ro/social/700-000-de-romani-sunt-pe-santierele-din-strainatate-inspectia-muncii-vorbeste-de-59-romani-plecati-20071549

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_proiecte_nefinalizate_(Rom%C3%A2nia)

Articol susținut de Aduro Impex

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Fan iranian, împușcat mortal de autorități după ce a sărbătorit eliminarea naționalei de la CM 2022

Publicat

in

De

Red. Sport • HotNews.ro

​Un iranian a fost împuşcat mortal de forţele de securitate după ce echipa naţională a Iranului a pierdut în faţa SUA (1-0) şi a fost eliminată de la Cupa Mondială, în timp ce demonstraţii antiguvernamentale au avut loc în interiorul şi în afara stadionului din Qatar şi în Iran, scrie The Guardian.

Fani ai Iranului urmarind meciurile de la CM 2022Foto: Fadel Itani/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Imaginile disperării – Ce îi așteaptă oare pe jucătorii Iranului la întoarcerea la Teheran?

Mehran Samak, în vârstă de 27 de ani, a fost împuşcat mortal după ce a claxonat în Bandar Anzali, un oraş de pe coasta Mării Caspice, la nord-vest de Teheran, potrivit activiştilor pentru drepturile omului.

Samak „a fost vizat direct şi împuşcat în cap de forţele de securitate… în urma înfrângerii echipei naţionale împotriva Americii”, a declarat grupul Iran Human Rights (IHR) din Oslo.

Meciul dintre cele două ţări, care au rupt relaţiile diplomatice cu mai bine de 40 de ani în urmă, a avut loc pe fondul represiunii violente din Iran, după protestele declanşate de moartea în custodie a lui Mahsa Amini, o tânără kurdă de 22 de ani, în septembrie.

Forţele de securitate iraniene au ucis cel puţin 448 de persoane în timpul reprimării protestelor, inclusiv 60 de copii sub 18 ani şi 29 de femei, potrivit IHR.

Mijlocaşul internaţional iranian Saeid Ezatolahi, care a jucat în meciul cu SUA şi este din Bandar Anzali, a dezvăluit că îl cunoaşte pe Samak şi a postat o poză împreună cu el la o echipă de fotbal de tineret, transmite News.ro.

„După pierderea amară de aseară, vestea morţii tale mi-a incendiat inima. Într-o zi vor cădea măştile, adevărul va fi dezvăluit.

Nu asta merită tinerii noştri. Acest lucru nu este ceea ce merită naţiunea noastră”, a spus Ezatolahi pe Instagram, descriindu-l pe Samak drept „un coechipier din copilărie”.

Ezatolahi, supărat de rezultat, a fost văzut după fluierul final în timp ce era consolat atât de colegii săi, cât şi de jucătorii americani.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend