Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Mesaj dur al liderului Partidei Rromilor din zona Muscel. Învăţăturile lui Neagoe către etnia sa

Avatar

Publicat

in

La întâlnirea cu presa din final de ianuarie, liderul pe zona Muscel al Partidei Rromilor, Marian Neagoe a ţinut să se adreseze prin intermediul mass-media concetăţenilor din etnia pe care o reprezintă, dar şi autorităţilor locale şi directorilor de şcoli: “Domnilor directori, vă rog foarte mult, să nu se mai repete ce s-a întâmplat anul trecut! O să fiu foarte, foarte vigilent şi foarte atent ca toţi copiii înscrişi în clasa a VIII-a să meargă şi să dea testul de capacitate. Dacă iar le spuneţi să nu se înscrie la capacitate, că vă scade dvs. nu ştiu din ce merit şcolar, din salarii şi din prime, aveţi cuvântul meu de onoare că am să mă adresez Consiliului Naţional pentru Discriminare. Lasă-l, e dreptul lui să se înscrie. Că ia nota 2 sau 3, nu mai ştiu a cui e vina. Dar, dacă băgăm aşa sub preş, o clasă de 25 de copii, că nici unul nu e apt pentru capacitate… Vă atenţionez, elegant: Daţi-le şansa! Puneţi-i să-nveţe, că altfel o să ne trezim iarăşi – aşa cum se întâmplă în ultimul timp – numai cu semianalfabeţi şi analfabeţi. Dragi copii, cei care sunteţi în clasa a VIII-a, mergeţi la domnul diriginte, spuneţi-i ce vreţi să urmaţi. Dacă vreţi să mergeţi la liceu, spuneţi-le şi intraţi în programul de pregătire. Anul trecut, la Colegiul Naţional Pedagogic am avut 9 candidaţi pe 4 locuri. Sper ca anul acesta să fie tot la fel de mulţi! Domnul director George Radu a iniţiat un program de meditaţii, pentru toţi copiii, timp de trei luni s-au pregătit, iar după cum îl ştiu eu, se va ocupa de acest lucru şi anul acesta. Care ştiţi că nu puteţi face faţă la liceu, decât să cheltuiţi banii degeaba şi să luaţi nota 1,20 la Bacalaureat, mai bine mergeţi la Şcoala Profesională. Este mare nevoie de meseriaşi, în toată Europa”.

Iar, pentru ca finalul intervenţiei sale să fie unul mai destins, Marian Neagoe a anunţat cu bucurie că festivalul “Steluţele Rromilor din Muscel” va continua şi anul acesta. El a mai precizat că s-a primit acceptul de la Bucureşti, se bucură şi de susţinerea directorului Casei de Cultură a Sindicatelor “C.D. Aricescu”, Sergiu Cicu, iar filmări cu evoluţia copiilor au fost trimise chiar şi în Danemarca, micile steluţe rrome fiind foarte apreciate. Şi aici Marian Neagoe a devenit din nou acid la adresa anumitor cadre didactice: “Domnilor directori, care o să vă găsiţi iar ceva de făcut în perioada aia, decât să mergeţi la banchet şi să nu sărbătoriţi nimic, pentru că nici un copil nu a luat examenul de capacitate – ştie persoana respectivă la cine mă refer, un director de şcoală – mai bine, haideţi să venim să-i învăţăm să danseze, să-i învăţăm să cânte, să se spele, să se cureţe, să se poarte frumos! Acest lucru e de datoria dvs. să-l faceţi, fiindcă cei 7 ani de-acasă au cam dispărut în România, la toţi”.

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Rafila: ‘Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză. Va fi disponibil probabil la un preț apropiat de prețul de producție’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a afirmat că: ”Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză, cele mai multe produse care se dezvoltă acum pleacă de la principiul administrării a două doze de vaccin”.

Vecinii noştri din Ungaria au cerut şi ei 5 milioane de doze, pentru a se asigura că vor înfrunta un al doilea val pandemic pregătiţi. Astfel de convenţii au încheiat şi alte state, prin acelaşi mecanism comun.

Nu te gândi însă că vom primi dintr-o dată toate dozele. Acestea vor veni în tranşe, pentru că necesită condiţii speciale de transport, explică Profesorul Alexandru Rafila.

Publicitate

Când va fi gata vaccinul? Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, îţi spune că un vaccin ar putea fi gata la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

La ora actuală, în lume, sunt peste 100 de variante de vaccin în lucru. 20 dintre ele au intrat în faze avansate de testare.

Profesorul Rafila îţi mai spune şi că prioritate la vaccinare vor avea copiii şi persoanele în vârstă, personalul medical dar şi cei care au şi alte boli asociate.

”Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză, cele mai multe produse care se dezvoltă acum pleacă de la principiul administrării a două doze de vaccin. Acest vaccin va fi disponibil probabil la un preţ apropiat de preţul de producţie Este bine că există o rezervare a unei cantităţi din partea UE, ştiu că s-au încheiat astfel de convenţii cu 2 sau 3 producători diferiţi. Este vorba de tranşe, mai ales pentru vaccinuri, care sunt produse biologice, extrem de sensibile inclusiv la variaţiile de temperatură, trebuie asigurat lanţul de frig, atât în timpul transportului, cât şi al depozitării, al distribuţiei ulterioare. Cred că ar trebui să fim extrem de transparenţi în această strategie de comunicare legată de un potential produs vaccinal, oamenii trebuie să ştie că el este un produs sigur”, a declarat Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Citește și:

EXCLUSIV Începe marea reorganizare promisă de Marcel Vela: ‘Cred că, începând cu luna septembrie, se va trece la ea’

SURSE Cum ar fi ajuns clanul Rinu, cel care se află în spatele uciderii lui Emi Pian, să crească în ultimii ani: ‘Au săgeți care taie tot’

EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Tăriceanu: ‘Mămăliga stă să explodeze. Situația economică va deveni mult mai grea tocmai că nu măresc pensiile și alocațiile’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că: ”Ce nu înțeleg liberalii ăștia vopsiți este că economia nu mai funcționează prin ordine și decrete militare, ci pe baza unei singure legi: cerere și ofertă.”

„Guvernul Iohannis-Orban testează prin media aservită varianta măririi pensiilor doar cu 14% și nu cu 40% așa cum prevede legea. Probabil vor să vadă dacă mămăliga stă să explodeze…Ce nu știu ei, sau nu vor să spună, este că situația economică va deveni mult mai grea tocmai că nu măresc pensiile și alocațiile conform legii. În fiecare zi se pierd sute de locuri de muncă.

Știți de ce? Pentru că produsele nu se mai cumpără și nimeni nu e nebun să producă pe stoc, chiar dacă guvernul ar băga bani în susținerea întreprinderilor. Ce nu înțeleg liberalii ăștia vopsiți este că economia nu mai funcționează prin ordine și decrete militare, ci pe baza unei singure legi: cerere și ofertă. Oferta să zicem că încă mai există, dar cererea se stinge puțin câte puțin în fiecare zi. Pentru că au indus panica de parcă vine sfârșitul lumii, pentru că refuză să stimuleze cererea, pentru că se împrumută în draci pentru orice, mai puțin pentru ceea ce este cu adevărat nevoie”, a scris, luni, Tăriceanu, pe Facebook.

Publicitate

El susține că mărirea pensiilor cu un procentaj care abia acoperă creșterile de prețuri nu sacrifică doar cinci milioane de pensionari, dar sacrifică și câteva sute de mii de locuri de muncă.

„De fapt, ce fac ei, în final, va duce la aproape aceeași sumă cheltuită, doar că ea nu va fi cheltuită pe mărirea pensiilor, ci pe ajutoare de șomaj! Deci, care este câștigul economiei? Da, trăim un paradox pe care Iohannis și Orban par să nu-l înțeleagă: ca să salvăm locurile de muncă trebuie să mărim veniturile!

Pentru că acești bani pe care pensionarii ar trebuie să-i primească de la 1 septembrie nu le sunt necesari doar lor, ci ei vor reprezenta combustibilul care va menține în mișcare zeci de mii de mici întreprinderi cu sute de mii de locuri de muncă. În condițiile în care economiile lumii sunt și ele gripate și comerțul internațional este la terapie intensivă, stimularea cererii interne este singura cale de a ține în viață companiile mici și mijlocii”, mai spune Tăriceanu.

În consecință, spune președintele ALDE, guvernul Orban trebuie să plece și cei care vor veni trebuie să mărească veniturile populației ca o măsură de susținere economică, în primul rând, „să impoziteze componenta necontributorie a pensiilor și să redea încrederea românilor în economie”.

„Spaima și statul în casă poate va amâna infectarea cu virus, dar atunci când vom ieși la lumină vom găsi o țară pârjolită de ciuma galbenă”, conform sursei citate.

Citește și:

EXCLUSIV Începe marea reorganizare promisă de Marcel Vela: ‘Cred că, începând cu luna septembrie, se va trece la ea’

SURSE Cum ar fi ajuns clanul Rinu, cel care se află în spatele uciderii lui Emi Pian, să crească în ultimii ani: ‘Au săgeți care taie tot’

EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend