Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Merkel: discuțiie cu Biden despre despre Nord-Stream 2 sunt ‘pe drumul cel bun’

Publicat

in

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat sâmbătă, după o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden la summitul G7, că ţara sa şi SUA fac progrese în discuţiile privind gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică şi este un subiect de controverse între aliaţii occidentali, relatează agenţia DPA.

Suntem ”pe drumul cel bun”, a indicat Merkel, adăugând că a convenit cu Biden că este ”indispensabil” ca Ucraina să rămână implicată în tranzitul gazelor ruseşti către Europa.

Însă, mai spune şefa guvernului german, subiectul Nord Stream 2 a fost abordat pe scurt la această primă întrevedere a sa cu preşedintele american, ce s-a axat în special asupra summitului pe care Joe Biden îl va avea miercuri cu omologul său rus Vladimir Putin la Geneva, informează Agerpres.

Angela Merkel se va deplasa la Washington pe 15 iulie pentru discuţii mai aprofundate cu liderul de la Casa Albă.

Cu trei săptămâni în urmă, administraţia preşedintelui Joe Biden a renunţat parţial la îndelungata opoziţie a Washingtonului faţă de realizarea gazoductului Nord Stream 2, despre care SUA consideră că va spori dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia şi va diminua rolul geostrategic al Ucrainei prin reducerea volumului gazelor ruseşti ce va tranzita această ţară. Susţinătorii realizării Nord Stream 2 afirmă că opoziţia SUA faţă de acest proiect este determinată şi de reducerea importului de gaze naturale lichefiate din SUA în Europa.

Schimbarea de poziţie a Washingtonului poate fi interpretată ca un gest de bunăvoinţă al noului preşedinte american faţă de Germania, dar şi o recunoaştere a faptului că Washingtonul oricum nu mai poate face mare lucru pentru a opri acest proiect ce este aproape finalizat.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Incendiu puternic în cartierul Latin din București: ard 2.000 mp de vegetație

Publicat

in

De

Un incendiu puternic are loc în cartierul Latin din Capitală. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență, informează Digi24.

Este vorba despre o suprafață de aproximativ 2.000 mp. Viața oamenilor nu este pusă în pericol.

Incendiul este cu atât mai periculos cu cât în București se înregistrează luni temperaturi care pot ajunge la 40 de grade celsius.

Foto: arhivă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Proiectele propuse de bucureșteni primesc o finanțare de 2 milioane de lei

Publicat

in

De

Bugetul pentru 2021 în cadrul procesului de bugetare participativă este de 2 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General a Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni, informează Agerpres.

Hotărârea ce a trecut cu 31 de voturi “pentru”, 19 abţineri şi două voturi “împotrivă” aprobă Regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Municipiului Bucureşti, care are ca scop stabilirea cadrului general şi a procedurii pentru selecţionarea proiectelor identificate de cetăţenii Capitalei drept necesare pentru dezvoltarea oraşului.

Începând cu 2022, valoarea bugetului destinat bugetarii participative va fi de 4 milioane de lei. Cuantumul propus poate suferi modificări în funcţie de decizia CGMB la aprobarea bugetului sau la rectificarea bugetară. Fiecare propunere de proiect ar trebui să aibă un cost total de cel mult 500.000 de lei inclusiv TVA.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii, pentru obiective care sunt în administrarea Municipiului Bucureşti: Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; Amenajare de spaţii verzi şi locuri de joacă; Amenajare spaţii publice; Digitalizare; Punere în siguranţă, reabilitare sau restaurare a unor monumente istorice sau a unor componente a unor ansambluri monument istoric aflate în domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti; Protecţia mediului/animalelor; Sport.

În cazul în care propunerea de proiect poate fi încadrată în mai multe domenii, iniţiatorul trebuie să opteze pentru acela pe care îl consideră cel mai potrivit/relevant.

Pot participa la procesul de bugetare participativă cetăţenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Bucureşti şi au vârsta de minim 18 ani. Sunt încurajate proiectele propuse de grupuri de cetăţeni, rezultate în urma unui proces de consultare cu cei din zona în care urmează să fie implementată iniţiativa respectivă. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte organizaţiile neguvernamentale care au sediul social/filiala în Bucureşti sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureştiului, chiar dacă nu au sediul/filiala în Capitală.

Proiectele vor fi introduse în lista generală de propuneri şi vor fi filtrate, analizate şi fuzionate (în cazul în care sunt complementare) de către Comisia de evaluare, care va elabora lista cu proiectele eligibile. Din comisie vor face parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate al primarului general/instituţiilor subordonate CGMB, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ai societăţii civile, cu expertiză de cel puţin trei ani în desfăşurarea programelor de implicare civică, propuşi de primarul general. Toate proiectele declarate eligibile vor fi supuse votului cetăţenilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend