Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Medicul Emilian Imbri: ‘Cei care fac complicații sunt de obicei persoane care nu se prezintă la spital din primele zile de boală’

Avatar

Publicat

in

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București, a făcut unele precizări despre impactul Covid-19 asupra persoanelor infectate ”Sunt bolnavi pulmonari cronici care, trecând prin Covid, au sesizat că s-a accentuat lipsa de aer pe care o resimțeau și înainte”.

Reputatul medic spune că persoanele vindecate de Covid-19 rămân cu dificultăți respiratorii, intensitatea și durata depinzând de vârstă și bolile pulmonare preexistente, au un deficit pulmonar încadrat până la 25%”, care influențează  „modul de percepție a ceea ce este în jur”.

Medicul Emilian Imbri: Dificultățile de respirație rămân într-un deficit pulmonar care se încadrează până în 25%

„Principala problemă pe care o acuză cei care au trecut prin această boală este dificultatea respiratorie. Rămân oarece sechele care mai scad din capacitatea pulmonară a fiecăruia, în funcție și de vârstă și de bolile pulmonare preexistente, dacă au existat. Sunt bolnavi pulmonari cronici care, trecând prin Covid, au sesizat că s-a accentuat lipsa de aer pe care o resimțeau și înainte.

La tineri au fost persoane care au spus că timp de câteva luni de zile – 4, 5, 6 luni au avut dificultăți de respirație.

Rămân într-un deficit pulmonar care se încadrează până în 25%, ceea ce este foarte mult, mai ales la o persoană în vârstă, care are deja o bronhopatie cronică obstructivă. Să mai adauge la asta și sechelele post-Covid, este o modificare a modului de a percepe prezentul, ceea ce se întâmplă în jurul lor, le scade puterea de deplasare, de muncă.

Au fost și persoane la 40-50 de ani care timp de câteva luni de zile nu s-au mai putut întoarce la muncă, deoarece au avut dificultăți la respirație. Simți că îți lipsește o bucată din tine. Nu poți să mai tragi aer în piept. Nu mai simți ce simțeai înainte când trăgeai aer în piept.

Se lasă chiar cu cicatrice la nivelul țesutului pulmonar”.

Emilian Imbri spune că bolnavii de Covid amână să se prezinte la spital pentru a primi tratament, din cauza anumitor percepții cu privire la personalul din spital care îți fură drepturile”. Acesta dă exemplul pacienților care, deși nu s-au simțit rău, s-au prezentat la spital, au fost evaluati, au primit tratament și s-au vindecat astfel. Însă, persoanele infectate care au amânat venirea la spital și au decis să stea acasă 8-9 zile de la aparția simptomelor,  nu au rezistat.

Reputatul medic: Cei care fac complicații sunt de obicei persoane care nu se prezintă la spital din primele zile de boală

„Discuția cea mai serioasă se poartă în privința modului în care previi sau te prezinți la medic pentru tratament. Cei care fac complicații sunt de obicei persoane care nu se prezintă la spital din primele zile de boală.

Lumea se ferește de spital.

Ideea că cineva îți fură drepturile și te închide în spital și te supune la niște chinuri înrgozitoare, iarăși a dus la o anumită reținere.

Am constatat clar că persoane care au făcut testul, având simptome ușoare sau și-au făcut testul că au fost pur și simplu îngrijorați și au vrut să vadă și au ieșit pozitiv la test și s-au prezentat la spital pentru această evaluare deși nu prea aveau ce să spună…«Nici febră nu am. Mi-a dispărut puțin mirosul și gustul și nu mă doare nimic în rest». Totuși s-au prezentat la spital. Și-au făcut o evaluare, radiografie și unde se poate un CT și imediat ce procentul inflamator la plămâni a apărut pe imagine s-a instituit imediat un tratament. Persoanele acestea au trecut mult mai ușor.

Persoanele care din păcate la vârste tinere 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, hai 50 de ani n-au rezistat și au cedat pentru că au venit la spital după 8-9 zile de Covid acasă”, a declarat medicul Emilian Imbri, la Digi24, citează Gândul.ro.

Citește și:

Veste bună de la Guvern pentru toți cei care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii

Nici urmașii răzeșilor lui Ștefan cel Mare nu spun pas la nepotisme! Fiică de secretar de stat USR-PLUS, angajată la cabinetul unui parlamentar al Alianței

‘La vremuri noi, tot noi!’ Pensionari din Ministerul de Interne, ‘unși’ directori de Clotilde Armand și Ciprian Ciucu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Întâlnire importantă privind soarta centurii de vest a Piteștiului

Avatar

Publicat

in

De

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, împreună cu reprezentanți din partea CNAIR și cu administrația locală au susținut astăzi (18 mai 2021) o ședință cu privire la Varianta de Ocolire Pitești Vest.

În urma studiului de prefezabilitate, au fost luate în considerare 5 variante de traseu pentru acest drum. Alternativele propuse de proiectant diferă în funcție de numărul de kilometri traversați și de punctele importante pe care le pot afecta. S-a estimat că cele 5 alternative propuse variază între 20 și 30 de km.
Scopul ședinței a fost acela de a discuta condițiile în care se poate realiza fiecare dintre variante.

Conform discuțiilor purtate astăzi, s-a concluzionat că următorul pas este acela de a stabili cele mai bune 3 variante pe care să se axeze pentru un studiu mai amănunțit. La finalul acestuia, se va alege o singură variantă, cea optimă.

Varianta de Ocolire Pitești Vest are drept scop decongestionarea traficului de tranzit (greu), astfel încât să fie evitate blocajele pe drumurile locale și pe cele naționale. Oricare ar fi varianta aleasă, este exclusă posibilitatea demolărilor. De asemenea, minimalizarea exproprierilor se va face într-un studiu mai amănunțit.

Proiectul se află într-un stadiu incipient, însă se așteaptă să producă schimbări importante în ceea ce privește degrevarea traficului și în ceea ce privește viețile cetățenilor.

Prefectul menționează că în cadrul ședinței s-a discutat despre o posibilitate prin care operatorii economici din Pitești să poată accesa mai ușor drumul expres Pitești-Mioveni. În acest sens, prefectul a efectuat și o vizită pe teren.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marius Budăi, despre numirea Vioricăi Dăncilă la Banca Națională: ‘Cu toții cred că am votat atunci pentru prelungirea mandatului la BNR a lui Mugur Isărescu. Nu mi-a cerut doamna Dăncilă nimic’

Avatar

Publicat

in

De

Deputatul PSD, Marius Budăi, a declarat că în ceea ce privește decizia de numire a fostului premier Viorica Dăncilă într-un post de consultant la Banca Națională a României (BNR) este una care aparține guvernatorului acestei instituții.

„Eu nu comentez deciziile guvernatorului, dumnealui a hotărât aşa. Doamnei Dăncilă îi doresc multă sănătate şi succes în activitate”, a declarat Budăi la Parlament.

Întrebat dacă Viorica Dăncilă va face o figură frumoasă la BNR, Marius Budăi a răspuns: „Probabil că da, nu ştiu. Vom vedea. Cred că da”.

El a adăugat că fostul premier nu i-a cerut să voteze în Parlament pentru prelungirea mandatului la BNR a lui Mugur Isărescu.

„Cu toţii cred că am votat atunci pentru prelungirea mandatului. Nu mi-a cerut doamna Dăncilă nimic”, a afirmat deputatul PSD.

Marius Budăi i-a urat succes şi fostului europarlamentar Ioan Mircea Paşcu, care, de asemenea, ar fi fost angajat la BNR.

„Eu ştiu că este membru PSD (Paşcu – n.r.). La fel, nu comentez deciziile guvernatorului BNR, are dreptul să-şi aleagă consilierii pe care îi consideră dumnealui. Îi doresc domnului Paşcu mult succes in activitate”, a spus Budăi.

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă a fost numită, din 15 mai, consultant de strategie la Cancelaria Băncii Naţionale a României, potrivit biroului de presă al băncii centrale.

„Confirmăm faptul că doamna Viorica Dăncilă a fost angajată în cadrul Cancelariei BNR, începând cu data de 15 mai 2021, în funcţia de consultant strategie”, precizează sursa citată, informează agerpres.ro.

Citește și:

Viorica Dăncilă a fost angajată la BNR, în echipa lui Mugur Isărescu! Și Petre Roman ar urma să se angajeze la Banca Națională

BNR confirmă: Dăncilă, consilierul lui Mugur Isărescu! Ce o recomandă pentru această funcție

Angajată consultant la Banca Națională, Viorica Dăncilă va avea un salariu baban! Cât va câștiga fostul premier

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend