Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

Avatar

Publicat

in

Medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș din Capitală, a declarat că ”Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown, sau într-un tip de lockdown”.

Centrul European pentru prevenirea şi controlul bolilor arată că în ţara noastră, dacă nu se schimbă nimic în măsurile de carantinare, atunci creşterea numărului de pacienţi care se află la Terapie Intensivă va continua să crească, la fel şi numărul de îmbolnăviri.

Practic, potrivit experţilor europeni, măsurile care sunt luate în momentul de faţă în ţara noastră, nu sunt suficiente, şi dacă se vor lua măsuri sumplimentare la fel ca în alte ţări europene, atunci în luna ianuarie, vom putea ajunge la sub 3.000 de îmbolnăviri în fiecare zi şi la o scădere sub 900 a pacienţilor internaţia la Terapie Intensivă.

Medicul Adrian Marinescu vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre ineficienţa restricţiilor actuale

”Aceleaşi concluzii le au şi specialiştii. Lucrurile stau în felul următor. Când ai o transmitere accelerată la nivelul populaţiei şi ai foarte multe cazuri în fiecare zi, mai ales în zonele aglomerate cum este Capitala, este evident că măsurile respective mai uşoare nu vor opri practic bulgărele care se rostogoleşte, pentru că e clar. Cei care sunt pozitivi vin în contact mai departe.

Chiar dacă e o anumită limitare, nu ajungem la o scădere. Despre asta este vorba în final!

Mai e o problemă. Măsurile le luăm la nivelul unor localităţi, cum sunt cele din jurul Capitalei. E greu de crezut că se poate face o delimitare clară între acele zone, să le numim verzi şi roşii. E greu de crezut, pentru că oricum oamenii interacţionează din Bucureşti în zonele care sunt în carantină şi invers, şi atunci e greu să ţii aceste măsuri. E clar că aşa se întâmplă.

Sunt măsuri uşoare, lucrul ăsta e clar. S-a dorit să fie un echilibru plecând de la aceste măsuri. Din păcate, nu e chiar efectul scontat!

Poate că este un efect, dar nu cât ne-am dori, pentru că deja avem foarte cazuri în fiecare zi şi nu putem aveam o reducere importantă aşa.

Vor fi din ce în ce mai multe zone în lockdown

Nu vorbim de o carantină la nivel naţional, dar în momentul în care apar probleme în zonele roşii, vor fi măsuri locale, şi s-ar putea să vedem că acele regiuni roşii încep să se unească. De fapt, şi în final s-ar putea să ajungem ca şi oraşele să fie carantinate, atunci când e nevoie (…) Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown, sau într-un tip de lockdown.

Depinde dacă măsurile vin la pachet cu o testare extinsă sau nu. Depinde dacă măsurile vin la pachet cu o creştere a posibiltăţilor pentru spitale de avea mai multe locuri, şi aşa mai departe. Dacă vorbim doar de măsuri şi nu se schimbă nimic cu testarea şi mergem pe aceleaşi date ca până acum, e clar că aceste măsuri nu vor fi suficiente pentru a avea reducerea pe care ne-o dorim.

Pas cu pas vor fi măsuri luate local. De la localităţi mai mici ajunge la oraşe mai mari, şi aşa mai departe. Cam asta o să se întâmple, şi la un moment dat acele zone se vor uni”, a spus Adrian Marinescu, conform antena3.ro.

Citește și:

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Florin Cîțu: România este, fără îndoială, pe deplin pregătită

Avatar

Publicat

in

De

Premierul Florin Cîţu i-a transmis omologului său olandez, Mark Rutte că România este „pe deplin pregătită” pentru a intra în zona Schengen

„În cursul zilei de ieri am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Am analizat perspectivele promiţătoare ale cooperării dintre România şi Ţările de Jos, concentrându-ne pe consolidarea relaţiilor economice şi pe dinamizarea dialogului politic. Obiectivul nostru legitim de aderare la spaţiul Schengen a fost unul dintre punctele esenţiale atinse în discuţia cu prim-ministrul Rutte, căruia i-am transmis că România este, fără îndoială, pe deplin pregătită pentru a intra în zona Schengen”, a scris Cîţu, pe Facebook.

Potrivit prim-ministrului, discuţiile au vizat şi evoluţia pandemiei de COVID-19 şi desfăşurarea procesului de vaccinare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Toți pensionarii sunt vizați! Ce se va întâmpla cu banii

Avatar

Publicat

in

De

Cristian Popa, membru al boardului CFA România a declarat că pensia publică de la stat ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu dacă nu ar exista pensiile private, ceea ce pe standarde globale este destul de puţin

„Calculele studiilor noastre arată că după inflaţie românul mediu primeşte, în termeni reali, de la pensia publică aproximativ jumătate din ceea ce contribuie în termeni reali. Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la 32% din ultimul salariu, pensie. Într-o lume cu pensii private, cu 6% contribuţie, ar trebui să ajungem undeva la 45%”, a menţionat Cristian Popa, la un eveniment organizat de Asociaţia CFA România.

Potrivit acestuia, instituţia a realizat un studiu amănunţit asupra sistemului de pensii din România.

„Sistemul public de pensii din păcate nu va putea plăti pensii decente românilor în viitor din cauza evoluţiilor demografice, din cauza inversării piramidei vârstelor, lucruri care se combină cu faptul că acest sistem nu acumulează active, nu acumulează capital nu adună bani undeva şi investeşte, ci se bazează pe contribuţiile celor din câmpul muncii pentru a plăti pensiile celor care sunt în vârsta de pensionare, deci, cumva, se bazează pe faptul că pensiile noastre vor fi plătite din contribuţiile generaţiilor viitoare. (…) Generaţia noastră ar putea primi pensie publică de la stat de aproximativ 32% din ultimul salariu ceea ce pe standarde globale este destul de puţin. Dacă am avea 6% din salariul brut contribuit la sistemul de Pilon II pentru tot stagiul de cotizare am vorbi de o pensie crescuta de la 32% cât spuneam în scenariul doar cu sistem public la 45% din ultimul salariu, o creştere consistentă am putea spune”, a subliniat Cristian Popa.

Acesta a subliniat că, având în vedere „realitatea în care trăim, cele două sisteme funcţionează cel mai bine împreună”.

„Este greu să ne imaginăm în prezent un sistem doar de Pilon II, la fel cum nu este bine să ne gândim la un sistem doar de Pilon I. Pe termen lung, Pilonul II poate degreva Pilonul I de problemele structurale: îmbătrânire, emigraţie, inversarea piramidei, de faptul că nu acumulează active, însă pe termen scurt şi mediu şi fără această acumulare de capital, părinţii şi bunicii noştri au şi ei dreptul la o pensie decentă. Pentru asta există Pilon I si avem în continuare nevoie de el. Deci credem că un mix între cele două sisteme este ideal în prezent. Pentru noi, cei tineri, pensiile private sunt mai mult o obligaţie faţă de seniori”, a mai spus Cristian Popa

Vezi și:

Vești importante de la Casa Națională de Pensii Publice: Au crescut contribuțiile lunare pentru pensii. Cât costă cumpărarea unui singur an de vechime

Mare atenție, români! ANAF vine cu noi proceduri pentru acest tip de taxe. Pe cine va afecta decizia

Vești importante pentru mii de români: Cine se implică în acest tip de proiect poate obține venituri considerabile

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend