Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Medic, mărturie de groază: ‘Paturile sunt pline. Suntem la capătul răbdării; 13 ambulanțe care vin aproape odată’

Publicat

in

Un medic de la Spitalul Municipal Rădăuți, a dezvăluit momentele de groază prin care trece în această perioadă de două luni de zile de când se confruntă cu gestionarea situației iscate de pandemia noului coronavirus.

La Spitalul Municipal Rădăuți, care a devenit principala unitate spitalicească din județ, sunt doar trei medici de urgențe, câte unul pe tură, ajutați când se poate de câte de un coleg de la medicină internă.

”Suntem la capătul răbdării, nu vă puteți imagina cum e să gestionezi 13 ambulanțe care vin aproape odată, în condițiile în care este un singur medic, ajutat de două-trei asistente. Este greu de descris în cuvinte prin ce trec, să am 20 de paturi pline și să îmi vină alte zece cazuri pe care să nu am unde să le preiau. Iar la Rădăuți se trimite ce e mai grav din județ, am avut și 10 AVC-uri (accidente vasculare cerebrale) pe tură”.

Alina Șorodoc a precizat că în medie la Urgențele de la Rădăuți sunt aduse, în 24 de ore, în jur de o sută de cazuri, cele mai multe grave.

”La Rădăuți este ca pe front și nu cred că exagerez cu nimic. Puteam înțelege dacă trebuia să rezistăm în acest ritm 10 zile, două săptămâni, dar deja nu mai putem și nu văd luminița de la capătul tunelului”,

Medicul Alina Șorodoc nu a ascuns că nu înțelege de ce colegii din UPU Suceava nu preiau mai multe cazuri și le trimit în număr atât de mare la Rădăuți, unde este până la urmă un spital municipal, cu resurse umane și logistice limitate, conform monitorulsv.ro

”Am și eu doi copii acasă, părinți, dar am lucrat fără pauză în această perioadă, intrând în contact zilnic și cu bolnavi Covid. Cu toate acestea, am fost negativă la ambele teste, dar nu am stat acasă să aștept rezultatul….. Cred că și colegii de la Suceava trebuie să treacă peste frica de a prelua pacienți bolnavi sau suspecți de Covid, noi nu mai putem rezista în acest ritm”, este apelul disperat al medicului.

Citește și:

Foto. Cine e doctorul de la Spitalul Universitar care a murit aseară, din cauza infectării cu coronavirus! ‘Se lupta de 6 săptămâni’

Lovitură! Cum a fost recompensat cu 10 milioane de euro denunțătorul fostului ministru Sorina Pintea

EXCLUSIV Dezvăluire-bombă: ‘Executat’ în timp ce era pe patul de spital, suspectat de coronavirus! ‘Am vorbit cu domnul Berbeceanu, sigur a ajuns la domnul Vela’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Epidemiologul Molnar Geza: ‘Probabil va fi mai devreme tratament pentru COVID-19 decât vaccin’

Publicat

in

De

Epidemiologul Molnar Geza a precizat că va exista mai devreme un medicament sau un protocol terapeutic pentru COVID-19 decât un vaccin care să se administreze în masă.

Întrebat la Digi 24 când se așteaptă să apară vaccinul pentru coronavirus, Molnar a spus că entuziasmul este destul de mare și îi dă de multe ori senzația că are „iz comercial”.

„Vaccin eficient cu posibilitatea administrării în masă și producție în cantitate suficientă pentru imunizare în masă nu poate fi așteptat mai repede de un an, un an și jumătate. Din acest motiv, repet, să nu așteptăm întotdeauna vaccinul, probabil cu mult mai rapid o să apară un medicament pentru terapie eficientă sau protocol terapeutic eficient”, a răspuns epidemiologul.

În cel privește al doilea „val de relaxare”, Molnar a afirmat că virusul nu dispare de la o zi la alta și este posibil să mai apară focare izolate, mai mici. Depinde foarte mult de vigilență și de modul de abordare, a adăugat Molnar, indiferent dacă focarul apare într-un cămin de vârstnici, o familie sau o comunitate.

Molnar a spus că riscul după relaxare depinde de comportamentul individual preventiv.

Spălatul pe mâini să fie păstrat la frecvența de acum, la fel și modul în care se spală mâinile, recomandă Molnar. Mai este importantă păstrarea distanțării fizice, a testării, a vigilenței epidemiologice și a purtării măștii în spațiile închise.

Totodată, reglementările trebuie să fie clare și fezabile.

Citește și:

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Mega-veste! Mii de angajați vor primi un stimulent din partea statului

EXCLUSIV Gigantul LIDL îi dă șah Guvernului Orban! ‘Alimente de bază’. Reacția lui Nelu Tătaru, în contradictoriu cu cea a Poliției Române

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

UDMR, atac la Guvern: ‘A dovedit, încă o dată, că impune un dublu standard în aplicarea legii pentru cetățeni’

Publicat

in

De

UDMR acuză Guvernul de standarde duble, întrucât de Rusaliile credincioșilor romano-catolici și protestanți încă sunt în vigoare o serie de restricții, însă o săptămână mai târziu, când ortodocșii sărbătoresc Rusaliile, acestea sunt deja eliminate.

UDMR a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că Guvernul nu a răspuns solicitării de a sărbători Rusaliile în condiţiile respectării măsurilor impuse pentru controlul sănătăţii.

”Guvernul a dovedit, încă o dată, că impune un dublu standard în aplicarea legii pentru cetăţeni”, afirmă UDMR.

Având în vedere apropierea sărbătorilor de Rusalii la romano-catolici şi protestanţi, grupul parlamentar UDMR a elaborat, luni, un pachet legislativ pe care l-a prezentat guvernului liberal, solicitând măsuri concrete pentru prevenirea infectării cu COVID-19.

„Cu ocazia sărbătorilor Pascale am sesizat că statul a aplicat un dublu standard atunci când a menţinut restricţiile pe perioada Paştelui catolic, însă de Sărbătorile Pascale ortodoxe a recurs la relaxarea acestora, în condiţiile în care riscul de îmbolnăvire era foarte mare, în ambele perioade. Am solicitat Guvernului să se asigure că nu ne vom confrunta cu această situaţie discriminatorie şi de Rusalii. Din păcate, până în ziua de astăzi nu am primit niciun răspuns în acest sens”, a declarat liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Benedek Zakariás, care a adăugat că Guvernul nu a ţinut cont de sărbătoarea comunităţii romano-catolice şi protestante, pentru că nu ar fi existat nicio problemă dacă ar fi acceptat aplicarea măsurilor de relaxare de sâmbătă sau duminică (30/ 31 mai) şi nu începând cu luni, 1 iunie.

Deputatul Benedek Zakariás a mai explicat faptul că, deşi Guvernul va ridica unele restricţii de control al sănătăţii începând cu 1 iunie, participarea masivă la ceremoniile religioase poate avea în continuare consecinţe negative, de aceea UDMR încurajează comunitatea maghiară să dea dovadă de prudenţă şi precauţie în perioada sărbătorilor.

Pachetul legislativ elaborat de UDMR prevede introducerea aceloraşi măsuri de control al sănătăţii la ceremoniile care vor avea loc cu ocazia Rusaliilor Catolice, Protestante şi Ortodoxe.

Potrivit acestor măsuri, fiecare participant la ceremonia religioasă trebuie să aibă asigurat un spaţiu de doi metri pătraţi, cel puţin 1,5 metri între scaune, bisericile sunt obligate să pună la dispoziţie produse pentru igienizarea mâinilor, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în timpul ceremoniei, de asemenea, în timpul ritualului împărtăşaniei se vor folosi numai dispozitive de unică folosinţă.

Pachetul legislativ mai prevede că, în cazul organizării mai multor ceremonii religioase care se succed, mobilierul trebuie să fie dezinfectat şi să se menţină distanţa socială la intrarea/ieşirea din biserică. Pot participa la ceremoniile religioase numai persoanele care nu prezintă simptome specifice de  coronavirus.

Citește și:

Lovitură de proporții încasată de DNA! Mutare neașteptată făcută de CCR

Mega-veste! Mii de angajați vor primi un stimulent din partea statului

EXCLUSIV Gigantul LIDL îi dă șah Guvernului Orban! ‘Alimente de bază’. Reacția lui Nelu Tătaru, în contradictoriu cu cea a Poliției Române

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend