Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Max Verstappen, furios după accidentul de la Silverstone: “Mercedes, comportament lipsit de respect şi nesportiv”

Publicat

in

​Scos din cursă de Lewis Hamilton încă din primul tur al Marelui Premiu al Marii Britanii, Max Verstappen a privit din spital cu furie modul în care pilotul britanic şi echipa Mercedes au sărbătorit victoria obținută de septuplul campion mondial pe circuitul de la Silverstone.

“Mă bucur că sunt bine. Foarte dezamăgit de a fi scos astfel (n.r. – din cursă). Pedeapsa dată nu ne ajută şi nu face dreptate după manevra periculoasă pe care Lewis a făcut-o pe pistă. Văzându-i cum sărbătoresc când încă eram în spital, arată un comportament lipsit de respect şi nesportiv, dar mergem mai departe”, a spus olandezul de la Red Bull.

Verstappen a fost transportat la spital, duminică, după accidentul suferit în primul tur al Marelui Premiu al Marii Britanii.

Maşina pilotului de 23 de ani a fost atinsă de Mercedes-ul lui Lewis Hamilton la intrarea în virajul de mare viteză Copse şi a fost proiectată în barierele de protecţie. Potrivit şefului Red Bull, Christian Horner, Verstappen a suferit un “impact de 51G” cu barierele formate din cauciucuri.

Cursa a fost oprită cu steagul roşu, iar mai târziu lui Hamilton i s-a acordat o penalizare de 10 secunde de către comisarii FIA pentru rolul său în accident.

“În urma unui incident din primul tur, în virajul Copse, între Max Verstappen şi Lewis Hamilton, la Marele Premiu al Marii Britanii, putem confirma că Max Verstappen a coborât pe picioare din maşina sa şi a fost dus imediat la Centrul Medical al circuitului de la Silverstone. În urma unei evaluări efectuate de medicii din centrul medical, Max Verstappen a fost transferat la un spital local pentru teste, ca o măsură de precauţie”, a precizat Red Bull.

Căzut la un moment dat de pe locul 2 pe 5, după ce a efectuat penalizarea, Hamilton a reuşit o recuperare spectaculoasă şi l-a întrecut în ultimele tururi, în ovaţiile numerosului public din tribune, pe liderul din acel moment al cursei, monegascul Charles Leclerc de la Ferrari, informează News.ro.

Cu victoria de duminică, Hamilton se apropie la doar opt puncte de Verstappen, în funtea clasamentului general al piloţilor.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Nicușor Dan, despre apa caldă: ‘Iarna asta a fost mai bine. Un apartament nu avea, 99 aveau’

Publicat

in

De

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la România TV, că s-au înregistrat „progrese” în privința modernizării instalației de termoficare a Bucureștiului.

„Să știți că pe rețeaua de termoficare am făcut progrese. Bineînțeles că nu se puteau rezolva…acum două zile a crăpat o conductă care avea 60 de ani, da? Cert este că a schimbat în trei ani 110 kilometri. Avem 1.000 rețeaua principală și 3.000 rețeaua secundară între punctul termic și scara de bloc, aici stăm foarte bine. Anul ăsta o să facem 70 de kilometri, avem 15 șantiere mari. Studiile sunt bine făcute, adică începem exact acolo unde sunt avariile cele mai multe. Toți indicatorii sunt spre bine, adică iarna asta a fost spre bine, am avut o medie de 99%, adică într-o zi normală un apartament nu avea, 99 aveau”, a declarat acesta.

„Am redus, în sfârșit, cantitatea de apă care se vărsa în pământ, cu 20%, deci mergem în direcția bună. Și sunt cartiere întregi care nu mai au problema asta, de exemplu Rahova”, a adăugat Nicușor Dan.

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO | Pe un bulevard mare din București au dispărut peste noapte toți copacii: Cum s-a ajuns în această situație

Publicat

in

De

Decizia ALPAB de a transplantă nouă copaci de pe bulevardul Ghencea din București pentru a permite extinderea străzii a stârnit controverse în rândul locuitorilor. Deși unii înțeleg necesitatea acestei măsuri, alții consideră că bulevardul arată acum mai sărac fără copaci și cer înlocuirea lor.

Reprezentanții ALPAB au explicat că transplantarea a fost necesară pentru a permite lucrările de extindere a bulevardului, iar această acțiune nu va afecta sănătatea copacilor. Totodată, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a susținut că mutarea copacilor a fost necesară pentru relocația utilităților în vederea refacerii bulevardului Ghencea.

Nemulțumirile exprimate de bucureșteni vin în contextul în care orașul suferă deja de o deficiență de spații verzi, iar orice pierdere a arborilor este privită cu îngrijorare. Lipsa unui registru actualizat al spațiilor verzi din București accentuează această preocupare, iar unele statistici arată o scădere alarmantă a acestora în ultimele decenii.

Datele furnizate de ALPAB arată o reducere semnificativă a spațiilor verzi în București, de la 16,79 de metri pătrați pe cap de locuitor în 1989, la 9,67 de metri pătrați în 2006. Comparativ cu alte capitale europene, Bucureștiul se situează la o distanță semnificativă în ceea ce privește proporția de spațiu verde per locuitor, cu unele orașe precum Viena, Helsinki și Stockholm având valori mult mai ridicate. Această lipsă de spații verzi afectează calitatea vieții și starea de sănătate a locuitorilor și arată necesitatea unei abordări mai strategice în gestionarea peisajului urban.

content-image

content-image

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend