ACTUAL
Marius Budăi: ‘Suntem acum într-un pericol, nu doar noi, întreagă Europa. Sprijinim mediul de afaceri, cred că cea mai bună protecție socială e un loc de muncă’

Publicat
acum 11 luniin
De
admin

„Ordonanță după cum știți este aprobată, sumele sunt deja pe cupoanele aferente lunii iunie. În intervalul 1-14 iulie seniorii vor primi acasă pensia, vor avea inscripționată pe cupon suma separată și vor primi bănuții.
Banii nu vor întră pe acele carduri ci pe cardurile de pensie. Exact pe cardul pe care încasează pensia, nu încurcăm”, a explicat ministrul Budăi.
Ministrul a explicat și care este situația cardurilor pentru persoanele cu venituri mici:
„Suntem în dinamică, așa cum am spus de la sfârșitul lunii mai când discutăm această măsură. Am spus că vor fi aici 4 pași de respectat: printrarea cardurilor, inscripționarea, livrarea și apoi încărcare cu respectivă suma.
Primele informații le vor primi în plicul cu cardul, imediat după card vor avea și alimentarile cu bani și apoi vor veni și celelalte tranșe, vom anunță public dată când vor fi alimentate cardurile: august, octombrie și decembrie.
Nu ne lăudăm cu această măsură, banii nu sunt foarte mulți. Vor avea instrucțiuni în acel plic, la fel că atunci când ne facem prima dată un card de salariu și acolo scrie exact ce este de făcut”, a mai explicat Budăi.
Marius Budăi a explicat și faptul că se discută refacerea PNRR pentru a putea mări pensiile:
„Eu m-am întâlnit cu toți miniștrii muncii din uniunea europeană cu care am apucat să discutăm oficial. Nu există nicio țară din UE care să aibă o asemenea limitare. Recent și Marcel Ciolacu a fost la Bruxelles și a discutat cu comisarul de muncă. Se pot flexibiliza lucruri din PNRR nu renunțăm la acest deziderat.
Cred că oamenii s-au lămurit, fără a face politică trebuie să spun, de când a venit PSD la guvernare grijă față de om s-a schimbat enorm. Pentru oamenii de rând nu erau bani dar pentru cheltuieli nejustificate erau, s-a văzut foarte clar că de la formarea coaliției am avut anumite negocieri pentru a acceptă diferite pachete sociale. Marcel Ciolacu a anunțat clar că deja lucrăm la un alt pachet. Atunci când vom avea ceva clar de anunțat, vom anunță.
Gândim un alt pachet care să fie un sprijin, un pachet social dar și economic, avem o mare nevoie în această perioada să sprijinim mediul de afaceri, să apărăm locurile de muncă existente. Suntem acum într-un pericol, nu doar noi, întreagă Europa. Sprijinim mediul de afaceri, cred că cea mai bună protecție socială e un loc de muncă. Cu măsuri mixte, și petru mediu social și direct pentru oameni, mai ales pentru categoriile vulnerabile.
Eu mi-aș dori cât mai repede dar acum implementăm aceste măsuri, suntem în calcul, vedem execuția bugetară la jumătatea anului. avem deja o execuție bugetară pe primele 5 luni, nu arată excelent dar arată bine, suntem optimiști că prin măsurile bune lucrurile s-au păstrat pe o linie care să ne permită un anumit spațiu bugetar astfel încât să luăm măsuri bune în continuare.
Rectificarea bugetară va fi anunțată după ce vedem exact execuția bugetară la 6 luni, avem și procedura de deficit excesiv, asta e situația. Pe măsură ce vom înainta în discuții transparent, vom transmite public”, a încheiat ministrul.
„353.000 de carduri pentru care s-a finalizat distribuția în cursul zilei de vineri. Acestea urmează a fi încărcate de luni, așa cum e procedura firească. Săptămâna viitoare e săptămâna în care se emit din nou carduri, numărul lor crește la 480.000. Vom avea la sfârșit de luna iunie aproximativ 1 milion de carduri emise și urmează mai apoi să între în procesul firesc de distribuție și încărcare. În total, dacă le luăm și pe cele care vin de săptămâna viitoare avem un număr de 930.000 de carduri care sunt în diferite etape: distribuție și încărcare. Tranșă 1 este cea care cuprinde lunile iunie și iulie”, a explicat și ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, la Realitatea PLUS.
Poate vrei sa citesti
CURTEA DE ARGEȘ – DRAMA UNEI FAMILII: Doctorul Nicolescu, găsit mort în casă – Acum 2 luni a murit și soția sa
Thelma și Louise… sau halul în care a ajuns presa pesedistă din Argeș
VIDEO | Scandal la spital! O doctoriță se joacă pe telefon în loc să consulte pacienții – Femeia s-a răstit la un bolnav care aștepta pe hol „Poți să aștepți și trei ore”
A murit un cunoscut afacerist local din Argeș – Gheorghe Pristavu avea 66 ani
Iata ce te asteapta in luna iunie – zodiacul primei luni de vara
3 motive să înveți engleza de la zero cu ajutorul unui curs engleza incepatori
ACTUAL
Nicoleta Cârciumaru, propusă preşedinte interimar de Ministrul Finanțelor, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Publicat
acum 3 minutein
30 mai 2023De
admin

Nicoleta Cîrciumaru a fost propusă de Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în funcţia de preşedinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Eficientizarea colectării taxelor şi recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară. Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Am propus prim-ministrului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a doamnei Nicoleta Cîrciumaru şi încetarea mandatului preşedintelui AVR, alături de numirea unui nou preşedinte”, a scris marţi pe Facebook ministrul Finanţelor.
Potrivit acestuia, pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei.
În condiţiile în care contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât s-a estimat în programare, sumele încasate efectiv de ANAF au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat, a subliniat şeful de la Finanţe.
„Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti. Salut deciziile şi declaraţiile de astăzi ale prim-ministrului Nicolae Ciucă.
Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei”, a mai precizat Adrian Câciu.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a demisionat luni din funcţie. Ulterior, în cursul zilei de marţi, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni.
În prezent, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru este vicepreşedinte la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare, transmite AGERPRES
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
ACTUAL
PNL Sector 1 o atacă pe Clotilde Armand: Continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor

Publicat
acum 2 orein
30 mai 2023De
admin

Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor”, a acuzat marți PNL Sector 1, după ce evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu.
”În goana disperată după imagine şi like-uri, ca să mascheze sub diverse aparenţe incompetenţa, Clotilde Armand continuă nu doar să încalce legile şi să sfideze bunul simţ, ci să pună în pericol viaţa bucureştenilor din Sectorul 1 şi nu numai. Astfel, Evenimentul Romanian Design Week 2023, organizat de Primăria Sectorului 1 între 12 şi 28 mai, s-a desfăşurat într-un imobil neautorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu. Este constatarea oficială a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii, care, în urma controlului de specialitate la adresa Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1, a constatat nereguli majore”, transmite PNL Sector 1 într-un comunicat oficial.
Potrivit liberalilor, ”faptul că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu a reuşit în cei aproape 3 ani de mandat să obţină autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru Piaţa Amzei, astfel încât să se desfăşoare în siguranţă evenimente frumoase precum Romanian Design Week 2023, este cu adevărat o ruşine administrativă la nivelul întregii capitale”.
”Au fost aplicate sancţiuni conform legii, dar acest lucru nu poate compensa riscul asumat. Mai mult decât atât, primarul Sectorului 1 a încălcat legislaţia în ceea ce priveşte administrarea bunurilor proprietate publică, organizând evenimentul fără acordul Consiliului Local, aşa cum prevedea legea. Consilierii locali PNL nu ar fi permis niciodată punerea în pericol a cetăţenilor. Mai ales că, în trecut, la solicitarea consilierului PNL Sector 1 Dan Podaru de a organiza în acelaşi imobil organizarea unei expoziţii de sculptură, motivul refuzului a fost chiar faptul că imobilul nu este autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu.
Astfel, Dan Podaru, consilier PNL Sector 1, a solicitat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii”, informaţii despre evenimentul RDW 2023 – dacă are aviz de securitate la incendiu şi dacă îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă pentru cetăţeni.
Răspunsul este cât se poate de clar: NU”, spune PNL Sector 1.
”Clotilde Armand nu s-a mai împiedicat de acest detaliu, ignorând cu bună ştiinţă pericolele aferente şi refuzând să înveţe din lecţiile dure ale trecutului. Noi nu am uitat că incendiile devastatoare din clădiri care nu aveau aviz ISU au generat adevărate drame, precum cazul Colectiv. Şi nu putem accepta ca astfel de situaţii să se repete. Cetăţenii Sectorului 1 merită să se simtă în siguranţă şi să aibă încredere în autorităţi. PNL Sector 1 va continua să lupte pentru siguranţa comunităţii. PNL Sector 1 îi solicită public primarului Armand să informeze cetăţenii sectorului 1 care este cuantumul amenzilor primite (ce vor fi plătite tot din banii noştri), care sunt măsurile urgente pentru obţinerea autorizaţiilor şi, mai ales, CINE RĂSPUNDE PENTRU ACEST HAOS?”, mai scriu liberalii în comunicat, conform news.ro
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Polonia susține aderarea Republicii Moldova la UE: ‘Procesul ar trebui să decurgă bazat pe meritocrație’

Nicoleta Cârciumaru, propusă preşedinte interimar de Ministrul Finanțelor, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Minivacanța de 1 Iunie în București: „Străzi deschise” – alte două trasee pietonale / Restricții rutiere
Adrian Câciu, prima reacție după demisia șefului ANAF: ‘Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Ce trebuie ştiut?’
Ciclonul mediteranean se dezlănțuie în România: În iunie, fenomenele extreme pun stăpânire pe țară

VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %

VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL

Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații

AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!

ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


ARGEȘ – Tînăr prins apelând la mila publicului, în numele unei asociații fictive
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați, de către agentul de pază al unui magazin comercial din...


VIDEO | PERCHEZIȚII DIICOT la Spitalul Județean Argeș! DOSAR GREU DE DELAPIDARE A BANULUI PUBLIC – VEZI DETALII
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării...


Mâine se dă start în RALIUL ARGEȘULUI – Cel mai mare eveniment de motorsport din județul Argeș – VEZI PROGRAM COMPLET
De vineri, 26 mai 2023, toți iubitorii de motorsport sunt invitați să participe și să se bucure de spectacolul oferit...


VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog împreună cu procurorii...
Curtea de Argeș


CURTEA DE ARGEȘ – DRAMA UNEI FAMILII: Doctorul Nicolescu, găsit mort în casă – Acum 2 luni a murit și soția sa
După ce în urmă cu aproape două luni doctorița Maria Nicolescu murea după ce s-a aruncat de la etaj, în...


TRAGEDIE ÎN ARGEȘ! A MURIT STRIVIT DE ZIDUL CASEI PĂRINTEȘTI pe care voia să o DEMOLEZE
Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au fost solicitați...


VIDEO – Accident grav cu 4 victime la Albeștii de Argeș
Accident rutier grav în urmă cu puțin timp langa Curtea de Argeș. ,Un autoturism intrat într-un cap de pod în...


Inginerul Liviu Nicolae a fost numit președinte interimar al PNL Valea Iașului
Liviu Nicolae, președintele filialei din Argeș a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali a preluat conducerea interimară a organizației PNL Valea...


VIDEO, acum! Incendiu la Biserica Bătușari din Curtea de Argeș
În urmă cu puțin timp, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui...
Mioveni


Vrei un nou job? Vineri începe bursa locurilor de muncă în Argeș – VEZI DETALII
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Argeș organizează vineri, 12 mai 2023, BURSA GENERALA A LOCURILOR DE MUNCA, eveniment care se adresează...


Tragedie în Argeș! Trei persoane găsite moarte într-o locuința – O femeie și doi bărbați
În seara zilei de 30 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați,...


ARGEȘ | Bărbat găsit mort la marginea pădurii în zona Făget-Mioveni – CINE ESTE BĂRBATUL
În dimineața zilei de 27 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați,...


VIDEO | Mașină făcută scrum pe o stradă din Argeș
Un violent incendiu a izbucnit la un autoturism în orașul Mioveni, cartierul Racovița. Potrivit ISU Argeș, flăcările s-au manifestat generalizat...
Câmpulung


ARGEȘ | Tragedie la Rucăr – Un angajat nepalez s-a spânzurat în pensiunea la care lucra
Tragedie, azi dimineață, într-o pensiune din comuna Rucăr! Un angajat nepalez în vârstă de 30 ani a fost găsit spânzurat...


AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
299 de carduri vor ajunge la 60 de primării din județul Argeș pentru a fi distribuite mamelor din categorii defavorizate....


VIDEO – Incendiu violent la o casă din Argeș
Pompierii de la Detașamentul Câmpulung s-au deplasat azi noapte cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD pentru...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL
- ACTUALacum 4 săptămâni
Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații
- ACTUALacum 3 săptămâni
AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
- ACTUALacum 3 săptămâni
ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!
- ACTUALacum 6 zile
ARGEȘ – Percheziții de amploare la samsarii de mașini – O firmă din Argeș a fentat statul cu peste 1 milion lei
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ | ÎPS Calinic a instalat un preot care este și medicul de familie al localității
- ACTUALacum 3 săptămâni
ARGEȘ | ACCIDENT GRAV ÎN CENTRUL ORAȘULUI
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB