Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Maria, fiica lui Vladimir Putin, care a testat vaccinul anti-coronavirus (Corriere della Sera)

Avatar

Publicat

in

Ambele fete au ieșit de pe scena publică, cel puțin ca fiicele lui Vladimir Putin, încă din 1999, când tatăl lor a preluat funcția de premier și, apoi, a ajuns la președinție la sfârșitul anului. Maria, cea mai mare, și Ekaterina s-au retras de la școala germană din Moscova și au început studiile acasă cu profesori privați. Apoi, potrivit presei ruse, și-au schimbat numele pentru a-și proteja intimitatea, scrie ziarul italian Il Corriere della Sera, citat de Rador.

Astfel, Maria a devenit Vorontsova, a absolvit Medicina și s-a specializat în Endocrinologie. Cel mai probabil, ea este fiica lui Putin pe care a fost testat noul vaccin rusesc. Vladimir Putin a povestit că, după prima doză de vaccin, femeia, care are 35 de ani, „a avut febră 38; a doua zi a scăzut la 37 și, apoi, totul a decurs normal”.

STIRI FIERBINȚI

Conform unor surse rusești, Maria este implicată într-un mare proiect pentru construcția unui spital pentru 20.000 de pacienți în apropiere de Sankt Petersburg. Alte surse au vorbit și despre o inițiativă diferită pentru crearea unui centru pentru cercetări asupra genomului.

Maria, căsătorită cu un antreprenor olandez, ar avea o fiică. Putin s-a limitat să vorbească la general despre „nepoți”, prin urmare, se crede că Ekaterina, fiica cea mică, în vârstă de 34 de ani, a devenit și ea mamă. Ekaterina, care are și un nume de familie diferit de cel al tatălui, Tikhonova, a apărut recent pe scena politică rusă. În schimb, despre Maria s-au știut întotdeauna foarte puține lucruri. Potrivit „Open Media”, portalul de știri al opoziției, Maria ar fi cumpărat o vilă rustică mare (dacea) în districtul Odinzovo, unde se află și reședința președintelui rus. Cele două case ar fi conectate printr-un drum care poate fi parcurs în 15 minute.

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Nicușor Dan dă vești proaste și se transformă în Grinch: Adio, Târg de Crăciun în Capitală

Avatar

Publicat

in

De

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, susține că este foarte puțin probabil să mai avem Târg de Crăciun sau de Paște în Capitală, din cauza situației financiare de la București.

Citește și: Se conturează un duel exploziv la parlamentare: Gabriela Firea VS Victor Ponta, posibili capi de listă în București / SURSE

STIRI FIERBINȚI

„Dacă ai doi copii la şcoală şi nu-ţi ajung banii, nu te duci în vacanţă în Dubai. Cam asta e ce trebuie să facem. Suntem într-o situaţie economică dificilă şi trebuie să direcţionăm banii acolo unde sunt urgenţele. Prntre urgenţele Capitalei se află poluarea, termoficarea şi a arătat că este posibil să existe târguri private. E posibil să avem târguri private. Dar să alocăm bani din partea Primăriei pentru astfel de evenimente, foarte puţin probabil”, a declarat Nicuşor Dan.

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult

NATIONAL

Garderoba actriţei Jeanne Moreau, simbol al cinematografiei franceze, va fi scoasă la licitaţie

Avatar

Publicat

in

De

Haine, bijuterii şi fotografii ale lui Jeanne Moreau vor fi scoase la licitaţie, online, între 16 şi 22 octombrie, pe site-ul casei Artcurial, în beneficiul fundaţiei actriţei pentru teatru, scrie AFP.

Estimată începând de la 250 de euro, cele 300 de loturi vor fi expuse cu acces liber din prima zi a vânzării în saloanele Artcurial. Licitaţiile se vor derula doar online, pe site-ul casei de vânzări, potrivit news.ro.

STIRI FIERBINȚI

Citește și: Şoc la PSD! După Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu, alt lider intră la izolare

Un ansamblu compus de o jachetă şi o fustă lungă din mătase brodată cu perle şi paiete de la Chanel, purtate la Festivalul de Film de la Cannes de Jeanne Moreau în 2003, un inel din aur galben ornat cu perlă înconjurată de diamante, o cutie cu pălărie Goyard şi o pereche de saboţi Roger Vivier purtaţi în filmul “La Grande Catherine” (1968) de Gordon Flemyng sunt în catalog.

“Prin această vânzare a garderobei, vrem să salutăm stilul atemporal şi eleganţa domnişoarei Moreau, muza cineaştilor dar şi a creatorilor de modă”, a subliniat Clara Vivien, specialist de modă la Artcurial.

Citește și: E-mail-uri secrete între Victor Ponta și Sebastian Ghiță! Fostul premier cerea execuțiile lui Rareș Bogdan și a Elenei Udrea! ‘Vreau să tăvăliți această javră!’

Prietenă cu numeroşi creatori, actriţa, care a murit în 2017, l-a întâlnit pe Pierre Cardin în timpul unei şedinţe de probă la costumele pentru “Eva” (1962), film de Joseph Losey. Au avut o legătură romantică de mai mulţi ani. Printre creaţiile haute couture ale lui Cardin pentru Moreau, vor fi expuse în special în licitaţie un set cu paiete, rochie de seară şi palton din vinil negru.

Haine desenate de Coco Chanel, Yves Saint Laurent şi Karl Lagerfeld pentru Jeanne Moreau, dar şi 40 de fotografii ale actriţei semnate de Helmut Newton, Peter Lindbergh şi Henri Cartier-Bresson, vor fi de asemenea de vânzare.

Comenteaza cu profilul de FB
STIRI FIERBINȚI
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend