Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Marea Britanie: Guvernul renunţă la paşaportul de vaccinare

Publicat

in

Guvernul britanic a anunţat duminică renunţarea la intenţia de a introduce un paşaport de vaccinare pentru a avea acces la cluburi de noapte şi la alte locuri foarte frecventate din Anglia, considerându-l inutil datorită campaniei de vaccinare împotriva Covid-19.

„Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a le spune oamenilor că trebuie să îşi arate documentele (…) pentru a face ceea ce pur şi simplu este o activitate curentă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, la BBC, scriu AFP și Agerpres.

„L-am luat în considerare, aşa cum trebuia, şi îl vom păstra ca opţiune de rezervă, dar sunt bucuros să anunţ că nu vom continua cu planul de a introduce paşaportul de vaccinare”, a adăugat el.

Schimbarea survine după ce executivul şi-a reiterat în această săptămâna intenţia de a introduce la sfârşitul lui septembrie un certificat de vaccinare pentru a avea acces pe stadioane sau în discoteci, ceea ce a atras critici puternice din partea sectorului cluburilor de noapte şi a unor deputaţi atât din majoritatea conservatoare, cât şi din opoziţie.

Sajid Javid a spus că o astfel de măsură nu mai este necesară în cele din urmă, în ciuda unui număr de cazuri zilnice situat în jurul la 40.000 în ultimele zile, dată fiind rata ridicată de vaccinare în Marea Britanie. Aproape 81% din populaţia de peste 16 ani a primit două doze de vaccin.

Fiecare naţiune din Regatul Unit are competenţe în privinţa restricţiilor împotriva COVID-19, astfel că Scoţia a decis să introducă de la 1 octombrie un certificat de vaccinare pentru a avea acces în cluburi de noapte şi la unele evenimente, pentru a opri înmulţirea cazurilor, pusă pe seama începerii anului şcolar.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să detalieze zilele viitoare planul în privinţa luptei împotriva COVID-19 pentru perioada de iarnă.

Conform presei britanice, vaccinarea în masă ar urma să rămână pilonul central, prin iniţierea unui program de administrare a rapelului şi printr-o decizie privind o eventuală vaccinare a minorilor între 12 şi 15 ani.

Sajid Javid şi-a mai exprimat intenţia de a elimina “cât mai repede posibil” obligaţia ca persoanele dublu vaccinate care vin din anumite ţări să se supună unui costisitor test PCR de depistare la două zile după sosirea lor în Anglia.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Parlamentul Republicii Moldova a votat introducerea stării de urgență. Va exista riscul de întrerupere sau limitare a aprovizionării cu gaze naturale

Publicat

in

De

Întrunit în ședință plenară, Parlamentul a aprobat, astăzi, Hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie. Pentru instituirea stării de urgență au votat 55 de deputați.

Propunerea a venit din partea Guvernului în contextul existenței riscului de întrerupere/limitare a aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova. Prin urmare, Hotărârea are drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării, conform deschide.md

Potrivit Prim-ministrului, Natalia Gavrilița, instituirea stării de urgență este o soluție tehnică ce va permite achiziționarea volumului necesar de gaze naturale din surse alternative în regim de urgență.

Conform documentului, pe perioada stării de urgență Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid;

2) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale;

3) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

4) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice;

5) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și distribuitorilor să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale pe întreg teritoriul țării;

6) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale; introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

7) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

8) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor insuficienței de gaze naturale care a provocat starea de urgență.

Totodată, Hotărârea nu va afecta desfășurarea alegerilor locale noi pentru funcția de primar din 21 noiembrie.

Potrivit Vicepreședintelui Parlamentului, Mihail Popșoi, prin declararea stării de urgență Legislativul oferă Executivului toate pârghiile necesare pentru a avea capacitatea de a reacționa prompt și profesionist în fața situației actuale.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Copii români obligaţi de părinţi să fure în Spania

Publicat

in

De

Zeci de copii au fost obligaţi de părinţi să fure în Spania în beneficiul unei grupări criminale din România. Ţintele lor erau persoane în vârstă de la care luau bani şi obiecte de valoare. După ce au dat numeroase lovituri în mai multe oraşe, membrii grupării au fost prinşi de poliţia spaniolă, în cooperare cu cea română, se arată intr-un material TVR.

Valencia e doar unul din oraşele spaniole în care acţiona gruparea infracţională. Copiii nu mergeau la şcoală, în schimb erau învăţaţi să fure. Urmăreau persoane în vârstă şi le jefuiau în momentul în care retrăgeau banii din bancomate.

37 de minori erau transportaţi în zonele vizate de membrii grupării care se stabiliseră în două oraşe spaniole, Getafe şi Fuenlabrada. De acolo copiii au fost duşi în 6 oraşe, printre care şi Sevilla, Barcelona şi Toledo pentru a fura. Minorii erau chiar copiii membrilor a cinci clanuri de romi. Fără să-şi dea seama, unii dintre tineri i-au ajutat pe poliţişti.

Un expert în combaterea traficului de persoane spune că reţelele româneşti acţionează după un anumit tipar – folosesc copii de până în 14 ani pentru că aceştia nu pot răspunde penal. În momentul în care la nivelul autorităţilor unui oraş se identifică un număr de copii care comit astfel de fapte, reţeaua se mută în alt oraş.

26 de persoane au fost arestate de poliţia spaniolă şi 37 de minori au fost preluaţi de autorităţile de asistenţă socială. Liderii grupării provin din oraşul Slobozia.

Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend