Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Marcel Vela, reacție despre moțiunea depusă împotriva sa: ‘Nu o iau ca pe o situație fatală, extraordinară, deosebită’

Publicat

in

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că moțiunea simplă depusă împotriva sa nu este ‘o situație fatală, extraordinară’, ci este un bun moment un de a prezenta ceea ce a făcut în cele șase luni de mandat și nu au reușit să facă predecesorii săi.

„Este un lucru normal ca un partid de opoziţie să depună moţiuni contra miniştrilor. Nu o iau ca pe o situaţie fatală, extraordinară, deosebită. Este o activitate politică, exact cum sunt interpelările, întrebările adresate miniştrilor, invitarea miniştrilor la „Ora ministrului”. Moţiunile simple sunt lucruri care se întâmplă. (…) Din punctul meu de vedere, indiferent de textul moţiunii sau de cuvintele mai mult sau puţin elegante din această moţiune, pentru mine este un prilej prin care pot arăta ceea ce am făcut, ceea ce nu au făcut predecesorii mei, pentru că, atunci când acuzi pe cineva că nu a luat măsuri, trebuie să te întrebi de ce nu au fost luate măsuri când au fost cerute măsuri şi în 2019, şi în 2018 şi în 2017″, a declarat Vela.

Moţiunea simplă „Democraţia românească în derivă, cu Vela ruptă în timp de pandemie”, depusă de 61 de senatori PSD în plenul Camerei superioare a Parlamentului, solicită demisia ministrului de Interne, susţinând că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.

Moţiunea va fi dezbătută marţi, 26 mai.

Citește și:

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Se rupe lanțul de iubire dintre PNL și USR. Guvernul Orban tot mai singur și fără sprijin în Parlament

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Victor Ponta, lovitură decisivă pentru PSD și Gabriela Firea: ‘Pot să vă spun cu siguranță, am luat decizia, candidăm peste tot, începând cu Bucureștiul’

Publicat

in

De

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că partidul va avea candidați proprii la alegerile locale peste tot în țară, începând cu municipiul București.

”Ăsta este un lucru pe care Pro România şi aliaţii săi îl va anunţa în 25 iulie – exact cine sunt cadidaţii la fiecare sector, la consiliul general şi în toată ţara. Pot să vă spun cu siguranţă, am luat decizia, candidăm peste tot, începând cu Bucureştiul, cu candidaţii Pro România, lucru normal până la urmă dacă vrei să te afirmi. Dacă eşti un partid nou – am participat la două alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale – nu ai cum să te ascunzi sub fusta cuiva la locale”.

”E vorba despre faptul că Pro România s-a format pentru că nu ne-a plăcut ce s-a întâmplat în PSD. Dacă ne-am luptat să arătăm că există alternative, nu poţi să te arunci repede în remorca unui alt partid. E un lucru de foarte bun simţ. Au calităţi Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, au şi defecte, dar este foarte mult loc de altceva faţă de cei doi candidaţi”, a adăugat Victor Ponta.

Liderul Pro România a afirmat că partidul va avea propriiul candidat care ”va veni cu nişte proiecte şi un tip de personalitate politică diferită de ce propune doamna Firea şi domnul Nicuşor Dan”.

Gabriela Firea este susţinută de PSD, în timp ce Nicuşor Dan este prezentat drept ”candidatul unic al dreptei”.

Citește și:

EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!

Situație dezastruoasă în interiorul DNA. Este pe cale de a se prăbuși bastionul împotriva corupției din România?

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Laura Codruța Kovesi: ‘Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită și sunt convinsă că și colegii mei vor fi gata’

Publicat

in

De

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a afirmat că există corupție în toate țările, nu doar în cele din UE.

În interviul acordat postului Euronews, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, a spus că fenomenul corupţiei există aproape peste tot, nu doar în ţările membre UE, însă amploarea acestuia depinde de nivelul de implicare al autorităţilor locale.

Răspunzând în limba română la întrebările jurnalistului, fosta şefă a DNA a precizat că, odată operaţional, Parchetul European va avea ca atribuţii investigarea şi angajarea urmăririi în justiţie pentru fraude legate de bugetul UE, instituţia urmând să devină una care va schimba fundamental modul în care au fost cercetate până acum aceste fraude financiare şi infracţiunile de criminalitate organizată.

Pentru moment însă, activitatea instituţiei pe care Kovesi o conduce este blocată de Malta, micul stat european ce nu a oferit până acum vreun candidat eligibil pentru instituţia europeană.

„Din decembrie, tot procesul a fost amânat. (…) Fără procurori europeni, nu putem avea un colegiu, iar fără acesta nu avem reguli procedurale şi un cadru normativ cu care ar trebui să funcţioneze Procuratura europeană”.

Procurorul european a vorbit şi despre statele care au refuzat să facă parte din organismul european, respectiv Ungaria, Polonia, Suedia, Danemarca şi Irlanda.

„Vom cerceta anumite infracţiuni comise în legătură cu aceste state membre, cu cetăţenii săi sau pe teritoriul acestor state membre. În plus, vom coopera cu autorităţile acestor state şi vom aplica instrumentele de cooperare judiciară disponibile în prezent”, a spus procurorul european.

Întrebată de corupţia din România după ce a părăsit DNA, Laura Codruţa Kovesi a spus că îi este greu să comenteze ce se întâmplă la Direcţia Anticorupţie, la doi ani după ce a plecat din fruntea instituţiei. Totuşi, procurorul e de părere că „independenţa justiţiei a fost afectată constant prin atacuri şi modificări legislative”.

De asemenea, Kovesi a mai spus că după ce vor fi demarate investigaţiile antifraudă la nivelul UE, se aşteaptă la atacuri, dar susţine că e pregătită pentru orice.

„Mă aştept să văd atacuri împotriva instituţiilor şi procurorilor noştri, dar cred că experienţa mea anterioară a fost o pregătire bună pentru ceea ce va urma. Sunt sigură că vom forma o echipă foarte bună împreună cu toţi procurorii europeni, nu voi fi singură în această luptă. (…) Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită şi sunt convinsă că şi colegii mei vor fi gata”.

Citește și:

EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!

Situație dezastruoasă în interiorul DNA. Este pe cale de a se prăbuși bastionul împotriva corupției din România?

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend