Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mai mulţi alpinişti au fost victimele unei căderi masive de gheaţă în Elveţia

Publicat

in

Mai mulţi alpinişti au fost victimele vineri ale unei căderi majore de seraci – blocuri masive de gheaţă – în sudul Elveţiei, a anunţat poliţia într-un comunicat, relatează AFP.

Aproximativ 15 alpinişti s-au aflat la faţa locului, a anunţat poliţia cantonală din Valais, adăugând că mai mulţi dintre ei au fost loviţi, dar fără a oferi şi alte detalii, potrivit Agerpres.

Prăbuşirea blocurilor de gheaţă a avut loc de la o altitudine de 3.400 de metri, în sectorul ”Plateau du Déjeuner” în cursul ascensiunii pe Grand-Combin.

Serviciile de urgenţă au fost anunţate în jurul orei locale 06:20 (04:20 GMT), iar autorităţile au mobilizat resurse importante de ajutor trimise la bordul a şapte elicoptere.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Sindicaliștii ies la proteste: ‘Poliţiştii sunt sacrificaţi, am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu’

Publicat

in

De

Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciare va protesta, începând de miercuri, în faţa Ministerului Muncii pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, potrivit News.ro.

„Poliţiştii sunt din nou sacrificaţi în ceea ce priveşte aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componenţa coaliţiei, alege şi de această dată să ne «onoreze» cu promisiuni deşarte aşa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanţei austerităţii în baza căreia am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranşe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare. Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, arată un anunţ publicat, luni, pe site-ul EUROPOL.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Romania’s H1 2022 natural gas imports down 17.1pct, production down 5.5pct

Publicat

in

De

In H1 2002, Romania imported 1.067 million tonnes of oil equivalent (toe) of usable natural gas, down 17.1% (220,700 toe) y-o-y, according to data with the National Institute of Statistics (INS).

The H1 2022 domestic production of natural gas exceeded 3.502 million toe, declining 5.5% (203,800 toe) y-o-y.

The National Economic Strategy and Forecasting Board estimates for 2022 a natural gas production of 7.45 million toe and imports of 2.33 million toe, up 1.9%, down 19.6%, respectively, y-o-y.

According to the „Energy Strategy 2019-2030, Outlook 2050”, published on the website of the Ministry of Energy, Romania’s natural gas production should peak out at 132 TWh in 2025 as a result of Black Sea natural gas, and then decrease to 96 TWh in 2030 and to 65 TWh in 2050.

Romania’s final consumption of natural gas will remain constant between 2030 and 2050, at 68 TWh. The highest level of demand is estimated at around 73 TWh, and the minimum at 63 TWh in 2030, down to 47 TWh in 2050.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend