Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Mahmoud Abbas a indignat Comisia Europeană cu afirmația despre cele ’50 de Holocausturi’ comise de Israel

Publicat

in

Un comisar european a denunţat miercuri comentariile făcute la Berlin de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, care a comparat cu Holocaustul tratamentul aplicat palestinienilor de către isralieni, relatează DPA, scrie Agerpres.

Margaritis Schinas, comisarul european responsabil pentru combaterea antisemitismului, a postat pe Twitter că declaraţia liderului palestinian a fost „inacceptabilă”.

Descriind Holocaustul drept „o pată de neşters pe istoria Europei”, Margaritis Schinas a adăugat: „Distorsionarea Holocaustului este periculoasă. Alimentează antisemitismul şi are un efect coroziv asupra democraţiei”.

În timpul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul german Olaf Scholz, Abbas a spus că ”Israelul a comis 50 de masacre în 50 de locaţii palestiniene începând din 1947”. ”50 de masacre, 50 de Holocausturi”, a adăugat el.

Cancelarul Olaf Scholz a părut nedumerit şi enervat de declaraţia lui Abbas, dar nu a oferit pe moment o replică, potrivit DPA. Conferința de presă s-a încheiat imediat după afirmația lui Mahmoud Abbasa. Ulterior, oficialii germani au spus că Olaf Scholz este indignat de afirmaţia lui Abbas.

”Pentru noi germanii în special, orice relativizare a Holocaustului este intolerabilă şi inacceptabilă”, a declarat ulterior cancelarul german pentru tabloidul Bild.

Abbas a făcut această declaraţie răspunzând unui jurnalist care l-a întrebat dacă va prezenta scuze Israelului la împlinirea a 50 de ani de la atacarea de către terorişti palestinieni a sportivilor israelieni în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen din 1972.

Pe 5 septembrie 1972, opt terorişti palestinieni din gruparea Septembrie Negru au pătruns în satul olimpic, unde au omorât doi membri ai echipei Israelului şi au luat nouă ostatici (opt sportivi şi antrenori israelieni şi un ofiţer de poliţie german), care au fost ucişi ulterior. Jocurile Olimpice au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă religioasă în memoria victimelor, iar steagurile ţărilor participante au fost coborâte în bernă.

La rândul său, premierul israelian Yair Lapid a reacţionat. ”Mahmoud Abbas care acuză Israelul de comiterea a ’50 de Holocausturi’ în timp ce el se află pe pământ german este nu doar o ruşine morală, ci şi o monstruoasă minciună”, a scris Lapid pe Twitter.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Adrian Năstase și-a recuperat în instanţă pensia de parlamentar. Nu este singurul, pe listă sunt multe nume grele

Publicat

in

De

Fostul premier Adrian Năstase a câştigat la Tribunalul Bucureşti recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.

Adrian NăstaseFoto: AGERPRES

În perioada 1990 – 2012, Adrian Năstase a avut şase mandate de deputat, beneficiind de pensie specială. Alături de sute de foşti deputaţi şi senatori, el a pierdut anul trecut acest drept, motiv pentru care a dat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

De menţionat că Tribunalul Bucureşti a fost nevoit să-i dea câştig de cauză lui Adrian Năstase, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.

Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.

Adrian Năstase nu este singurul fost parlamentar care îşi recapătă pensia specială. Şi alte nume importante au obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti: Călin Popescu-Tăriceanu, Silviu Prigoană, Dan Radu Ruşanu, Ilie Sârbu, Eugen Nicolăescu, Vasile Blaga, Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu, Norica Nicolai, Dan Mircea Popescu, Irina Loghin, Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi.

În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe 5 mai 2022 Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională.

Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile. (Sursa: Agerpres)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Firma care a furnizat combustibil pentru avioanele MiG 21-LanceR: ‘Produsul a fost recepționat de MApN integral cantitativ și calitativ’

Publicat

in

De

Societatea JetFlyHub SRL, despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi livrat armatei române combustibil de calitate inferioară, având ca efect defectarea unor avione de luptă aeronave MiG-21 LanceR, transmite joi, într-un comunicat, că MApN a recepționat „integral cantitativ si calitativ” combustibil turboreactor pentru aeronave.

„Referitor la relatia societatii noastre cu MApN, precizam ca aceasta s-a desfasurat pe baza contractuala, urmare a castigarii unei licitatii publice”, afirma JetFlyHub SRL.

„In perioada 2018-2021 societatea noastra a livrat produsul combustibil turboreactor pentru aeronave, combustibil ce a fost receptionat integral cantitativ si calitativ de catre reprezentantii autoritatii contractante”, se mai arată în comunicat.

„Societatea JetFlyHub SRL si-a desfasurat activitatea cu respectarea tuturor obligatiilor legale, fiscale si contractuale”, adaugă aceasta.

Comunicatul integral poate fi consultat aici (format PDF).

Citește și:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend