Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ludovic Orban intervine în bătălia pentru bugetul UE: Creșterea contribuției statelor, necesară pentru că au apărut noi obiective

Publicat

in

Prim-ministrul Ludovic Orban susține că e necesară asigurarea unui buget al Uniunii Europene suficient de ambițios pentru a răspunde noilor provocări, dar și suficient de echilibrat pentru a veni în sprijinul politicilor clasice ale UE – coeziunea și politica agricolă comună.

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a participat, în calitate de invitat de onoare, la dezbaterea din panelul cu tema „Eurovision Contest: A Europe That Protects”, din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen.

„Noi priorități, noi cheltuieli înseamnă noi resurse, în primul rând o creștere a contribuției statelor pentru că au apărut noi obiective, obiectivele din cadrul Green Deal, obiectivele legate de apărarea frontierelor, obiectivele legate de apărarea la nivelul UE. Sunt și alte obiective, Europa Inteligentă, concentrarea pe zona digitală (…). Practic, obiective noi presupune apariția unor resurse noi, cu atât mai mult cu cât a avut loc Brexit-ul (…) Important e să se ajungă la o înțelegere de creștere a contribuției țărilor, astfel încât să poată să existe un buget care să permită pe de o parte politicile de coeziune, să nu uităm că politica de coeziune e una dintre principalele politici la nivel european, pentru că UE practic, prin solidaritatea manifestată întotdeauna a avut ca obiectiv coeziunea, adică ridicarea regiunilor mai puțin dezvoltate, a zonelor din Europa care nu sunt la nivelul de dezvoltare peste mediu. De asemenea, politica agricolă comună, care este o politică bine împământenită (…)”, a spus Ludovic Orban, într-un interviu acordat la Conferința de Securitate de la München, conform Mediafax.

Ludovic Orban trage tare la Munchen – vrea să aducă o reprezentanță Google în România

Ludovic Orban a subliniat și legitimitatea deplină a aspirațiilor României de aderare la spațiul Schengen, în condițiile în care țara noastră îndeplinește deja, de multă vreme, criteriile tehnice în acest sens. Refacerea funcționalității depline a spațiului Schengen extins este esențială pentru asigurarea securității interne a Uniunii Europene. Premierul Orban a evidențiat, totodată, rolul extrem de important al României în apărarea unui segment semnificativ al frontierei Uniunii Europene. Oficialul român a evocat, de asemenea, eforturile în curs ale autorităților de la București de îndeplinire a condițiilor de aderare la Zona Euro.

„În România se fac pași mari spre democrație, spre respectarea statului de drept, cu cât România va raporta mai corect la nivel european, cu atât obiectivele vor fi mai ușor de atins”, a explicat sursa citată.

La evenimentul menționat au participat și președintele Slovaciei – Zuzana Caputova, prim-ministrul Croației – Andrej Plenkovic, vice-președintele Comisiei Europene pentru valori și transparență – Vera Jourova, vice-președintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului european de viață – Margaritis Schinas, precum și Armin Laschet, prim-ministrul landului Renania de Nord – Westfalia, respectiv liderul Partidului Verzilor din Germania, Annalena Baerbock. Dezbaterea a fost moderată de Henrik Enderlein, președintele Hertie School of Governance.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

DEZASTRU NAȚIONAL România are 3.613 cazuri de coronavirus, cu 430 mai multe decât ieri

Publicat

in

De

Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China. Aceste materiale vor fi distribuite spitalelor desemnate pentru gestionarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, cu prioritate către cele aflate în județe cu un număr mare de persoane confirmate pozitiv.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.479 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 53 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’

Până astăzi, 4 aprilie, ora 12.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, până astăzi, la ora 10.00, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate

1. Alba 15

2. Arad 128

3. Argeș 14

4. Bacău 27

5. Bihor 46

6. Bistrița-Năsăud 28

7. Botoșani 48

8. Brașov 127

9. Brăila 11

Citește și: Daniel Zamfir iese la rampă: Legea, pe masa lui Iohannis. Spun răspicat ce vom face!

10. Buzău 12

11. Caraș-Severin 17

12. Călărași 29

13. Cluj 121

14. Constanța 110

15. Covasna 37

16. Dâmbovița 27

17. Dolj 27

18. Galați 101

Citește și: Raluca Turcan a rămas blocată în timpul şedinţelor online!

19. Giurgiu 23

20. Gorj 8

21. Harghita 1

22. Hunedoara 123

23. Ialomița 50

24. Iași 81

25. Ilfov 64

26. Maramureș 42

27. Mehedinți 13

28. Mureș 57

29. Neamț 148

30. Olt 11

Citește și: România luată în vizor: ‘Țara unde spitalele sunt la fel de înficoșătoare precum coronavirusul’

31. Prahova 25

32. Satu Mare 15

33. Sălaj 5

34. Sibiu 27

35. Suceava 967

36. Teleorman 21

37. Timiș 136

38. Tulcea 6

39. Vaslui 11

40. Vâlcea 9

41. Vrancea 70

42. Mun. București 550

43. – 5

TOTAL 3393

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’

Totodată, până acum, 141 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 119 pacienți.

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 36.092 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 893 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.164 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Citește și: Daniel Zamfir iese la rampă: Legea, pe masa lui Iohannis. Spun răspicat ce vom face!

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

Citește și: Raluca Turcan a rămas blocată în timpul şedinţelor online!

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 317 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește și: România luată în vizor: ‘Țara unde spitalele sunt la fel de înficoșătoare precum coronavirusul’

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 3 aprilie 2020, au fost raportate 482.016 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Marea Britanie nu va putea ridica restricţiile mai devreme de finalul lunii mai

Publicat

in

De

Restricţiile de mobilitate a populaţiei în Marea Britanie nu vor putea fi ridicate mai devreme de finalul lunii mai, a declarat sâmbătă un consilier guvernamental, care a avertizat că mai întâi trebuie încetinită răspândirea coronavirusului şi introdusă testarea la nivel larg.

Neil Ferguson, profesor de biologie matematică la Imperial College London, a declarat pentru BBC Radio că se lucrează pentru stabilirea felului în care pot fi relaxate în timp măsurile impuse de autorităţi, potrivit News.ro.

Citește și: Daniel Zamfir iese la rampă: Legea, pe masa lui Iohannis. Spun răspicat ce vom face!

„Vrem să ajungem la situaţia în care cel puţin până la finalul lunii mai să putem înlocui unele măsuri, bazate pe tehnologie şi testare, pentru completa izolare pe care o avem acum”. El a adăugat că se urmăreşte realizarea de testări la nivel larg şi urmărirea contacţilor celor infectaţi. „Pentru a înlocui acel regim, trebuie să reducem numărul cazurilor”.

În ultima lună, Guvernul britanic a ordonat închiderea instituţiilor publice, a localurilor şi magazinelor şi interzicerea adunărilor sociale. Oamenilor le-a fost cerut să rămână în case.

Citește și: Dan Barna: ‘Senatorii USR au votat din greșeală proiectul privind brățările electronice pentru deținuți’

„Sunt optimist că în câteva săptămâni vom putea ajunge la un regim care nu va reprezenta o viaţă normală, dar va fi cumva mai relaxat în termeni de distanţare socială”, a mai spus Ferguson.

Marea Britanie a înregistrat, până vineri, un număr total de 3.605 de decese provocate de Covid-19 din 38.168 de persoane testate pozitiv.

Citește și: Raluca Turcan a rămas blocată în timpul şedinţelor online!

Prim-ministrul Boris Johnson, aflat în carantină, i-a invitat pe liderii partidelor de opoziţie să colaboreze cu el pentru a combate criza sanitară. El a spus că vrea să le cunoască părerile şi să îi pună la curent cu măsurile luate până acum.

Johnson a spus că un briefing va avea loc săptămâna viitoare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUSTINE INDEPENDENTA NOASTRĂ

Dacă esti multumit de activitatea noastra si crezi ca facem o presa libera, ne poti sprijini sa continumam in slujba ta, fara a fi nevoiti sa facem contracte cu statul

În Trend